Primiția fratelui Iosif-Valentin David OFMCap

04.07.2024, Onești (Catholica) - Fratele Iosif-Valentin David, fiu al comunității catolice din localitatea Frumoasa, jud. Bacău, hirotonit preot în Catedrala nouă din Iași la 24 iunie 2024, a celebrat prima Sfântă Liturghie, în satul natal, duminică, 30 iunie 2024. Părintele primițiant a fost întâmpinat, într-o atmosferă de sărbătoare, la poarta bisericii de parohul satului, pr. Matieș Francisc, de familie, de mai mulți confrați capucini și de întreaga comunitate catolică din sat.
La Sfânta Liturghie au fost prezenți în altar 14 preoți, care au dorit să îi fie alături părintelui primițiant. În cadrul predicii, fratele Adrian Cojoc a dorit să evidențieze două aspecte: conștientizarea și misiunea. Conștientizarea se referă la procesul prin care preotul nou-sfințit trece: darul de a fi un „alt Cristos”, primit în momentul hirotonirii, va deveni parte din propria identitate. Odată cu această conștientizare a noii identități, vine și chemarea la misiunea de a-l mărturisi pe Cristos viu, prezent în viața proprie și în lumea întreagă.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele primițiant Valentin a mulțumit în primul rând lui Dumnezeu pentru darul vocației, apoi părinților săi, profesorilor, oficialităților, preoților concelebranți, oaspeților, credincioșilor care s-au rugat pentru el, celor care l-au susținut în timpul formării, precum și tuturor celor care au binevoit să îi fie alături în această zi de sărbătoare. Nu în cele din urmă, o deosebită mulțumire i-a fost adusă Preacuratei Fecioare Maria care a mijlocit la Tatăl, pentru ca fratele Valentin să fie ales dintre „oameni simpli, buni”.
Astfel, comunitatea din Frumoasa și cei prezenți l-au încurajat și l-au felicitat pe pr. Valentin, asigurându-l de rugăciunilor lor, căci doar prin mijlocirea lui Isus și a Maicii Preacurate preotul poate răzbi în toate. Îi dorim pr. Valentin ca bunul Dumnezeu să îl întărească și să îl călăuzească cu harurile și binecuvântarea sa pentru a fi un vestitor plin de zel al Evangheliei și un împărțitor credincios al tainelor sale acolo unde va fi chemat să-și exercite misiunea de preot. (Fr. Adrian Benchea-Joca OFMCap pentru OFMCapucini.ro)
