Misiune de Paști în comunitatea vietnameză din Arhidieceza de București
02.05.2024, București (Catholica) - În timpul recentei sărbători a Paștelui, am fost invitați de comunitatea catolică vietnameză din București să îi ajutăm să celebreze Sfânta Liturghie și ritualurile sacre în timpul Triduumului Sacru. Am petrecut șase zile în România, așa că am avut ocazia să auzim și să vedem clar țara și oamenii ei, în special pe frații și surorile noastre catolice vietnameze care lucrează și trăiesc aici.
După ce am ajuns în România, doi reprezentanți ai comunității ne-au luat cu mașina lor veche (dar era moștenirea lor) de la aeroport, la aproximativ 25 km de Palatul Arhiepiscopal din București. Prima strângere de mână a celor doi lucrători de aici m-a emoționat. Nu trebuie să le spun, simțim din mâinile lor bătătorite cât de grea este munca lor! Este scurtă distanța în kilometri, dar avem ocazia să auzim povești vechi despre lucrătorii migranți: greutățile se adună. Dar datorită dragostei lor pentru familie, dorinței lor ca soțul și copiii lor să fie fericiți și să nu trebuiască să se îngrijoreze pentru mâncare, haine sau bani, indiferent cât de greu este, nimeni nu se plânge și nu este trist.
În jurul orei 15.00 am ajuns la Palatul Arhiepiscopal din București și am fost primiți ca oaspeți de onoare. I-am salutat deschis și cu bucurie pe Arhiepiscop, pe Episcopi și pe toți cei din Casa Episcopală și am simțit dragostea Arhiepiscopului, a Episcopilor și a tuturor pentru noi, ca și cum am fi fost și noi membri ai Familiei Episcopale, care am fost plecați atât de mult timp. La ora 18.30 am participat la Sf. Liturghie a Cinei Domnului, cu ritul spălării picioarelor, prezidată de Arhiepiscop în Catedrala arhidiecezană din București, o biserică foarte veche, construită în stil romanic cu câteva elemente gotice, foarte frumoasă și strălucitoare, unde rugăciunea se înalță mai ușor. La Sfânta Liturghie au mai fost prezenți Episcopi, preoți și un număr mare de enoriași de toate culorile pielii și toate etniile. Sfânta Liturghie s-a desfășurat cu solemnitate, fervoare, simplitate, dar cu tot ritualul și semnificația conform tradiției Bisericii.
În după-amiaza de Vinerea Mare, ne-am deplasat la Capela Sfânta Ana, la aproximativ 7 km de Palatul Arhiepiscopal – o capelă mică, situată în mijlocul unui cimitir cu mii de morminte, această capelă a fost construită special pentru a oferi slujba de înmormântare pentru cei răposați. În jurul orei 20.00 am celebrat ceremonia din Vinerea Mare, la care au participat foarte puțini vietnamezi (pentru că s-au întors târziu de la serviciu, au închiriat case departe de capelă, transportul nu era convenabil…). Atmosfera în care a avut loc ceremonia a fost solemnă și entuziastă, iar toată lumea a avut impresia că trăiește în trecut momentul morții lui Isus, deoarece spațiul în care a avut loc era foarte întunecat, rece și neobișnuit de liniștit. După ce am terminat, ne-am adunat în subsolul bisericii parohiale din apropiere pentru a lua împreună o masă vegetariană, apoi toți s-au întors în camera de motel și noi ne-am întors la Palatul Arhiepiscopal.
