Cardinalul Parolin: Privitor la reformele pontificatului Papei Francisc
25.04.2024, Vatican (Catholica) - Ce se va întâmpla cu reformele întreprinse de Papa? Acele „procese” despre evanghelizare, despre rolul femeilor și al laicilor și altele, demarate sau in itinere nu pentru a ocupa spații – cum spunea deja Papa Ioan al XXIII-lea – ci pentru a provoca reflecții, întrebări și mai ales răspunsuri pentru Biserica și lumea de astăzi? Întrebarea este una din „Cinci întrebări care agită Biserica”, așa cum afirmă titlul cărții jurnalistului Ignazio Ingrao, vaticanist de la Tg1, editată de San Paolo, prezentată la 24 aprilie 2024 într-o aglomerată Sala Spadolini de la Ministerul Culturii. Un volum cu vederi largi și fațete ample care se distribuie de la cronica și știrile de actualitate ale Bisericii universale – numirile în Curie sau expansiunea bisericilor penticostale în America Latină – la magisteriul Papei Francisc și documentele Sfântului Scaun. Nu în cele din urmă Fiducia supplicans.
Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, s-a oprit asupra fiecăreia din întrebările puse de carte, începând de la ultima, cea întocmai despre procesele demarate în acești unsprezece ani de pontificat: „Ce se va întâmpla cu reformele întreprinse de Papa Francisc?” La această întrebare, a spus Cardinalul – așezat la masa raportorilor cu ministrul culturii, Gennaro Sangiuliano – „se adaugă una care sună pentru unii ca amenințare pentru alții iluzie: există riscul unei schimbări de direcție?” „Pentru a încerca să dea un răspuns”, Cardinalul s-a folosit atunci de cuvintele din Scrisoarea lui Iacob: „Așadar, fraților, fiți îndelung răbdători până la venirea Domnului…” Iată, a adăugat secretarul de stat, „discernământul, care nu este pur și simplu intuiție, ci rod al unei rugăciuni continue în Duhul Sfânt, va indica, în timpul întins al celui care știe să fie răbdător, cum să continue și ce să facă instituțional. Tocmai pentru că este acțiune a Duhului nu va putea să fie o schimbare de direcție”.
Așadar, se vorbește despre „procese ireversibile”, așa cum a spus însuși Ingrao în introducerea sa, cărora ar trebui să le corespundă „un răspuns pastoral” care este „important și necesar dar nu suficient” pentru că „este nevoie de un răspuns etic și moral”. Parolin s-a conectat cu aceste declarații ale autorului, amintind și cunoscuta locuțiune latină „Ecclesia semper reformanda”: însemnă, a explicat el, că „Biserica trebuie să fie readusă mereu la formă proprie”. Spunea aceasta Lumen gentium: „În timp ce Cristos nu a cunoscut păcat”, Biserica „ce are în sânul ei păcătoși” are „nevoie de purificare, înaintează pe drumul pocăinței și al reînnoirii”.
În intervenția sa Cardinalul a reflectat după aceea asupra verbului conținut în titlul cărții lui Ingrao, „agită”: „M-a impresionat”, a spus el, pentru că „pare să îl invite pe cititor să răsfoiască textul cu acea conștiință și acea prudență cu care ne apropiem de relatarea unei situații de tulburare și de înspăimântare pe care o găsim în Evanghelia lui Matei” cu episodul bărcii în timpul furtunii. „Orice traversare, și cea a istoriei, este o nenorocire”, a spus Cardinalul, „dificultățile pot fi citite nu numai ca agitație, nu numai ca pericol, ci și ca oportunități”; acest lucru este „parte din pedagogia înțeleaptă a lui Dumnezeu cu care el ne educă, ne face să creștem și să înaintăm”. De la Cardinal și o referință la Evangelii gaudium, documentul programatic al pontificatului lui Jorge Mario Bergoglio, ca răspuns la una din cele cinci întrebări din volum: „Unde a ajuns Biserica în ieșire? Cât de departe este Biserica de realitatea de astăzi, în pofida eforturilor?” Cardinalul Parolin a adăugat o altă întrebare: „Ce s-a întâmplat cu acea bucurie a redescoperirii evangheliei?” „Marele risc al lumii actuale este o tristețe individualistă”, a spus el.
