Papa Francisc în interviul acordat în cadrul emisiunii „60 Minutes”

21.05.2024, Vatican (Catholica) - În primul său interviu amplu cu o televiziune americană, Papa Francisc a abordat o gamă largă de subiecte, unele de interes internațional, precum războiul în Ucraina, altele de interes catolic, precum binecuvântările pentru persoane homosexuale, și desigur unele de interes strict american, precum politica de imigrație a Statelor Unite ale Americii. CNA a preluat câteva idei mai importante din interviul realizat de CBS cu Sfântul Părinte.
Cu privire la amenințarea foametei în Gaza înainte de Ziua Mondială a Copilului: „[Amenințarea nu este] doar în Gaza. Gândiți-vă la Ucraina. Mulți copii din Ucraina vin aici. Știți ceva? Acei copii nu știu să zâmbească. … Au uitat cum să zâmbească. Și acest lucru este foarte dureros”. Despre războaiele din Ucraina și din alte părți: „Vă rog, țările beligerante, toate, opriți-vă. Opriți războiul. Căutați să negociați. Străduiți-vă pentru pace. O pace negociată este întotdeauna mai bună decât un război nesfârșit.” Cu privire la antisemitismul în creștere în SUA pe fondul războiului dintre Israel și Hamas: „Toate ideologiile sunt rele. Iar antisemitismul este o ideologie și este rea. Orice «anti» este întotdeauna rău. Poți să critici un guvern sau altul, guvernul Israelului, guvernul palestinian. Poți să critici tot ce vrei, dar nu poți fi «anti» privind un popor. Nici anti-palestinian și nici anti-semit. Nu. … Mă rog mult pentru pace. Și, de asemenea, sugerez: «Vă rog, opriți-vă. Negociați.»”
Despre „globalizarea indiferenței”: „Vreți să o spun direct? Oamenii se spală pe mâini! Sunt atât de mulți Ponțiu Pilat în libertate … care văd ce se întâmplă, războaiele, nedreptatea, crimele… «E în regulă, e în regulă» și se spală pe mâini. Este indiferență. Așa se întâmplă când inima se împietrește … și devine indiferentă. Vă rog, trebuie să ne facem inimile să simtă din nou. Nu putem rămâne indiferenți în fața unor astfel de drame ale umanității. Globalizarea indiferenței este o boală foarte urâtă. Foarte urâtă.” Cu privire la cazurile de abuzuri sexuale în Biserică: „[Biserica] trebuie să continue să lucreze. Din păcate, tragedia abuzurilor este enormă. Și împotriva acestui lucru, trebuie o conștiință dreaptă care nu doar să nu permită, ci să pună în aplicare condițiile pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple. … [Abuzul] nu poate fi tolerat. Când există un caz de persoană consacrată care abuzează, toată forța legii cade asupra lor. În acest sens, s-au înregistrat multe progrese.”
Cu privire la controversatul document „Fiducia Supplicans” al Vaticanului care permite binecuvântări pastorale limitate pentru persoanele din cupluri de același sex: „Ceea ce am permis nu a fost să binecuvânteze uniunea. Acest lucru nu se poate face pentru că nu este un Sacrament. Nu pot. Domnul a făcut să fie așa. Dar să binecuvânteze fiecare persoană, da. Binecuvântarea este pentru toată lumea. Pentru toată lumea. Să binecuvântezi o uniune de tip homosexual, însă, este împotriva legii; a legii naturale, a legii Bisericii. Dar a binecuvânta fiecare persoană, de ce nu? Binecuvântarea este pentru toți. Unii oameni au fost scandalizați de acest lucru. Dar de ce? [Este] pentru toată lumea! Pentru toată lumea!”
Întrebat despre criticile Episcopilor „conservatori” din Statele Unite: „Folosiți adjectivul «conservatori». Un conservator este cel care se ține de ceva și nu vrea să vadă altceva. Este o atitudine sinucigașă. Pentru că una este să ții cont de tradiție, să ții cont de situațiile din trecut, și alta este să te închizi într-o cutie dogmatică.” Cu privire la maternitatea surogat, care este interzisă de Biserica Catolică: „În ceea ce privește maternitatea surogat, în sensul tehnic cel mai strict al termenului, nu, nu se poate întâmpla. Uneori, maternitatea surogat a devenit o afacere, iar acest lucru este foarte rău. Este foarte rău. … Cealaltă speranță este adopția. Aș spune că, în fiecare caz, situația ar trebui să fie analizată în mod clar, analizată din punct de vedere medical și apoi moral. Cred că în aceste cazuri există o regulă generală, dar trebuie să mergi în fiecare caz în parte pentru a evalua situația, atâta timp cât nu se ocolește principiul moral.”
Cu privire la faptul că dă speranță celorlalți ca Papă: „Trebuie să fii deschis la orice. Biserica este așa: Toată lumea, toată lumea, toată lumea, toată lumea. «Acel individ este un păcătos…?» Și eu sunt un păcătos. Toată lumea! Evanghelia este pentru toată lumea. Dacă Biserica pune un vameș la ușă, aceea nu mai este Biserica lui Cristos. Toată lumea.” Când a fost întrebat ce îi dă speranță: „Totul. Vezi tragedii, dar vezi și atâtea lucruri frumoase. Vezi mame eroice, bărbați eroici, bărbați care au speranțe și vise, femei care privesc spre viitor. Aceasta îmi dă multă speranță. Oamenii vor să trăiască. Oamenii merg înainte. Iar oamenii sunt în mod fundamental buni. Cu toții suntem fundamental buni. Da, sunt unii corupți și păcătoși, dar inima este bună.”
