Părintelui Doru Bara, un ultim omagiu
24.01.2024, Oradea (Catholica) - Preoți, seminariști și cunoscuți l-au condus pe ultimul drum pe pr. Doru Bara din Eparhia de Oradea, preot iubit și stimat de credincioșii din toată țara, pe care îi însoțea deseori în pelerinaj la Medjugorje. La slujba înmormântării oficiată marți, 23 ianuarie a.c., de pr. Mihai Vătămănelu, Vicar general, a fost transmis cuvântul Preasfinției Sale Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea, fiind evidențiată figura celui care a fost păstor de suflete, tată, soț și coleg, în ultima scrisoarea a fiicei sale, Kinga Claudia:
„Părintele Bara Doru Teodor s-a născut la Cluj, la 4 decembrie 1956, din părinții Eugenia și Zaharie. Născut prematur, la doar 7 luni, bunul Dumnezeu a avut grijă de el de la prima sa răsuflare. Un copil bun, uneori năstrușnic, crescând alături de fratele lui mai mare, Gică, și-a păstrat mereu o inocență în priviri. S-a angajat de tânăr și tot tânăr și-a întâlnit iubirea vieții, soția Silvia. S-au căsătorit în 1980, iar pentru soția lui s-a mutat la Oradea, unde a lucrat mulți ani la Întreprinderea Județeană de Transport Local, iar apoi la Primărie. Părintele Doru Bara nu a avut un parcurs spiritual obișnuit. L-a descoperit pe Dumnezeu și a auzit chemarea Lui abia atunci când i-a murit mama, Eugenia, în 1990. Nu degeaba pilda sa preferată din Evanghelie era cea a Fiului risipitor. La vârsta de 33 de ani împliniți s-a decis să studieze teologia la Seminarul Teologic Greco-Catolic din Oradea și a fost hirotonit preot la 16 februarie 1995 de către Preasfințitul Vasile Hossu.
Părintele Bara nu a avut o parohie fixă. A fost preot misionar, ajutând întotdeauna unde a fost nevoie. A concelebrat des duminicile la Catedrala Greco-Catolică «Sf. Nicolae», a spovedit ani de zile credincioșii la biserica «Sfânta Maria» și la Catedrală. A avut emisiuni la Radio Maria. Cu o voce blândă și o privire înțelegătoare, era cunoscut și căutat pentru mărturisiri și sfaturi spirituale, dar mai ales era foarte iubit ca îndrumător spiritual al pelerinilor români la Medjugorje. La prima sa Sfântă Liturghie celebrată acolo, Evanghelia zilei a fost chiar Pilda fiului risipitor. Pelerinii își amintesc până astăzi cum părintele a citit atunci Sfânta Evanghelie și i-au dat lacrimile… El a spus: «Iertați-mă, pilda aceasta este pentru mine» și a plâns. S-a pensionat anticipat, în 2020 pentru a fi clipă de clipă alături de soția lui care a căzut la pat, bolnavă de Alzheimer. A îngrijit-o exemplar, împreună cu fiica lui, cu o dragoste și un devotament nemaiîntâlnite. Credea cu tărie că iubirea trebuie arătată cât timp persoana iubită este în viață. Îi plăcea să meșteșugărească, îi plăcea să sculpteze în lemn, să picteze, să petreacă timp cu familia și cu bunul Dumnezeu.
Nu arăta și nu spunea, dar avea probleme medicale, suferind de obstrucție pulmonară cronică acută și diabet. Într-o zi de vineri, 19 ianuarie 2024, inima lui a încetat să bată. S-a stins acasă, pe neașteptate, în dreptul micului său altar unde își făcea zi de zi rugăciunile. S-a stins în brațele Sfintei Fecioare Maria pe care o iubea atât de mult și despre care vorbea atât de frumos. A lăsat în urma sa iubire multă: iubirea pe care a dăruit-o el, iubirea pe care a primit-o, dar și iubirea de aproapele arătată față de toți cei care s-au adunat, în faptă și în rugăciune, în jurul familiei în ultimele zile. El va rămâne mereu în inima și sufletul soției sale adorate și a fiicei sale, (…) al fraților preoți și al atâtor credincioși din întreaga țară, care au de acum încă un mijlocitor de nădejde la bunul Dumnezeu.” În veci pomenirea lui! (Biroul de presă EGCO)
