Cardinalul Cantalamessa: Postul Mare, timp pentru a ne reevangheliza
22.02.2024, Vatican (Catholica) - „A ne evangheliza” și nu „a evangheliza”. Aceasta este preocuparea principală a predicilor de Postul Mare. Subliniază acest lucru Cardinalul Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontificale, în următorul interviu pentru „L’Osservatore Romano”, explicând și alegerea temei: „Dar voi, cine spuneți că sunt Eu?” (Matei 16,15). Meditațiile, conform calendarului publicat de Prefectura Casei Pontificale, se țin timp de cinci vineri consecutive începând de vineri, 23 februarie, până vineri, 22 martie 2024. Întâlnirea este în Aula Paul al VI-lea, cu începere de la ora 9.00 și sunt invitați să participe Cardinali, Arhiepiscopi și Episcopi, prelați din Familia pontificală, angajați ai Curiei Romane, ai Guvernatoratului vatican și ai Vicariatului de Roma, superiorii generali sau procuratorii ordinelor călugărești care fac parte din capela pontificală, seminariști și studenți din colegiile din Urbe, gentilomi ai Sanctității Sale, angajați din Anticameră și toți cei care doresc.
– De ce tocmai această temă?
– Alegerea temei unei predici, sau a unui ciclu de predici cum este Postul Mare, nu este ca alegerea temei unei cărți de scris sau a unei conferințe de dat despre un subiect determinat. Este întotdeauna rod a două mișcări: a cuvântului care vine spre tine și a reacției tale la el. Există, desigur, motive contingente (în cazul prezent, un interes retrezit față de Evanghelia lui Ioan), dar cuvântul lui Dumnezeu nu se inventează; se primește! Nu numai din partea ascultătorului, ci, încă înainte, din partea predicatorului.
– Ce înseamnă a-l înălța pe Fiul Omului?
– Exegeza biblică a clarificat de mult timp că ceea ce Ioan numește „a fi înălțat” sau „a fi ridicat de la pământ” nu se referă la glorificarea finală a lui Isus, adică la Învierea Sa și înălțarea Sa la cer, ci la ridicarea Sa pe cruce. Însă aceasta este văzută de evanghelist nu numai ca punctul extrem al înjosirii și al umilirii lui Cristos, ci și – și probabil mai ales – ca începutul înălțării Sale. „Încă nu venise Duhul”, se citește în In 7,39, „pentru că Isus încă nu fusese glorificat.” Crucea este pentru evanghelist momentul în care toate puterile răului sunt învinse și El poate „să îl reverse pe Duhul” asupra omenirii.
– Cât va fi în reflecțiile dvs cu privire la nevoia de a evangheliza?
– Așa cum am precizat în program, preocuparea principală a acestei predicări de Postul Mare nu este „a evangheliza”, ci „a ne evangheliza”. Aproape întotdeauna, în contextul conducerii Bisericii, trebuie să se ocupe de probleme ecleziale, doctrinale și disciplinare; trebuie să existe un moment în care obiectivul (sau sabia cu două tăișuri!) să nu fie îndreptată spre exterior, ci spre interior. Și aceasta nu în mod generic, înțelegând prin „interior” interiorul care este Biserica față de societate, ci viața interioară a fiecăruia dintre noi. Aceasta, se știe, este condiția indispensabilă pentru a duce altora evanghelia: a o avea înăuntrul nostru, nu numai în mâini sau în minte. „Nemo dat quod non habet”, spune o vorbă tradițională: „Nimeni nu dă ceea ce nu are”.
– Cum putem reda imaginea pe care o avem despre Isus tot mai conformă cu aceea adevărată?
– De trei secole de acum – renaștere, iluminism, modernism -, tot efortul științei biblice a fost concentrat asupra acestei probleme. Mai întâi și pentru mult timp erau convinși că pentru a ne apropia de adevăratul Isus trebuia lăsată deoparte credința și dogma Bisericii și să se facă loc științei istorice. În timpuri apropiate de noi, s-a asistat la mișcarea contrară: pentru a-l întâlni pe adevăratul Isus trebuie lăsată deoparte istoria și să se alipească de credință, înțeleasă, aceasta, în sens existențial (Barth, Bultmann); în timpuri și mai apropiate (așa-numite postmoderne), s-a crezut că pentru a-l găsi pe adevăratul Isus trebuie lăsat deoparte și un lucru și celălalt, atât credința cât și istoria, și să se aibă încredere în vreun fragment de (pseudo) noi documente (Evanghelia gnostică a lui Toma!) și în propria reacție în fața textului așa cum este el. Pluralism sănătos? Nu simplu relativism! La fiecare fază a acestei cercetări a trebuit să se constate că Isus obținut era pur și simplu cel pe care îl cerea cultura momentului, fără a-și da seama că viziunea care se pretindea să înlocuiască pe cele trecute nu făcea decât să continue seria. Imaginea este ireverențioasă, dar eficace: Isus, un manechin gata să îmbrace haina pe care o impune moda momentului.
– Există un drum mai sigur pentru a înțelege cine este Cristos cu adevărat?
– Da, există, și ni l-a indicat el însuși, Isus. „Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele Meu, vă va învăța toate și vă va aminti toate câte vi le-am spus Eu” (In 14,26). „Când va veni Mângâietorul pe care Eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va da mărturie despre Mine” (In 15,26). Dacă unul pretinde să descopere cine era „adevăratul” Isus, ignorând complet acest „intermediu” – fie că este credincios, fie necredincios -, despre el trebuie să se spună, cu Dante Alighieri al nostru, dorința lui vrea să zboare fără aripi. Aceasta nu înseamnă nicidecum a pune deoparte critica istorică (aș renega însăși meseria mea!). Înseamnă a ne resemna să „conviețuim”: credința fără istorie este oarbă; istoria fără credință este mută. Sau, mai bine zis, este goală! (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