În dimineața următoare (Sâmbăta Sfântă), mica noastră comunitate a celebrat o Cale a Crucii solemnă în cimitir. La fiecare stație a Crucii, răsunau cântece în limba vietnameză, descriind iubirea și pătimirea lui Isus Cristos, împreună cu rugăciunea „Fie ca toate sufletele să meargă în ceruri”, ca o briză ușoară care ridica sufletul tuturor către Dumnezeu printre mormintele tăcute zi și noapte în satul celor răposați. Seara, ne-am pregătit împreună pentru slujba Vigiliei pascale. La această slujbă a participat cel mai mare număr de enoriași vietnamezi (aproximativ 47 de persoane). Toată lumea a fost fericită să se întâlnească și să participe la slujba în limba vietnameză. În mâna fiecărei persoane se afla o lumânare gata să fie aprinsă (ca și cum sufletele lor ar fi fost luminate de harul lui Dumnezeu prin Sacramente), iar cântecele ocazionale răsunau din interiorul capelei, emoționându-i pe toți și dându-le bucurie. Și exact la ora 20:00, am început slujba Vigiliei pascale.
Pe lângă faptul că i-am ajutat să primească Sacramentul Reconcilierii și am celebrat Sfânta Liturghie pentru ei, am văzut cu ochii mei unele dintre locurile în care lucrează și pensiunile în care locuiesc. Cei mai mulți dintre ei sunt muncitori necalificați, nu vorbesc fluent limba și se confruntă cu multe dificultăți în viață. Sfânta Liturghie în limba vietnameză din după-amiaza zilei de duminică, 31 martie, la Catedrala arhidiecezană din București, a încheiat cele câteva, scurte și prețioase zile pe care le-am petrecut în România. Rămas bun fraților și surorilor, mulțumim celor care ne-au invitat și ne-au ajutat cu entuziasm în zilele pastorale petrecute aici. Ne-am întors la munca noastră zilnică (îngropată în pagini pline de cuvinte) la Roma, Italia, dar preocupările noastre au rămas.
Greutățile economice, presiunile sociale, singurătatea, lipsa de familiaritate, barierele lingvistice… sunt ceea ce simt și mă îngrijorează după ce am avut ocazia să interacționez cu frați și surori imigranți. Aceste dificultăți le vor afecta mai mult sau mai puțin pietatea. Unii vor să meargă la biserică, dar munca nu le permite; există, dimpotrivă, și cei care se folosesc de motivația menționată mai sus pentru a legitima lipsa de la biserică. Din motive externe și din cauza propriei lor inerții interne, mulți frați și surori imigranți au căzut într-o stare de lipsă de religie sau au abandonat cu totul activitățile morale. Pornind de la o astfel de realitate, cred că mai mult decât oricine altcineva, frații și surorile imigranți sunt cei care au nevoie de atenție, simpatie, împărtășire și grijă. În primul rând, de viața religioasă și de valorile spirituale, iar în al doilea rând, de a se îngriji de viața materială și de a-i sprijini într-un fel sau altul, pentru că ei trebuie să suporte dezavantajele și numeroasele consecințe ale societății. Ei duc lipsă atât din punct de vedere material, cât și spiritual. Ei trebuie să trăiască într-o stare de „exil în schimbul hranei” într-o țară străină, departe de rude, singuri și pierduți; uneori disprețuiți, abuzați și exploatați.
Aici, la București, simțim atenția și sprijinul entuziast al Bisericii locale, prin bunăvoința Arhiepiscopului de București, a părintelui responsabil cu imigrația, a preoților de la Arhiepiscopie, a părintelui responsabil de Capela Sfânta Ana, a preotului paroh… ei creează condiții favorabile pentru ca mica noastră comunitate vietnameză să lucreze și să-și trăiască credința. Și ce poate face Biserica vietnameză pentru oile sale aflate departe de casă? Sper că, în mijlocul dificultăților vieții, frații și surorile noastre imigranți vor putea simți că Dumnezeu nu i-a abandonat și că Biserica, prin cei responsabili, îi va însoți întotdeauna, cel puțin în cuvinte, în călătoria lor spre Patria cerească. Fie ca Dumnezeu să aprindă și în mine zelul apostolic și să-mi dăruiască o inimă plină de iubire, ajutându-mă să propovăduiesc cu entuziasm Evanghelia lui Dumnezeu și să aduc bucurie tuturor. (Pr. Pietro)
