PS Iosif Csaba Pál: Trebuie să ne reînnoim credința din nou și din nou
20.02.2024, Timișoara (Catholica) - La începutul acestei luni, în perioada 6-10 februarie, a avut loc în Vatican o conferință internațională în cadrul Auditorium della Conciliazione privind formarea permanentă a preoților, organizată de Dicasterul pentru Cler, în colaborare cu Dicasterul pentru Evanghelizare și Dicasterul pentru Bisericile Orientale, având ca motto: „Să reînflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine” (cf. 2Tim 1,6). Obiectivul conferinței a fost să inițieze un proces comun cu Bisericile locale, pentru a consolida formarea continuă și însoțirea preoților, luând în considerare rezultatele sondajului recent trimis Conferințelor Episcopale, contribuțiile participanților la nivel mondial, înainte și în timpul Conferinței, precum și documentul intitulat Ratio Fundamentalis Institutionis Sacerdotalis „Darul vocației preoțești”. La prelegeri și discuții au participat aproximativ 750 de Episcopi, preoți și călugări din peste 60 de țări de pe cinci continente. La conferință, Dieceza de Timișoara a fost reprezentată de Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, și de pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pastoral. Referitor la lucrările întâlnirii, Părintele Episcop a acordat un interviu biroului media al Episcopiei de Timișoara.
– Mai multe prelegeri din cadrul conferinței au abordat tema provocărilor cu care se confruntă preoții în societatea contemporană. Părinte Episcop, care considerați că sunt cele mai des întâlnite?
– Există o mulțime de provocări. Cele mai multe dintre ele provin din schimbările sociale, demografice și culturale rapide. La acestea se adaugă dezvoltarea tehnologiei, urbanizarea, inegalitatea, migrația, polarizarea… și lista poate continua. Pe de o parte, tocmai aceste schimbări rapide sunt cele care necesită o formare și o autoformare permanentă. În plus formarea constantă este necesară deoarece trebuie să ne reînnoim credința din nou și din nou, să învățăm cum să răspundem la schimbările și provocările sociale prin lumina și puterea credinței noastre. O altă provocare importantă este aceea de a învăța să gândim și să lucrăm în echipă. Nevoia de a forma comunități preoțești a devenit din ce în ce mai stringentă. Tema fraternității preoțești, a împărtășirii și a necesității acesteia a fost abordată nu numai de vorbitori, ci și în grupurile mici, respectiv în timpul pauzelor de către cei prezenți. Tocmai în cadrul comunităților preoțești putem căuta și găsi răspunsuri la marile provocări. Singurătatea nu este benefică pentru nimeni, mai ales preotului celibatar.
– În fiecare zi a conferinței programul a inclus discuții în grupuri mici. Care au fost experiențele acumulate în cadrul acestora?
– Atmosfera grupurilor mici a fost foarte asemănătoare cu cea a discuțiilor în grupuri mici din cadrul Sinodului. În grupul meu, în care, pe lângă mine, mai erau doi participanți coreeni, un ceh și trei italieni, se sublinia foarte mult cât de bine este să ne ascultăm unii pe alții în dragoste frățească. Acest lucru a fost subliniat de mai mulți. A fost o bucurie să fim împreună. A fost frumos să vedem bucuriile și necazurile unei alte țări sau ale unei alte dieceze și să vedem cât de minunat lucrează Dumnezeu peste tot.
– Părinte Episcop, ce gânduri, idei și propuneri credeți că pot fi puse în practică în Dieceza de Timișoara?
– Aș sublinia trei lucruri: comunitatea, o relație personală și vie cu Cristos și comunicarea. Comunitatea preoților este esențială. Comuniunea preoțească începe cu respectul reciproc. Dacă nu există respect, nu va exista nici încredere. Iar fără încredere, întâlnirile sunt doar formalități. Respectul trebuie să înceapă în inimile noastre, în mentalitatea noastră, ca să îi pot purta pe confrații mei în preoție și pe credincioși cu respect în inima mea și în rugăciunile mele. Acest lucru se va oglindi și în cuvintele mele când vorbesc despre ei, chiar și atunci când ei nu sunt prezenți. Limbajul lipsit de respect este otrava comunității, fiind una dintre armele Satanei.
Dacă trăim într-o atmosferă de respect, vom găsi și trebuie să găsim calea către cei care suferă din anumite motive. Ar fi bine ca toți preoții să se implice în a se îngriji frățește de cel puțin un coleg bolnav sau cu probleme. (Am auzit un exemplu bun: doi preoți efectuează în fiecare lună o vizită la un confrate. Dacă este necesar, în acea zi rămân cu el și îl ajută.) Dacă există o comunitate de preoți, atunci funcționează și faptul că se completează reciproc, pentru că nu toată lumea se pricepe la toate. Cei care se pricep mai bine la ceva îi pot ajuta pe cei care au nevoie de ajutor și pot cere sau accepta ajutor de la alți confrați în ceea ce ei știu mai bine. Trebuie să conștientizăm din ce în ce mai mult faptul, că aparținem unei comunități: unei dieceze, unui prezbiteriu. Facem parte din ea, nu suntem războinici solitari.
Suprasolicitarea nu este voia lui Dumnezeu. Trebuie să ne găsim prioritățile și să fim capabili să delegăm. Este bine să putem vedea împreună cu ceilalți ce este prioritar. În mod individual, fiecare este subiectiv și este mai ușor să facă greșeli. Este mai important să „fii” decât să „faci”. Suntem ucenicii lui Cristos și vrem să fim ucenicii Lui în orice împrejurare. Activitatea noastră decurge din această relație personală cu Cristos. Dacă nu facem acest lucru, mai devreme sau mai târziu, ne vor stăpâni frustrările.
Trebuie să învățăm să comunicăm bine din nou și din nou. Un domeniu important al comunicării este comunicarea între preoți. Dacă nu există comunicare, iubirea moare. Acest lucru trebuie să depășească cu mult comunicarea care constituie o simplă obligație legală. O bună comunicare construiește comuniunea, comunitatea. Acest lucru este valabil și pentru relația dintre preot și Episcop și dintre preot și credincioși. Trebuie să ne străduim să avem o relație fraternă la toate nivelurile. Isus însuși merge chiar mai departe, numindu-i pe ai Săi prieteni: „Nu vă mai numesc servitori… v-am numit pe voi prieteni” (Ioan 15,15). Comunicarea „exterioară”, care include mărturia, propovăduirea și învățătura, are ca scop crearea de comunități cristocentrice, celule vii ale Împărăției lui Dumnezeu.
– Mulțumim pentru timpul acordat!
