Cardinalul Kurt Koch: Primatul Papei este slujire și se exercită în mod sinodal
14.06.2024, Vatican (Catholica) - „Primatul trebuie să fie exercitat într-un mod sinodal și sinodalitatea cere primatul.” Așa sintetizează Cardinalul Kurt Koch, prefect al Dicasterului pentru Promovarea Unității Creștinilor, unul dintre punctele cheie ale documentului ecumenic intitulat „Episcopul Romei”, publicat joi, 13 iunie 2024. Un text care sintetizează dezvoltările dialogului ecumenic despre tema primatului și a sinodalității. Vă oferim interviul dat de Cardinalul Koch pentru L’Osservatore Romano traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
– Eminență, ne puteți explica înainte de toate ce este acest document, cum s-a născut și care este scopul său?
– Acest document, intitulat „Episcopul Romei”, este un text de studiu care oferă o sinteză a recentelor dezvoltări ecumenice despre tema primatului și a sinodalității. Geneza vine din invitația adresată tuturor creștinilor de Sfântul Ioan Paul al II-lea în „Ut unum sint” să găsească, „evident împreună”, formele în care slujirea Episcopului Romei „poate să realizeze o slujire de iubire recunoscută și de unii și de alții”. Această invitație a fost reafirmată de mai multe ori de Papa Benedict al XVI-lea și de Papa Francisc. Documentul rezumă circa treizeci de răspunsuri la această invitație și circa cincizeci de texte din dialoguri ecumenice pe această temă. În 2020, Dicasterul pentru Promovarea Unității Creștinilor a trăit, în a 25-a aniversare a enciclicei Ut unum sint, o oportunitate pentru a face o analiză a discuției. Convocarea unui Sinod despre sinodalitate a confirmat relevanța acestui proiect, drept contribuție la dimensiunea ecumenică a procesului sinodal.
– Ce metodologie a fost utilizată pentru a realiza acest document?
– Documentul este rezultatul unei adevărate munci ecumenice și sinodale. Realizarea sa a implicat nu numai oficialii, ci și membrii și consultanții Dicasterului care l-au discutat în două adunări plenare. Au fost consultați mulți experți catolici și numeroși cercetători din diferite tradiții creștine, din Orient și din Occident, în colaborare cu Institutul de Studii Ecumenice de la Angelicum. În sfârșit, textul a fost trimis la diferite Dicastere din Curia Romană și la Secretariatul General al Sinodului. În totalitate, au fost luate în considerare peste cincizeci de păreri și contribuții. Documentul nostru ține cont și de ultimele intervenții în cadrul procesului sinodal.
– În enciclica „Ut unum sint” (1995), Papa Ioan Paul al II-lea s-a declarat disponibil să discute formele de exercitare a primatului Episcopului Romei. Ce drum a fost parcurs în aceste trei decenii?
– Problema primatului a fost intens discutată în aproape toate contextele ecumenice în ultimele decenii. Documentul nostru semnalează progresele și evidențiază faptul că dialogurile teologice și răspunsurile la enciclică mărturisesc un nou și pozitiv spirit ecumenic în discuție. Acest nou climat indică relațiile bune instaurate între comunitățile creștine, acea „fraternitate regăsită” despre care vorbește Ut unum sint. Se poate afirma că dialogurile ecumenice s-au arătat în contextul potrivit pentru a discuta această temă sensibilă. Într-o epocă în care rezultatele angajării ecumenice sunt adesea considerate puține sau nesemnificative, rezultatele dialogurilor teologice demonstrează valoarea metodologiei lor, adică a unei reflecții făcute „evident împreună”.
– Citind documentul, impresionează înainte de toate creșterea unui consens care s-a întâlnit în diferitele dialoguri ecumenice referitor la necesitatea primatului. Aceasta înseamnă că pentru celelalte Biserici creștine rolul Episcopului Romei nu mai este perceput ca un obstacol în calea unității?
– În 1967, Papa Paul al VI-lea afirma că „Papa […] este fără îndoială cel mai grav obstacol pe calea ecumenismului”. Totuși, după cincizeci de ani, lectura documentelor de dialog și a răspunsurilor la Ut unum sint atestă că problema primatului pentru toată Biserica, și îndeosebi a slujirii Episcopului Romei, nu mai este văzută ca o problemă, ci mai degrabă ca o oportunitate pentru o reflecție comună despre natura Bisericii și despre misiunea sa în lume. În afară de aceasta, în lumea noastră globalizată, fără îndoială există un sentiment crescând al necesității unei slujiri de unitate la nivel universal. Problema care se pune este de a fi în acord cu privire la modalitatea exercitării acestei slujiri, definită de Papa Ioan Paul al II-lea ca o „slujire de iubire”.
