Mons. Halík: Pe drumul sinodal este nevoie de curajul de a schimba diferite lucruri în Biserică
02.05.2024, Vatican (Catholica) - „Pe drumul reformei sinodale trebuie avut curajul de a schimba diferite lucruri în Biserică – dar schimbările structurale necesare trebuie însoțite de o aprofundare spirituală. Trebuie să perfecționăm constant arta discernământului spiritual, să distingem «spiritul timpului» de «semnele timpurilor».” Așa a spus teologul ceh, Mons. Tomáš Halík, în intervenția sa la Întâlnirea internațională a parohilor din toată lumea care, începută luni, 29 aprilie 2024, la Sacrofano, lângă Roma, se încheie joi 2 mai 2024, cu audiența cu Papa Francisc. Reflecțiile Mons. Halík au însoțit cele trei zile ale întâlnirii care vrea să fie o pregătire pentru a doua sesiune a celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, care se va ține în octombrie. În centrul intervențiilor teologului necesitatea discernământului spiritual și responsabilitatea preoților față de misiunea Bisericii și rolul lor în reînnoirea sinodală.
Înainte de toate Mons. Halík a subliniat că „pe drumul sinodal trebuie să ne insuflăm curaj reciproc, pentru că Dumnezeu – așa cum știm din Biblie și din istoria Bisericii – vorbește și prin intermediul crizelor, prin dezagregarea certitudinilor unei epoci. Actualmente trăim o perioadă de încercare de acest tip. Crizele sunt o invitație la schimbare. Demonstrează că nu mai putem continua cu modul nostru obișnuit de a gândi, de a trăi și de a lucra.” Iată pentru ce, a spus el, „o criză este un kairos, o oportunitate pentru a răspunde în mod propunător la învățătura cheie a lui Isus: «Convertiți-vă!»” Conform teologului, „criza credibilității Bisericii și a preoției ca urmare a numărului neașteptat de cazuri de abuzuri sexuale, psihologice și spirituale este numai unui din aspectele semnificative ale acestei crize. Papa Francisc a avut curajul de a recunoaște și a admite public că aceste scandaluri nu sunt numai lipsurile fiecăruia dintre indivizi, ci un simptom al stării rele a întregului sistem eclezial. Isus a numit această boală «aluatul fariseilor» și Papa Francisc o numește «clericalism»”, adică „o concepție despre autoritatea spirituală și o exercitare a sa caracterizate de mondenitate și de putere”. Un avertisment, acesta al Papei, pentru toți preoții să nu „fie «clasa conducătoare» a Bisericii”, ci „slujitori ai tuturor”.
Nu a lipsit o reflecție despre scăderea constantă a numărului de vocații la preoție și la viața consacrată în multe părți ale lumii care, a spus prelatul, „este motiv de mare preocupare”. Dar, a adăugat el, „și acolo unde sunt mulți candidați la slujirea sacerdotală, trebuie să ne întrebăm cu privire la calitatea și la autenticitatea maturității motivațiilor lor. Oare nu este vorba, în unele cazuri, de dorința unui anumit status social și a unei anumite recunoașteri?”, a întrebat Mons. Halík. „De peste o sută de ani, în această parte a lumii se țin în mod obișnuit rugăciuni, novene, posturi, adorații euharistice și pelerinaje pentru a solicita noi vocații sacerdotale și călugărești. Totuși, numărul de vocații continuă să scadă. Aceasta înseamnă că Dumnezeu nu ascultă rugăciunile noastre, sau mai degrabă că noi nu auzim răspunsul său?” Apoi, de la teolog o idee de reflecție: „Poate că Dumnezeu spune că un anumit mod de a înțelege și a desfășura slujirea sacerdotală, de a-i selecționa pe candidați și de a se pregăti pentru preoție nu mai corespunde la ceea ce se așteaptă pentru viitor. Vă rog, nu bateți la ușa pe care am închis-o pentru voi. Căutați în schimb cu curaj și creativitate ușile pe care vreau să vi le deschid.”
