Papa s-a întâlnit cu președintele francez Emmanuel Macron

23.09.2023, Marsilia (Catholica) - Sâmbătă, 23 septembrie, Papa Francisc s-a întâlnit de două ori cu președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron. Într-o primă întâlnire, scurtă, cei doi lideri s-au salutat pe terasa din fața auditoriului de sub Palais du Pharo din Marsilia, unde Sfântul Părinte a participat la sesiunea de încheiere a Rencontres Méditerranéennes (Întâlniri Mediteraneene). Ulterior, cei doi s-au întâlnit în privat în Salonul de onoare al primarului. Alături de președintele Macron, întâmpinându-l pe Sfântul Părinte în orașul portuar din sudul țării, ales ca destinație a celei de-a 44-a călătorii apostolice în străinătate, s-a aflat soția sa, Brigitte. Macron a stat în primul rând al sălii mari în care Papa și-a rostit discursul de încheiere a Întâlnirilor Mediteraneene, la finalul căruia Suveranul Pontif a citat o întâmplare cu președintele: „Odată, președintele m-a invitat să vizitez Franța și mi-a spus: «Important este să veniți la Marsilia»”.
Potrivit unui comunicat al biroului de presă al Sfântului Scaun, după o fotografie oficială „a avut loc o conversație privată, urmată de prezentarea familiei președintelui și de schimbul de cadouri”. În același timp, se arată în comunicat, într-o cameră din apropiere, „a avut loc o scurtă întâlnire între Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, și doamna prim-ministru Élisabeth Borne”. La această întâlnire au mai fost prezenți secretarul de stat adjunct Edgar Peña Parra; Nunțiul Apostolic în Franța, Arhiepiscopul titular de Canosa, Excelența Sa Arhiepiscopul Celestino Migliore; și un consilier al Nunțiaturii. „La finalul întâlnirii cu președintele Republicii, Sfântul Părinte s-a întors cu mașina la reședința arhiepiscopală, unde a luat prânzul.”