– În cele două milenii de istorie a Bisericii, cum s-a schimbat modul de a exercita primatul? Și ce dezvoltare ar putea să existe pentru a face această slujire acceptabilă și pentru celelalte Biserici care astăzi nu sunt în comuniune deplină cu Roma?
– Desigur, modalitatea de exercitare a slujirii petrine a evoluat în timp, în funcție de circumstanțele istorice și de noile provocări. Totuși, pentru multe dialoguri teologice principiile și modelele de comuniune onorate în primul mileniu rămân paradigmatice pentru o viitoare restaurare a comuniunii depline. Unele criterii din primul mileniu au fost găsite ca puncte de referință și surse de inspirație pentru exercitarea unei slujiri de unitate recunoscută la nivel universal. Deși primul mileniu este decisiv, multe dialoguri recunosc că nu ar trebui să fie idealizat și nici pur și simplu recreat, deoarece dezvoltările din al doilea mileniu nu pot să fie ignorate și pentru că un primat la nivel universal ar trebui să răspundă la provocările contemporane. În orice caz, o exercitare reînnoită a primatului trebuie în definitiv să fie modelată după slujire, după diakonia. Autoritatea și slujirea sunt strâns corelate.
– Este posibilă ipoteza pentru viitor a unei forme comune de exercitare a primatului petrin asupra întregii creștinătăți care să fie separată de jurisdicția Papei asupra Bisericii latine?
– De fapt, unele dialoguri ecumenice sugerează o distincție mai clară între diferitele responsabilități ale Episcopului Romei, îndeosebi între ceea ce ar putea să fie definită ca slujirea patriarhală a Papei în cadrul Bisericii occidentale sau latine și slujirea sa primațială de unitate în comuniunea tuturor Bisericilor, atât din Occident, cât și din Orient. În afară de aceasta, evidențiază necesitatea de a distinge rolul patriarhal și primațial al Episcopului Romei de funcția sa de șef de stat. Accentul pe exercitarea slujirii Papei în Biserica sa particulară, Dieceza de Roma, pe care Papa Francisc a subliniat-o în mod deosebit, contribuie la evidențierea slujirii sale episcopale pe care o împărtășește cu frații săi Episcopi.
– Acest document este publicat în timp ce Biserica Catolică trăiește un drum sinodal centrat tocmai pe tema sinodalității. Ce conexiune există între sinodalitate și primat?
– Cea mai mare parte dintre răspunsuri și dintre documentele de dialog concordă clar cu privire la interdependența reciprocă între primat și sinodalitate la fiecare nivel al Bisericii: local, regional, precum și la nivel universal. Prin urmare, primatul trebuie să fie exercitat într-un mod sinodal, iar sinodalitatea cere primatul. Despre toate aceste aspecte Dicasterul nostru a organizat și întâlniri intitulate „Listening to the East” și „Listening to the West”, punându-ne în ascultarea diferitelor tradiții creștine în privința sinodalității și a primatului, drept contribuție la procesul sinodal.
– O etapă decisivă cu privire la primat a fost dogmatizarea infailibilității Episcopului de Roma când vorbește ex cathedra și puterea sa jurisdicțională asupra Bisericii. Ne puteți spune dacă, și cum, este posibilă o nouă lectură și înțelegere a Conciliului Vatican I în lumina Conciliului Vatican II și a pașilor făcuți pe drumul ecumenic?
– Desigur, unele dialoguri s-au angajat să interpreteze Conciliul Vatican I în lumina contextului său istoric, a obiectivului său și a receptării sale. De vreme ce definițiile sale dogmatice au fost condiționate profund de circumstanțele istorice, sugerează ca Biserica Catolică să caute noi expresii și termeni fideli față de intenția originală, integrându-le într-o ecleziologie de comuniune și adaptându-le la actualul context cultural și ecumenic. De aceea se vorbește despre o „re-receptare” sau chiar „reformulare” a învățăturilor Conciliului Vatican I.
– Care vor fi următorii pași pentru a continua reflecția comună a Bisericilor despre primat?
– Acest studiu se încheie cu o scurtă propunere a Adunării Plenare a Dicasterului, intitulată „Spre o exercitare a primatului în secolul al XXI-lea”, care găsește sugestiile cele mai semnificative propuse de diferitele răspunsuri și de dialoguri pentru o reînnoită exercitare a slujirii unității a Episcopului Romei. Dicasterul nostru ar vrea să împărtășească această propunere, împreună cu documentul de studiu, cu diferitele comuniuni creștine, cerând reflecțiile lor în acest sens. Ne dorim astfel să continuăm discuția „evident împreună”, pentru o exercitare a slujirii unității Episcopului Romei „recunoscut de unii și de alții”.