Tot Mons. Halík s-a oprit asupra fricii „comprehensibile” din partea unor creștini de „schimbările pe care le va aduce procesul de reînnoire sinodală”: „Se tem că în acest proces creștinismul poate să își piardă identitatea. Totuși, procesul de reînnoire este, dimpotrivă, o provocare de a redescoperi identitatea creștinismului în mod nou și mai profund. Cristos, care este prezent în Biserică și a cărui prezență trebuie să crească în istoria lumii, nu poate să fie închisă în puține definiții”. Cu privire la tema misiunii, a subliniat în schimb că, după Conciliul Vatican II, ea „a încetat să fie un drum cu sens unic pentru a asuma forma dialogului care cuprinde ascultarea celorlalți, respectul și efortul de a înțelege”. „Misionarii trebuie să se elibereze de atitudinea de superioritate colonială față de cei care sunt trimiși și față de cultura lor. Acest lucru este valabil nu numai pentru misionarii occidentali din fostele colonii, ci și pentru raportul creștinilor cu cultura modernă și postmodernă din Occident.” Așadar obiectivul nu este „o Biserică mai mare și puternică, ci o prezență mai intensă a lui Cristos în familia umană și o nouă formă de Biserică fiind mediatoare mai umilă și prin urmare mai eficace a acestei prezențe”. Sinodalitatea marchează un alt pas în această direcție: „Trebuie să întreprindem un drum comun (syn hodos) cu ceilalți, țintind la fraternitatea universală, după cum se citește în enciclica Fratelli tutti”.
Însă, Biserica sinodală trebuie să creeze și „oaze de odihnă și momente de sărbătoare”; vrea să fie „o Biserică primitoare, în ascultare, un loc de ospitalitate”. Și ar trebui să fie și „o școală de credință și de înțelepciune”. „În lumea de astăzi, Biserica nu poate rezista dacă nu oferă școli de rugăciune, de relație personală cu Dumnezeu și locuri de contemplație”, a explicat teologul. „Rețeaua parohiilor locale va trebui să fie integrată de centre de viață spirituală, unde se învață rugăciunea contemplativă și viața spirituală personală și unde există și spațiu pentru schimbul de experiențe și pentru căutarea comună de răspunsuri la întrebări urgente. Ceea ce credincioșii, dar și cei care sunt în căutare de spiritualitate, cer astăzi mai mult este însoțirea spirituală”. În această slujire este posibil „să fie implicați mulți laici, bărbați și femei, cu condiția să aibă o formare în teologie și în consultanță personală și, mai ales, carismele și experiența necesare… Avem nevoie de școli de maturitate creștină!”
Privind tot la drumul sinodal, preotul a remarcat că el „trebuie să conducă afară Biserica din boala clericalismului și triumfalismului”, precum și din „manifestările păcatului de orgoliu” și din „forma unui sistem confesional închis la forma adevăratei catolicități, a universalității, a unei Biserici deschise pentru toți”. „Ar trebui să ducem în slujirea noastră în parohii experiența bună a reuniunilor sinodale. Este necesar să stăm la masă cu aceia la care suntem trimiși, și nu numai cu aceia care se limitează să consimtă pasiv”, a spus el. „Uneori persoanele care sunt «la margini», «la limită», văd dincolo de granițe. Este fundamental a crea un climat de încredere pentru ca toți să poată exprima deschis propriul punct de vedere”. Mons. Halík s-a declarat convins că „dacă introducem în parohiile noastre această cultură a împărtășirii, inspirată de reflecția, decizia și responsabilitatea comunității, ea va putea contribui în mod semnificativ la reînnoirea vieții Bisericii”.
„Este clar că procesul de reînnoire sinodală a Bisericii va fi «cu mai mare viteză»: unele Biserici locale sunt deja pregătite pentru unele reforme, altele nu”, a concluzionat Mons. Tomáš Halík, mutând privirea asupra „paradoxurilor procesului de globalizare” pe care îl trăim: „Cu cât societățile converg mai mult în interconexiunea lor tehnică și economică, cu atât diferențele culturale devin evidente. Religiile, care ar trebui să creeze punți de comunicare, înțelegere reciprocă, respect și cooperare, adesea desfășoară rolul opus”, a spus el. „Apărarea legitimă a identității culturale, dacă nu este unită cu eforturile pentru a-i înțelege și a-i respecta pe ceilalți, devine o armă în «războaiele culturale» care pot degenera în războaie calde, așa cum vedem astăzi. Procesul de sinodalitate, drumul comun, trebuie să fie aplicat în parohii și în viața Bisericii, dar ar trebui să fie o inspirație pentru conviețuirea întregii familii a omenirii”. (material Vatican News, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
