Papa Leon al XIII-lea: Rerum novarum. Despre capital și muncă
22.06.2024, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea: Scrisoarea enciclică Rerum novarum. Despre capital și muncă, scrisă de Papa Leon al XIII-lea și tradusă în limba română de Lorena Neagu. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 48 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei. Redăm prezentarea semnată de pr. dr. Ștefan Lupu.
Rerum novarum (de la primele cuvinte, cu traducere directă din latină însemnând „a schimbării revoluționare” (nr. 1), sau „Drepturile și îndatoririle capitalului și muncii”, este o enciclică scrisă de Papa Leon al XIII-lea la 15 mai 1891. Ea este adresată tuturor Patriarhilor, Primaților, Arhiepiscopilor și Episcopilor catolici, și se referă la condiția clasei muncitoare. Rerum Novarum este considerat un text fundamental al învățăturii sociale catolice moderne. Multe dintre pozițiile din Rerum novarum sunt completate de enciclicele ulterioare, în special Quadragesimo anno (1931) a Papei Pius al XI-lea, Mater et magistra (1961) a Papei Ioan al XXIII-lea și Centesimus annus (1991) a Papei Ioan Paul al II-lea, fiecare dintre acestea comemorând o aniversare a publicării Rerum novarum.
Papa Leon al XIII-lea a scris enciclica Rerum Novarum, în timp ce revoluția industrială și schimbările politice răvășeau Europa. Relația dintre angajatori și angajați se schimba dramatic. Unii indivizi deveniseră bogați, dar majoritatea oamenilor rămăsese săracă, chiar dacă muncea din greu. Enciclica Papei Leon al XIII-lea a tratat despre condiția clasei muncitoare într-o perioadă în care mulți susțineau revoluția. Biserica recunoaște că lipsa unui sindicat al muncitorilor a contribuit la o situație nedreaptă în care mulți lucrează în condiții puțin mai bune decât sclavia. O soluție propusă de socialiști a fost eliminarea totală a proprietății private. Papa Leon al XIII-lea respinge această soluție deoarece „fiecare om are, prin natura sa, dreptul de a avea în posesie o proprietate, ca și cum ar fi a lui” (nr. 6). El notează, de asemenea, că „rațiunea și mai ales motivul impulsiv al muncii sale este obținerea proprietății” (nr. 5). În loc să ajute clasa muncitoare, eliminarea proprietății private nu ar face decât să îi afecteze pe cei pe care ar trebui să îi avantajeze.
Proprietatea privată „nu este doar legală, ci absolut necesară” (nr. 22). În plus, dreptul la proprietate este esențial pentru menținerea structurii familiei. Unui muncitor ar trebui să i se ofere posibilitatea de a trăi cu parcimonie, de a economisi bani și de a-și investi economiile pentru viitor. Oamenii s-au obișnuit să muncească pentru propriile nevoi (cf Gen 3,17). Munca le permite oamenilor să își câștige un trai onorabil, dar folosirea angajaților ca simple obiecte este greșită. Muncitorii și cei bogați sunt dependenți unul de celălalt. Lucrătorul ar trebui să ducă la bun sfârșit sarcinile pe care le acceptă de bunăvoie, să nu distrugă niciodată proprietatea angajatorului, să nu folosească niciodată violența pentru cauza lor, să nu ia parte la revolte sau dezordine și să nu se asocieze cu cei care îi încurajează să acționeze în mod lipsit de etică. Așa cum Papa Ioan Paul al II-lea avea să sublinieze mai târziu în Laborem Exercens, munca ar trebui să fie văzută ca o expresie privilegiată a activității umane. Munca, inclusiv producția culturală, este un exemplu de creație umană după chipul Creatorului.
Angajatorul ar trebui să respecte demnitatea fiecărui angajat și nu ar trebui să îi trateze ca pe niște sclavi. De asemenea, lucrătorii trebuie să aibă timp pentru îndatoririle lor religioase și trebuie să primească sarcini adecvate sexului și vârstei lor. Lucrătorii și angajatorii ar trebui să fie liberi să negocieze și să ajungă la un acord, dar justiția naturală trebuie să asigure că salariile sunt suficiente pentru a susține un „salariat modest și bine educat” (nr. 45). Pentru a se asigura că aceste drepturi și îndatoriri sunt menținute, ar trebui să existe asociații ale lucrătorilor care să lucreze pentru binele comun. Relația dintre lucrător și angajator ar trebui să fie modelată de legăturile de prietenie și de iubire frățească. Ambii sunt copii ai lui Dumnezeu și au fost creați după chipul său. Biserica dorește ca cei săraci să-și îmbunătățească situația și are rolul de a vorbi în numele lor și de a căuta să obțină reducerea sărăciei.
Atât lucrătorii, cât și angajatorii ar trebui să aibă drepturile lor protejate. Copiii nu ar trebui să fie angajați pentru sarcini potrivite pentru adulți, iar angajatorii ar trebui să îi compenseze pe lucrători cu salarii corecte. Omenirea ar trebui să-și amintească faptul că moralitatea creștină duce la prosperitate. Este important să ne amintim că nu am fost creați pentru această lume, ci mai degrabă pentru viața veșnică cu Dumnezeu. Bogățiile ar trebui privite ca un obstacol pentru fericirea veșnică și că ele nu aduc libertate (cf. Mt 19, 23-24). Având în vedere acest lucru, asociațiile de lucrători și angajatori ar trebui să facă ceea ce este mai bine pentru trupul, sufletul și proprietatea tuturor celor implicați.
