Scott Hahn: Jurământ cu Dumnezeu. Făgăduința și puterea Sacramentelor

20.11.2023, Târgu Lăpuș (Catholica) - La Editura Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuș a apărut recent o nouă carte semnată de Scott Hahn, care completează lista deja impresionantă de traduceri din acest îndrăgit și apreciat biblist catolic american. Cartea „Jurământ cu Dumnezeu. Făgăduința și puterea Sacramentelor” are peste 200 de pagini, a fost tradusă de Ana-Maria Botnaru, și costă în mod normal 39 de lei, dar ca noutate poate fi comandată acum la 29 de lei de pe GalaxiaGutenberg.ro.
Cele mai solemne, maiestuoase și frumoase daruri pe care Isus Cristos le-a oferit lumii sunt Sacramentele Sale, citim pe coperta IV. El le-a înzestrat cu o putere fără precedent și de neegalat – puterea de a schimba vieți, de a mântui suflete și de a împărtăși însăși viața lui Dumnezeu. Sacramentele sunt mijloacele obișnuite prin care Dumnezeu călăuzește cursul fiecărei vieți și al întregii istorii omenești. Biserica celebrează șapte Sacramente: Botezul, Euharistia, Confirmarea (Mirul), Căsătoria, Preoția, Spovada și Maslul (Ungerea bolnavilor). Fiecare a fost instituit de Isus pentru mântuire. Când Isus a vorbit despre Sacramente, a precizat că acestea sunt esențiale: „Dacă cineva nu se naște din apă și din Duh, nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu” (In 3,5); „Dacă nu mâncați din carnea Fiului omului și nu beți sângele Lui, nu aveți viață în voi” (In 6,53).
În „Jurământ cu Dumnezeu”, dr. Scott Hahn explorează bogăția Sacramentelor lui Cristos – doctrina, istoria, simbolurile și ritualurile lor. Bazându-se pe Biblie și pe tradiția Bisericii, el arată cum legămintele lui Dumnezeu – cu Adam, Noe, Avraam, Moise și David au devenit forțele motrice ale istoriei. Când Isus a venit să împlinească toate aceste legăminte, El a stabilit un nou legământ, cu o putere mai mare decât oricând înainte. Creștinii sunt acum copiii lui Dumnezeu. Uniți de Cristos prin botez, putem deja să ne împărtășim din viața veșnică a Trinității, o viață pe care sperăm să o cunoaștem pe deplin în cer. Dar cerul este cu noi, chiar acum, în Sacramente.