Fiicele Sfântului Paul din București la ceas aniversar
28.11.2023, București (Catholica) - Sâmbătă, 25 noiembrie 2023, Fiicele Sfântului Paul din București au avut bucuria de a sărbători împreună cu prietenii și colaboratorii comunității viața fondatorului, Fericitul Giacomo Alberione, și, de asemenea, aniversarea a 30 de ani de prezență și apostolat paulin în România. Sfânta Liturghie a fost prezidată de către ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, alături de care au concelebrat pr. Gabriel Popa, secretar arhiepiscopal, și don Stefano Garilli, preot italian.
Fericitul Giacomo Alberione s-a născut pe 4 aprilie 1884 la San Lorenzo di Fossano, în provincia Cuneo din Italia. Domnul l-a chemat să retrezească în Biserică zelul apostolului Paul pentru răspândirea Evangheliei. Alberione a urmat idealul de sfințenie al marelui apostol Paul: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” (Gal. 2,20), și l-a predicat pe Cristos cu toate puterile, punând în slujba vestirii Evangheliei mijloacele moderne de comunicare. Asemenea Sfântului Paul, pr. Alberione a creat în jurul său o rețea de colaboratori, bărbați și femei, toți făcând partea din marea Familie Paulină răspândită pe tot mapamondul: 5 congregații de viață consacrată comunitară, 2 institute de viață consacrată seculară, un institut pentru preoții diecezani, un institut pentru familii consacrate și o asociație de laici, având aceeași carismă manifestată în diferite moduri: să trăiască în comuniune cu Isus Învățătorul, Calea, Adevărul și Viața, și să îl vestească cu orice mijloc de comunicare. Pe 27 aprilie 2003, ziua în care a fost ridicat la cinstea altarelor, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe pr. Alberione „apostol al noi evanghelizări”. Fericitul Giacomo Alberione este comemorat în fiecare an la 26 noiembrie, ziua nașterii sale pentru cer.
Aniversarea a 30 de ani de prezență a Fiicelor Sfântului Paul în România în memoria fondatorului Fericitul Giacomo Alberione este providențială deoarece reamintește țelul oricărui paulin în viața și misiunea sa apostolică: gloria lui Dumnezeu și binele sufletelor.
În urma cererii Preasfințitului Petru Gherghel, Episcop de Iași, și a discernământului surorilor congregației, pe 29 noiembrie 1993 soseau la București trei Fiice ale Sfântului Paul: sr. Vittoria Antonietti, sr. Margherita Mula și sr. Rosalba Lobresco, care cu multă credință și spirit de jertfă au început de la zero, sau după cum spunea fondatorul, de la Betleem, de la „iesle”. De la începuturile umile și până în prezent Domnul a însoțit necontenit surorile cu Providența Sa. Mica comunitate înfiripată, hrănită de Cristos Învățătorul prin Cuvântul Său și prin Euharistie, ocrotită de Maria Regina Apostolilor și stimulată de Sf. apostol Paul, care în timp va crește cu harul lui Dumnezeu, a început să își desfășoare apostolatul specific de vestire a Evangheliei cu mijloacele de comunicare în Biserica locală: a deschis Editura Pauline, la care au apărut diferite ediții ale Evangheliilor și numeroase alte cărți care comunică valorile Evangheliei; a deschis Librăria Pauline, centru de răspândire al Evangheliei. În ultimii ani, librăria Pauline online a deschis posibilitatea procurării cu ușurință a unei cărți bune din orice colț al țării. De asemenea, surorile au vizitat diferite parohii romano-catolice și greco-catolice din țară unde au semănat Cuvântul lui Dumnezeu și diferite alte cărți pentru creșterea umană și spirituală a oamenilor; au organizat misiuni biblice, au făcut animații vocaționale, biblice și de educație media pentru copii, tineri și adulți; au oferit de-a lungul timpului un itinerariu spiritual pentru laici în comunitate etc.
Acest moment aniversar a fost o ocazie deosebită pentru a mulțumi bunului Dumnezeu pentru darul vieții și al carismei Fericitului Giacomo Alberione și pentru darul vieții surorilor „fondatoare” ale comunității pe care le avem încă în mijlocul nostru și pentru darul vieții fiecărei surori care a îmbogățit de-a lungul timpului comunitatea Fiicele Sfântului Paul din România. O ocazie pentru a mulțumi Păstorilor din Biserica locală care ne-au primit cu bucurie și care continuă să ne încurajeze și să ne sprijine cu generozitate. O ocazie pentru a mulțumi colaboratorilor, prietenilor, binefăcătorilor care ne-au susținut în toți acești ani cu prezența, afecțiunea și ajutorul lor.
De asemenea, este un moment privilegiat pentru a cere harul de a fi tot mai mult, după îndemnul Fericitului Alberione, purtătoare de Cristos: să comunicăm adevărul în caritate, adică pe Cristos și iubirea sa prin viața proprie și prin apostolatul specific. Și nu în ultimul rând, o ocazie de a da mărturie o dată în plus tinerilor de azi că a trăi cu totul în Cristos, pentru Cristos și Evanghelia sa este frumos, și că se merită să-l urmăm pe El Învățătorul, Calea, Adevărul și Viața în vocația paulină, pentru ca lumina și bucuria Evangheliei să răsune pe străzile fizice și digitale, pentru a ajunge în casele și în inimile oamenilor de azi însetați de adevăr, de sens, de Dumnezeu. (Sr. Ana Maria Bulai, Fiicele Sfântului Paul)
