Anunțuri din Dieceza de Oradea
07.05.2024, Oradea (Catholica) - 1. Lansare de carte la Palatul Episcopal
Marți, 7 mai 2024, la ora 17.00, în sala festivă a Palatului Episcopal, va fi prezentată o carte despre viața și activitatea Episcopului Tempfli József. Autorul biografiei este cel mai apropiat colaborator al său, Mons. József Fodor, Vicar general.
2. Vernisaj în Palatul Episcopal
Activitatea de peste o jumătate de secol al Centrului Artistic de la Baia Mare a transformat în profunzime peisajul artistic al Transilvaniei, iradierea sa benefică umplând atât România cât și Ungaria cu aerul proaspăt al noii estetici adusă de la Paris și München: naturalismul, impresionismul, plein air-ul, iar mai târziu lumea și mai liberală a mișcării „neo”. Niciodată, arta plastică transilvăneană, nu a fost mai aproape, nu a respirat într-un ritm mai apropiat cu marii artiști ai Europie, decât atunci când Simon Hollósy, împreună cu discipolii săi: János Thorma și István Réti, în data de 6 mai 1896, au pus bazele unei școli de arte la poalele Dealului Crucii. Centrul artistic de la Baia Mare a supraviețuit primul război mondial și schimbărilor de regim care au urmat, dar a cedat sub presiunea transformărilor impuse în cursul celui de al doilea război mondial și a regimului comunist instalat în urma acestuia. Totuși efectele sale pot fi regăsite și astăzi atât în cultura contemporană românească cât și cea maghiară. În parteneriat cu Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare” propunem o analiză profundă a acestei mișcări artistice și a efectelor sale prin prisma a peste 100 de capodopere artistice aparținând unui număr de peste 50 de artiști din istoria de peste un secol al fenomenului artistic Baia Mare. Selecția prezentată este bogată nu doar în privința artiștilor selectați, dar și prin varietatea tehnicilor (pictură, desen, grafică, sculptură) practicate în „Barizonul Transilvaniei”. Vernisajul va avea loc miercuri, în data de 8 mai 2024, la ora 17.00 în sălile de expoziții temporare ale Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea.
3. Seara de dans pe Șirul Canonicilor din Oradea
„Mișcarea îți schimbă nu numai corpul, ci și mintea, atitudinea și starea de spirit.” 10 mai este Ziua mondială „Mișcă-te pentru sănătate”. În această zi, vineri, de la ora 19.00 pe Șirul Canonicilor nr. 13 va avea loc o nouă seară de dans, care, pe lângă consolidarea comunității, ajută la menținerea sănătății trupului și a sufletului. Participarea este gratuită.
4. Întâlnirea Diecezană a Tinerilor
Sâmbătă, 11 mai 2024, va avea loc la Oradea Întâlnirea Diecezană a Tinerilor. Programul va începe în fața Catedralei la ora 9.00 cu înscriere, urmată de Sfânta Liturghie la ora 10.30, apoi de o prelegere susținută de călugărul camilian György Alfréd, la Liceul Teologic Romano-Catolic „Szent László”. După masa de prânz, vor avea loc activități interesante, inclusiv un atelier de prim ajutor, un atelier de artizanat și posibilitatea de a învăța tehnici de bază de supraviețuire. Pentru participare este necesară înregistrare. Tinerii cu vârsta de peste 14 ani sunt invitați să se înscrie până la data de 8 mai la parohiile din Dieceză, sau prin e-mail la pasztoralis@varad.org sau prin telefon la 0757061859.
6. Sesiunea de primăvară a Conferinței Episcopilor Catolici din România la Oradea
Sesiunea de primăvară a Conferinței Episcopilor Catolici din România va avea loc la Oradea, în perioada 13-15 mai 2024, organizată fiind de Episcopia Romano-Catolică de Oradea. Conferința Episcopilor Catolici din România, care se întrunește de două ori pe an, este formată din Episcopi romano-catolici și greco-catolici din întreaga țară, exprimând relația strânsă a Diecezelor și unitatea cu succesorul Sfântului Petru, Papa Francisc.
7. Sfântă Liturghie în cinstea Sfintei Fecioare Maria de la Fatima în catedrală
Luni, 13 mai 2024, în ziua de sărbătoare a Sfintei Fecioare Maria de la Fatima, la ora 18.00, va avea loc în Catedrala episcopală romano-catolică Sfânta Liturghie de deschidere a sesiunii de primăvară a Conferinței Episcopilor Catolici din România, în cadrul căreia arhiereii vor dedica familiile și comunitățile din țară ocrotirii Fecioarei Maria, rugându-se pentru pace și reconciliere în întreaga lume. Sfânta Liturghie va fi urmată de obișnuita procesiune în fața Catedralei. Credincioșii sunt invitați să participe la această solemnitate și să se roage alături de arhiereii din țara noastră.
8. Sfântă Liturghie în cinstea Sfântului Rege Ladislau în Biserica din Cetate
Marți, 14 mai 2024, în a doua zi a sesiunii de primăvară a Conferinței Episcopilor Catolici din România, la ora 18.30, ierarhii țării vor oficia o Sfântă Liturghie în cinstea Regelui Sfântul Ladislau în Biserica din Cetatea Oradea, în apropierea mormântului fondatorului Diecezei și al orașului.
Serviciul de presă al
Episcopiei Romano-Catolice de Oradea
tel. 0259-411180