Una după alta, Parolin a analizat după aceea cele cinci întrebări. Prima, înainte de toate: o „frescă despre tineri”, mereu în cumpănă între a fi „exploratori” sau „avanposturi ai unei societăți distrate de social”. Tineri cu sensibilitate ecologică și socială, „cu atenție profundă față de timpuri și față de provocările pontificatului”, pentru care trebuie „trezite adevăratele sentimente și capacitatea de a visa”. Cu privire la a doua întrebare, centrată pe „fascinația” exercitată în Europa și mai ales în America Latină de bisericile penticostale, Cardinalul a prezentat diferitele opinii cu privire la acest fenomen: între cei care vorbesc despre o consecință a sprijinului economic al SUA „pentru a contrasta deriva marxistă alimentată de teologia eliberării” și cei care în schimb percep un paradox: „Biserica i-a ales pe săraci și săracii i-au ales pe penticostali”. Prelatul în schimb a voit să reafirme ceea ce a fost afirmate de atâtea ori de Papii Benedict al XVI-lea și Francisc: „Biserica nu crește prin prozelitism, ci prin atracție”.
De strictă actualitate și a treia întrebare despre deschiderea spre laici și femei: „Este reală sau numai fațadă?”, întreabă Ingrao în carte. Și Cardinalul a răspuns tocmai cu cuvintele din volum în care se amintesc experiențele femeilor care pentru Papa Francisc au un punct de vedere privilegiat și care sunt relatate „în filigran față de ceea ce este afirmat în exortația post-sinodală Querida Amazonia”. Femei care oferă o contribuție Bisericii „după modul lor propriu, prelungind duioșia Mariei, Mama”. Femei care sunt una din tematicile aflate în centrul Sinodului despre sinodalitate a cărei a doua fază se pregătește: „Focusul este pus pe raportul dintre Sinodul Bisericii universale și întrebările și așteptările care vin din parcursurile sinodale întreprinse de fiecare Biserică locală”.
„Urgențe antropologice” care deschid la a patra întrebare despre începutul și sfârșitul vieții, frontierele medicinii și problemele gender: „Tematici care au nevoie de multă reflecție”, a spus Cardinalul, motiv pentru care – a adăugat el, citându-l pe autor – „este necesar să se facă pași cu prudență absolută”: „Nu este vorba de a căuta răspunsuri care să fie mai mult sau mai puțin în pas cu timpurile sau grupate în apărarea moralei tradiționale. Cât mai degrabă de a face să se matureze un nou umanism care, înrădăcinat în personalismul creștin, să știe să răspundă la întrebările de astăzi.” Pentru a ajunge la „un răspuns moral”, a făcut ecou Ingrao, este nevoie „de o reflecție antropologică despre ce vor devin bărbații și femeile de astăzi”, depășind piedicile care ne despart și văzând în schimb ce unește. La rândul său, ministrul Sangiuliano a amintit de importanța sacralității Bisericii care, a spus el, „a supraviețuit la toate pentru că răspunde la nevoia interioară a ființelor umane”, răspunde „la nevoia filozofică de a crede în Dumnezeu: atât Dostoievski, cât și Heidegger ajung la concluzia că numai Dumnezeu ne poate mântui”.
În fine, de la jurnalistul Ingrao o mulțumire adresată secretarului de stat pentru disponibilitatea sa continuă de a se opri pentru a răspunde la întrebările jurnaliștilor în fiecare eveniment public: un gest „de mare respect pentru munca noastră”. Dar mai ales „un mesaj profund dincolo de conținuturi: răspunsul unui cuvânt blând, un cuvânt care folosește pentru creșterea celuilalt. Într-o lume de cuvinte violente care rănesc și dezbină, cel al Cardinalului este cuvântul Bisericii care poate să apară un cuvânt dezarmat”, acolo unde în schimb este un cuvânt de forță care este și criteriul diplomației vaticane. Adică forța „construită pe întâlnirea cu celălalt”. (material Vatican News, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
