Papa Francisc prezentat într-o carte autobiografică
14.03.2024, Vatican (Catholica) - Ziarul italian „Corriere della Sera” publică mai multe pasaje din cartea autobiografică a Papei Francisc intitulată „Viața. Povestea mea în istorie”, scrisă împreună cu jurnalistul vaticanist Fabio Marchese Ragona, care va fi lansată pe 19 martie la Editura HarperCollins. În pasajele publicate joi, Sfântul Părinte a precizat că, dacă ar demisiona, nu ar alege să fie numit „Papă emerit”, ci pur și simplu „Episcop emerit de Roma”. În acest caz, ar locui în Bazilica Santa Maria Maggiore „pentru a reveni la a fi confesor și a aduce Împărtășania bolnavilor”.
Papa a precizat acest scenariu posibil în cazul unei demisii, care, totuși, a subliniat, „este o ipoteză îndepărtată”, deoarece nu există „motive atât de serioase” pentru a lua în considerare această posibilitate, „în ciuda momentelor de dificultate”. Nu există „condiții pentru o demisie”, potrivit Sfântului Părinte, cu excepția cazului în care ar apărea „un impediment fizic grav”, caz în care s-ar aplica „o scrisoare de demisie” depusă la Secretariatul de Stat și semnată de Bergoglio la începutul pontificatului său. A adăugat că această posibilitate rămâne îndepărtată, întrucât „este sănătos și, cu voia lui Dumnezeu, mai sunt multe proiecte de realizat”.
Cartea are peste 300 de pagini și acoperă toate aspectele vieții Papei Francisc, de la relația cu familia sa, în special cu bunicii, emigrarea lor în Argentina în 1929, o „mică deraiere” în timpul perioadei de seminar, până la cel de-al Doilea Război Mondial cu epilogul său atomic dramatic. „Folosirea energiei atomice în scopuri de război este o crimă împotriva umanității, a demnității noastre și a oricărei posibilități de viitor în casa noastră comună”, a spus Pontiful, punând întrebarea grea cum se poate pretinde că cineva poate fi „un campion al păcii și al justiției în timp ce construiește noi arme de război”. Paginile parcurg istoria dictaturii argentiniene, legăturile profunde pe care Jorge Mario Bergoglio le-a avut cu cei care nu au supraviețuit acesteia, angajamentul său de a adăposti tineri aflați în pericol în timpul regimului generalului Jorge Rafael Videla și încercarea eșuată de a o salva pe profesoara sa, Esther, care a avut asupra lui o influență importantă.
Ceea ce s-a întâmplat în Argentina „a fost un genocid generațional”, a scris Papa, care a abordat și acuzațiile că ar fi fost cumva complice cu dictatura, infirmate de dovezile opoziției sale față de „acele atrocități”. Sfântul Părinte a scris despre Esther, o „adevărată comunistă”, o atee „dar respectuoasă” care „nu a atacat niciodată credința. Ea m-a învățat atât de multe despre politică”. Această amintire i-a oferit ocazia, încă o dată, să repete că „a vorbi despre săraci nu te face automat comunist”, deoarece „săracii sunt steagul Evangheliei și sunt în inima lui Isus” și că „în comunitățile creștine, proprietatea era împărțită: acesta nu este comunism, este creștinism pur!”
Cartea continuă cu apărarea fermă a vieții umane, „de la concepție până la moarte”, avortul fiind prezentat ca „o crimă”, efectuată de „ucigași plătiți, asasini plătiți!”, numind practica maternității surogat „inumană”. Cartea include, de asemenea, un capitol despre fotbal, pasiune a lui Bergoglio, scriind despre Maradona și despre jurământul său „de a nu se mai uita la televizor”. Paginile se referă la perioada petrecută la Cordoba, conducând la reflecția asupra greșelilor „făcute din cauza atitudinii mele autoritare, până la punctul de a fi acuzat că sunt ultraconservator. A fost o perioadă de purificare. Eram foarte închis în mine însumi, un pic deprimat.”
Retragerea Papei Benedict al XVI-lea, Conclavul care a urmat și alegerea sa ca Papă, cu alegerea numelui Francisc, reprezintă un alt capitol al autobiografiei. Papa Francisc și-a descris durerea de a vedea „figura Papei emerit ‘instrumentalizată’, cu scopuri ideologice și politice, de către persoane fără scrupule” și „controversele” care au urmat și care „în zece ani nu au lipsit și ne-au făcut rău amândurora”. „Viața. Povestea mea în istorie” acoperă perioada pandemiei, reamintește apelurile despre bogăția culturilor și diferențele dintre popoare inerente Uniunii Europene. Și-a exprimat speranța că un astfel de apel va fi auzit de premierul ungar Orban, „pentru ca acesta să înțeleagă că este întotdeauna atât de multă nevoie de unitate”, precum și de Bruxelles „care pare să vrea să uniformizeze totul, care ar trebui să respecte unicitatea maghiară”.
În carte, Papa Francisc a abordat subiecte care îi sunt dragi, cum ar fi protejarea creației, și s-a adresat tinerilor, cerându-le să „facă zgomot”, pentru că „timpul se scurge, nu mai avem mult timp pentru a salva planeta”. Biserica pe care și-o imaginează Sfântul Părinte este o „Biserică mamă, care îi îmbrățișează și îi primește pe toți, chiar și pe cei care simt că greșesc și care au fost judecați de noi în trecut”, gândindu-se la homosexuali sau transsexuali „care îl caută pe Domnul și care, în schimb, au fost respinși sau expulzați”. A repetat da-ul său pentru „binecuvântări pentru cuplurile neregulate”, pentru că toți sunt iubiți de Dumnezeu, „mai ales păcătoșii. Iar dacă unii frați Episcopi decid să nu urmeze această cale, nu înseamnă că este vorba de anticiparea unei schisme, pentru că doctrina Bisericii nu este pusă în discuție.”
În timp ce căsătoria homosexuală rămâne imposibilă, a spus el, nu este cazul uniunilor civile, pentru că „este corect ca aceste persoane care trăiesc darul iubirii să poată avea o acoperire legală ca toți ceilalți”. Ca în alte momente, cuvintele Papei Francisc sunt o încurajare de a-i face să se simtă acasă pe cei care sunt adesea marginalizați în cadrul Bisericii, „mai ales pe cei care au primit Botezul și care fac parte din toate punctele de vedere din poporul lui Dumnezeu. Iar cei care nu au primit Botezul și doresc să îl primească, sau care doresc să fie nași sau nașe, vă rog, să fie bine primiți.” Sfântul Părinte nu a ascuns rănile provocate de cei care cred că el „distruge papalitatea”. Chiar dacă există „întotdeauna cineva care încearcă să împiedice reforma, care ar vrea să rămână blocat în vremurile Papei-rege”, a spus el, cert este că „Vaticanul este ultima monarhie absolută din Europa și că, de multe ori, înăuntrul ei se fac raționamente și manevre de curte, dar aceste scheme trebuie abandonate definitiv”.
