PS Cornel Damian la exercițiile spirituale pentru tinerii Catedralei Sf. Iosif

20.03.2024, București (Catholica) - În perioada 15-17 martie 2024, la mănăstirea Sfânta Treime a fraților franciscani de la Pârâul Rece au avut loc trei zile de exerciții spirituale pentru grupul de tineri de la Catedrala Sf. Iosif, exerciții care sunt o tradiție de mai mulți ani de zile. Prezența care a întregit bucuria tinerilor a fost Excelența Sa, Preasfințitul Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, care a acceptat cu mare bucurie invitația de a susține meditațiile, a oferi îndrumare spirituală și a celebra Sacramentul Spovezii de-a lungul acestor zile de har în centrul cărora a fost întâlnirea cu Cristos din Preasfânta Euharistie.
Programul propus a fost foarte intens. Din zori a pornit la drum cu cântarea solemnă a Laudelor, un moment foarte apreciat de cei prezenți, care în unanimitate au participat la toate momentele de rugăciune, dând dovadă de mare interes pentru întâlnirea cu Domnul. Meditațiile pregătite de PS Cornel au rămas în inimile tuturor participanților. De la „Importanța rugăciunii în viața personală”, continuând cu „Tânărul bogat” și cu „Renegarea lui Petru” și predicile de la toate Sfintele Liturghii până la discuțiile în grupul mare de la considerații, toate aceste împărtășiri ne-au ajutat să intrăm în intimitate cu Dumnezeu și să ne lăsăm priviți, ascultați, iubiți de El.
„Isuse, ce trebuie să fac?” – aceasta a fost tema principală propusă de Episcopul nostru auxiliar. Domnul nu ne încalcă libertatea, ci își exprimă dorința, ne cere voie să stea cu noi și astfel, el vrea ca noi să avem o viață plină de sens, ceea ce este și setea fiecărui suflet. Lângă Isus nu ne vom mai simți numai un număr, așa cum încearcă societatea să facă, ci ne vom simți așa cum suntem în planul, în gândul lui Dumnezeu: recunoscuți doriți și iubiți. Rugăciunea este un ingredient esențial pentru o viață plină de sens: „alimentează sufletul cu suflu divin, este lumina sufletului pe cărarea vieții, este întâlnirea care potolește foamea după sacru, ne ajută să intrăm în intimitatea Preasfintei Treimi, ne pune la masă cu Dumnezeu care bate la ușa inimii noastre”.
Tânărul bogat ne învață să identificăm bogățiile care îngreunează sufletul în dorința lui firească de a se înălța la Dumnezeu. Exemplul lui Petru ne spune că Dumnezeu poate și știe să își împlinească planul cu fiecare om în parte, în ciuda căderilor sau a renegărilor sale. Privirea lui Isus a sfâșiat de durere inima lui Petru, dar umilința de a recunoaște trădarea sa a fost aceea care l-a ajutat să se ridice și să predice iubirea lui Dumnezeu cu o forță nemaiîntâlnită până atunci.
Un moment deosebit din program a fost Calea Sfintei Cruci. Tinerii au confecționat o cruce mare, pe care au prins în cuie unele dintre durerile și suferințele proprii. Într-adevăr, Isus a luat pe Cruce toate durerile noastre și le-a pironit acolo ca să ne demonstreze iubirea sa nemărginită pentru noi. Totodată, din acest gest, am învățat că suferințele noastre personale sunt ale întregii Biserici, Trupul lui Cristos, la fel ca bucuriile noastre. Suntem datori să ne purtăm suferințele unii altora. Textele pentru meditații au fost realizate de tineri și citite de cei care le-au scris. La Adorație, un moment frumos a fost acela când fiecare a scris pe niște mâini confecționate din hârtie o rugăciune pentru câte un membru participant și apoi le-am pus pe Altar, lângă Isus, pentru a conștientiza că El, prezent real în Sfânta Euharistie este cu noi și ne ascultă rugăciunea.
Atmosfera creată a fost foarte caldă, prietenoasă, fraternă. Așa este rodul Duhului Sfânt pe care l-am invocat să ne călăuzească și să ne dea suflu divin în aceste zile. La rugăciune nu ne-am rugat doar pentru noi ci și pentru toți ceilalți tineri din parohie care nu au putut fi prezenți și pentru cei care s-au încredințat rugăciunilor noastre. Exercițiile spirituale s-au încheiat cu Sfânta Liturghie solemnă de duminică împreună cu toată comunitatea și cu preoții de la convent, cărora le mulțumim pentru ceea ce au făcut ca noi să ne putem reculege într-o atmosferă frumoasă. Mulțumim Domnului pentru tot! Mulțumim Preasfințitului Cornel pentru implicare și pentru tot ajutorul oferit ca să ne fie bine cu Domnul și cu ceilalți participanți. Domnul să răsplătească cu harurile sale pe toți cei care ne-au fost alături! (Pr. Iosif Ghiuzan pentru ARCB.ro)
