Zi de reculegere pentru tinerii din decanatul de Bacău Centru
03.12.2023, Bacău (Catholica) - Sâmbătă, 2 decembrie 2023, a avut loc o zi de reculegere pentru tinerii din decanatul de Bacău Centru, aceasta fiind organizată la Seminarul mic din Bacău. Ne-am început dimineața frumos, cu un moment de meditație susținut de pr. Petru-Sebastian Tamaș. Părintele a reușit să ne captiveze prin felul său de a povesti și explica, unul amuzant, dar în același timp și serios, cu exemple concrete din viața reală. Astfel, am reținut patru lucruri esențiale pentru ca viața noastră să meargă mereu bine, și anume:
1. Să încercăm să avem o relație bună cu părinții noștri și să știm cum să ne alegem prietenii, cei care ne trag în jos și cei ce ne ajută să evoluăm. 2. Să învățăm să iubim, cu adevărat; să încercăm să descoperim iubirea. 3. Să ne găsim o vocație! Să muncim pentru a ne trăi viața așa cum trebuie și pentru un viitor cât mai bun. 4. Să avem o relație cât mai bună, strânsă cu Dumnezeu. Să reușim să rămânem mereu cât mai aproape de el. A urmat Sfânta Liturghie, celebrată de pr. Benone Lucaci, decan și paroh de Bacău Centru, împreună cu alți preoți responsabili cu tinerii din parohiile prezente. Un moment frumos, în care toți ne-am rugat și am cântat împreună. Am avut, de asemenea, și ocazia de a ne spovedi, pentru a simți într-un mod mai profund această zi.
După prânzul mult așteptat, unde am mai petrecut timp unii cu alții, a urmat o altă activitate foarte interesantă. Ne-am împărțit pe grupuri, trebuind să analizăm bine, să ne gândim la calitățile și semnele pe care Dumnezeu ni le oferă și arată, în viața noastră, toate menite să ne ofere ajutor. A fost foarte frumos să stai să te gândești la aceste detalii, dar mai ales să le împărtășești cu ceilalți tineri din grup. În încheierea programului ne-am rugat, mulțumind Domnului pentru că a fost posibilă această zi de reculegere, am făcut apoi clasica „poză de grup”, după care fiecare s-a îndreptat spre casa și parohia sa. (Elisa Măriuț pentru Ercis.ro)