Denia celor 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului în Catedrala „Schimbarea la Față”
03.05.2024, Cluj (Catholica) - În Joia Mare, 2 mai 2024, la orele după-amiezii, s-a celebrat, Denia celor 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului în Catedrala Greco-Catolică „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca. Evangheliilor Sfintelor Patimi mântuitoare li s-a dat citire în sfântul locaș, în fața mulțimii credincioșilor, de către Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, urmat de: pr. Vasile Tofană, Vicar general, pr. Traian Radu Coste Deak, vicar judecătoresc, de preoții care celebrează în Catedrală, pr. Anton Crișan, rector al Catedralei, pr. Daniel Avram, vice-rector, pr. Cristian Langa, pr. Ovidiu Ivan, de preoți formatori de la Seminarul Teologic eparhial – pr. Marius Furtună, rector, pr. Florin Chiciudean și de diaconii Lucian Ovidiu Marișca, cancelar și Romulus-Bebe Iușan, notar la Episcopia de Cluj-Gherla.
Studenții Seminarului Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” au rostit, din stranele Catedralei, rugăciunile și cântările rânduite pentru oficiul Utreniei Sfintei și Marii Vineri sau al Deniei celor 12 Evanghelii, care se face în această zi a Săptămânii Mari, în amintirea suferințelor Domnului Isus Cristos, a răstignirii și morții Sale. După citirea Evangheliei a V-a, Crucea a fost scoasă din Sf. Altar de către Preasfinția Sa Claudiu și de preoți, fiind astfel reprezentat simbolic Mântuitorul care și-a dus Crucea. După ce a fost purtată de Ierarh și de preoți, în procesiune, prin biserică, Crucea a fost așezată în fața Altarului, în timp ce studenții seminariști cântau Troparul răstignirii.
Preasfinția Sa Claudiu a dat glas, după ce lecturile celor 12 Evanghelii au făcut prezent în suflete momentul cutremurător al Calvarului, semnificației timpului de taină, rugăciune și reflecție pe care îl traversează Biserica. A exprimat tristul adevăr, că Domnul Cristos „a fost lovit cu palmele de brațele pe care El le-a creat”, dar a revelat și perspectiva divină, „una de iubire” a acestui moment sfâșietor. „Fiindcă Dumnezeu reușește să convertească tot răul uman în iubire și mântuire. Și, în mod paradoxal, tocmai patimile și semnele patimilor vor face în așa fel încât ucenicii, și apoi oamenii, adică noi, să îl recunoască pe Isus în viață.”
Preasfinția Sa Claudiu a amintit cum ucenicii nu îl recunosc pe Isus, când le apare înviat, nu îl recunoaște nici Toma, în schimb îl recunosc atunci când le arată mâinile cu semnele cuielor, când le arată semnul suliței din coastă. „Și”, a spus, „ne putem întreba de ce se întâmplă aceasta? De ce semnele patimilor ar trebui să fie revelatoare?” Fiindcă aceste semne vădesc iubirea lui Dumnezeu. A amintit „un pasaj tainic” în Vechiul Testament, când poporul lui Israel crede că Dumnezeu l-a abandonat, dar Dumnezeu răspunde poporului prin proroc astfel: „Chiar dacă o mamă și-ar abandona copilul, chiar dacă o mamă ar uita de rodul pântecelui ei, Eu, Domnul, nu te voi uita niciodată. Iată, te-am scris în palmele mele.” Ierarhul a explicat: „Este un cuvânt tainic pentru Vechiul Testament acest final, «Iată, te-am scris în palmele Mele». Și atunci înțelegem de ce ucenicii îl recunosc atunci când văd palmele străpunse: fiindcă înțeleg toată povestea de iubire în care Dumnezeu convertește răul. Evanghelia de astăzi se termină cu un mormânt pecetluit. Dar, pentru cei care au credință, mormântul acela se va revela un mormânt gol, care nu poate să îl țină pe Creatorul lumii.”
Acest mesaj consolează, încurajează azi, pe cei care au conștiința că „și noi l-am răstignit pe Isus, și pentru păcatele noastre El a murit”. Dar Isus, în rugăciunea adresată Tatălui, înainte de patimă, a amintit Ierarhul, „s-a rugat pentru toată lumea, și pentru noi: «Nu mă rog doar pentru ei, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor». Aceștia suntem noi”. Și a arătat cum, și în fața păcatelor noastre, a trădărilor, îndoielilor, slăbiciunii, a căderilor ucenicilor de azi, Dumnezeu nu ne abandonează nici pe noi. A îndemnat credincioșii să ceară ajutorul Maicii Sfinte, să se ascundă în inima Maicii Sfinte, cea care sub Crucea Fiului ei a devenit mama noastră, a tuturor celor care l-am răstignit de fapt pe Fiul ei.
Preasfinția Sa Claudiu a spus în încheiere: „Simțind, trăind iubirea Maicii Sfinte, înțelegem câte ceva din iubirea lui Dumnezeu. Fiindcă, în mod paradoxal, noi ne rugăm unei mame căreia i-am omorât Fiul. Și nu ne rugăm doar să ne ierte, ci, ne rugăm să ne ajute, să fie lângă noi, să ne iubească. Și Maica Sfântă ne iubește la fel ca pe Fiul ei. În momentul acela tainic de pe Cruce, în care o primim de mamă pe Maria, mama lui Isus, și Maria ne primește drept fii, acela este momentul în care Isus, cu câteva clipe înaintea morții se gândește tot la noi. Ne-a dăruit totul, și-a dăruit hainele, își dăruiește mama, își dăruiește viața pentru noi. Și atunci, în momentele noastre de singurătate, de dubiu, să ne aruncăm cu credință în brațele Maicii Sfinte. Și văzând iubirea ei pentru noi care i-am omorât Fiul prin păcatele noastre, înțelegem că Dumnezeu nu ne abandonează niciodată. Fiindcă «ne-a înscris în palmele mâinii Sale» pentru veșnicie. Isus și în glorie păstrează semnele patimilor. Iar noi văzând semnele patimilor ne aducem aminte de o iubire fără margini, care ne-a trecut de la moarte la viață.”
„Și noi toți ne pregătim pentru a sărbători pe deplin victoria Vieții asupra morții în viața noastră. Aici, pe pământ, o simțim în mod limitat, dar o trăim și aici, însă o vom trăi pe deplin în Împărăția Cerurilor. Acesta este darul fără preț: Isus, care distruge moartea și o transformă într-o trecere către adevărata viață.”
