Vaticanul acordă indulgență plenară pentru celebrarea jubileului Sf. Toma de Aquino

17.07.2023, Vatican (Catholica) - Vaticanul acordă o indulgență plenară tuturor celor care participă la cei doi ani de celebrare a jubileului Sfântului Toma de Aquino, care include aniversarea a 800 de ani de la nașterea sa. Începând cu cea de-a 700-a aniversare a canonizării, la 18 iulie, Ordinul Dominican celebrează trei aniversări semnificative ale „Doctorului angelic” în timpul jubileului. Toma a fost canonizat ca sfânt la 18 iulie 1323, de către Papa Ioan al XXII-lea. Biserica va marca această aniversare marțea viitoare, cu o Liturghie la ora 18:30 în abația Fossanova, abația aflată la aproximativ 100 de kilometri sud de Roma, unde Toma a murit. Papa Francisc l-a desemnat pe Cardinalul Marcello Semeraro, prefectul organismului pentru sfinți de la Vatican, ca trimis special pentru această Liturghie.
Pe 7 martie 2024, Biserica va comemora 750 de ani de la moartea sfântului. Teologul a murit în 1274, în timp ce se îndrepta spre Conciliul de la Lyon. S-a îmbolnăvit în timpul călătoriei și s-a oprit la abația cisterciană din Fossanova. Cu trei luni înainte de a muri, Toma a avut o revelație intensă în timp ce celebra Liturghia, în contextul în care era aproape de a termina cea mai importantă lucrare a sa, „Summa Theologiae” sau „Rezumatul teologiei”. După ce a avut această revelație, Toma i-a spus prietenului și secretarului său, fr. Reginald: „A venit sfârșitul muncii mele. Tot ceea ce am scris pare a fi ca niște paie în comparație cu cele ce mi-au fost revelate”, și nu a mai scris niciodată. Trupul lui Toma a fost păstrat în abația Fossanova până la sfârșitul secolului al XIV-lea, când relicvele sale au fost mutate la Toulouse, Franța, unde a fost fondat Ordinul Predicatorilor și unde mormântul lui Toma poate fi venerat astăzi în Biserica Iacobinilor.
Anul dublu jubiliar al Ordinului Dominican va culmina cu sărbătoarea Sfântului Toma de Aquino, pe 28 ianuarie 2025, la 800 de ani de la nașterea lui. Toma s-a născut în 1225 în orașul italian Roccasecca, la aproximativ 120 de kilometri sud-est de Roma, care la acea vreme făcea parte din Regatul Siciliei. Papa Francisc a emis o scrisoare în limba latină la începutul săptămânii trecute, în care îl laudă pe Toma pentru „marea sa înțelepciune spirituală și umană”. „A strălucit prin inteligență și claritate dreaptă și, în timp ce cerceta cu respect misterele divine cu rațiunea, le contempla cu credință fierbinte”, a scris Sfântul Părinte.
Indulgența poate fi obținută prin efectuarea unui pelerinaj la un loc sfânt legat de Ordinul Dominican, fie pentru a lua parte la celebrările jubiliare, fie „cel puțin pentru a dedica un timp potrivit pentru o pioasă reculegere”, încheind prin rugăciunea Tatăl Nostru, recitând Crezul și invocând mijlocirea Sfintei Fecioare Maria și a Sfântului Toma de Aquino. Orice biserică, Sanctuar sau capelă încredințată în prezent Ordinului Dominican poate îndeplini cerințele pentru pelerinaj. Potrivit unui decret al Penitențeriei Apostolice a Vaticanului, indulgența plenară este disponibilă „credincioșilor cu adevărat penitenți și caritabili”, în condițiile obișnuite. Condițiile obișnuite pentru o indulgență plenară cer ca individul să fie în stare de har, să aibă o detașare completă de păcat și să se roage după intențiile Papei. De asemenea, persoana trebuie să își mărturisească sacramental păcatele și să se împărtășească până la aproximativ 20 de zile înainte sau după rugăciunile pentru indulgență.
Penitențeria Apostolică a precizat că indulgența poate fi aplicată și „sufletelor credincioșilor răposați care se află încă în purgatoriu”. O indulgență este definită de Catehismul Bisericii Catolice drept „iertarea în fața lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice datorate păcatelor a căror vină este ștearsă deja”. Bătrânii, bolnavii și cei care nu își pot părăsi casele din motive serioase pot obține, de asemenea, indulgența plenară „dacă, disprețuind toate păcatele lor și cu intenția de a îndeplini cele trei condiții obișnuite cât mai curând posibil, se alătură spiritual la celebrările jubiliare în fața unei imagini a Sfântului Toma de Aquino, oferindu-i milostivului Dumnezeu rugăciunile lor, precum și durerile și relele vieții lor”. Indulgența poate fi obținută până la încheierea jubileului Sfântului Toma de Aquino, la 28 ianuarie 2025. „Fie ca celebrarea noastră a dublului jubileu din viața Sfântului Toma să ne propulseze să îl slujim pe Dumnezeu și Biserica cu mare dăruire și profundă umilință”, a scris pr. Gerard Francisco Timoner III, maestrul Ordinului Dominican. Maestrul dominican a reamintit cum Toma i-a spus fr. Reginald „să nu caute nici o recompensă în această lume, în afară de a fi cu Dumnezeu – Domine, non nisi Te, Doamne, nimic în afară de tine”.
