Papa către tinerii din Anatolia: Angajați-vă pentru o lume mai dreaptă și fraternă
17.08.2024, Roma (Catholica) - Au venit la Trebisonda, în Turcia, din diferitele comunități din vicariatul apostolic de Anatolia pentru a participa la campusul de vară 2024 organizat de la 10 la 15 august în biserica „Sfânta Maria”, unde la 5 februarie 2006 a fost ucis pr. Andrea Santoro. Circa șaizeci de tineri s-au întâlnit pentru a trăi împreună momente de reflecție, rugăciune și întâlniri culturale, conduse de Monseniorul Antuan Ilgit, Episcop auxiliar al vicariatului, ajutat de călugării mariști și capucini și de 14 surori din Institutul Cuvântului Întrupat. Lor a voit să le exprime, într-o scrisoare, apropierea sa Papa, încurajându-i să meargă „mereu înainte cu bucurie și speranță” și să se angajeze „să se construiască o lume mai dreaptă, mai fraternă și mai frumoasă”. „Este frumos mereu să fim împreună pentru a ne ruga, pentru a ne cunoaște și pentru a împărtăși”, a scris Pontiful. Un dar neașteptat pentru tineri scrisoarea Sfântului Părinte, pe care Mons. Ilgit a tradus-o în turcă pentru a o citi tuturor participanților la întâlnire. Tinerii au voit să îi mulțumească Papei scriindu-i la rândul lor, spune Mons. Ilgit, care în curând va trimite textul.
– Care este bilanțul zilelor petrecute cu tinerii?
– În vicariatul nostru organizăm două mari întâlniri, una coincide cu sărbătoarea Convertirii Sfântului Paul pe care o celebrăm la Tars, cealaltă, în schimb, coincide cu sărbătoarea Sfinților Petru și Paul, la 29 iunie, și o organizăm la Antiohia, pentru că vicariatul este foarte mare, mare ca Italia. Tinerii nu au oportunitatea de a se întâlni și astfel, organizând aceste două întâlniri, le dăm posibilitatea de a se vedea, de a schimba idei, de a face și prietenii. Anul acesta tinerii mi-au cerut să îi ducem în afara zonei afectate de cutremur și astfel am ales Marea Neagră, celălalt mal al Turciei, precum și al vicariatului, și am mers la Trebisonda, unde a fost asasinat pr. Andrea Santoro cu mulți ani în urmă. Întâlnirea a început la 10 august și a durat cinci zile. Au participat mulți tineri autohtoni, creștini din vicariatul apostolic, dar și mulți refugiați creștini. Am reflectat un pic asupra cuvintelor Mariei la întâlnirea cu îngerul Gabriel – „Fie mie după cuvântul tău” -, cu multe momente de tăcere, reflecții, împărtășiri, dar și cu jocuri, am făcut și teatru. Am vizitat și locurile semnificative pentru creștinătate, acum folosite ca muzee sau transformate în moschei.
– Cu ocazia acestei adunări ați primit o scrisoare de la Papa…
– Sfântul Părinte, după cutremur, s-a interesat mult de vicariatul apostolic de Anatolia și a voit mereu să fie informat despre situație, dar și despre activitățile noastre care privesc tineretul, pe tineri. Și astfel îl anunțasem despre această întâlnire și el a voit să scrie două rânduri pentru a-i încuraja pe tineri. Scrisoarea, pe care am tradus-o în turcă și am împărtășit-o cu tinerii, a animat cu adevărat întregul campus.
– Ce anume v-a scris Papa?
– A scris că este fericit să afle că tinerii se întâlneau pentru a se ruga și pentru a reflecta și i-a încurajat să privească înainte cu speranță, fără a se descuraja.
– Cum au primit tinerii aceste cuvinte?
– Tinerii au făcut momente de reflecție asupra scrisorii, pentru că știau că pe celălalt mal al Mării Negre este Ucraina și că este un mare conflict în desfășurare și apoi, și în apropierea caselor lor, este Siria și în afară de aceasta este problema Israel-Gaza. Am reflectat asupra războiului, asupra păcii, încurajați și de cuvintele Sfântului Părinte. La sfârșit, în mod sinodal, i-au scris o scrisoare pe care eu, imediat ce voi avea posibilitatea, i-o voi trimite.
– Tinerii ce anume i-au scris Papei?
– Tinerii au fost foarte bucuroși să primească scrisoarea. Au exprimat bucuria lor scriind că au citit-o cu mare recunoștință, că pentru ei a fost o mare onoare și izvor de forță să experimenteze apropierea sa spirituală și s-au încredințat rugăciunilor sale.
– Ne puteți vorbi despre realitatea tineretului în vicariatul apostolic de Anatolia?
– Avem mulți tineri care provin din familii creștine. Apoi, Turcia, în acești ultimi ani, a primit atâția refugiați. Între acești refugiați mulți sunt creștini care provin din Siria, din Irak, dar și din Iran. Așadar, numărul tinerilor creștini refugiați a depășit de acum numărul tinerilor autohtoni. Astfel noi ne simțim responsabili și de o pastorație față de acești refugiați și care sunt încredințați și orașelor care nu au comunități creștine. Pentru acest motiv încercăm să organizăm aceste întâlniri, în așa fel încât refugiații pot să meargă în locuri în care sunt cei de vârsta lor, creștinii locali. Și participarea acestor refugiați îmbogățește mult viața tinerilor noștri, pentru că au ocazia de a-și da seama de realitatea actuală, despre modul în care merge înainte lumea cu dificultățile sale. Dar și refugiații, întâlnindu-i pe autohtonii de vârsta lor, se simt părtași ai Bisericii din care fac parte temporar.
– Ce speranțe nutriți Dvs pentru tineri?
– Speranța este ca acești tineri să rămână în Turcia, ca să continue să stea în Biserică și ca să contribuie la mersul Bisericii. Și pentru că viitorul Bisericii în Turcia sunt tocmai acești tineri. Nu numai viitorul; prezentul și viitorul Bisericii din Turcia sunt tinerii. Dacă vrem să reconstruim edificiile prăbușite, Catedrala prăbușită după cutremur, avem nevoie tocmai de aceste pietre vii, de tineri, de participarea lor, de credința lor, pentru a putea reconstruit tot și pentru a putea duce înainte Biserica în această țară sfântă a Turciei. Așadar, tinerii sunt ziua noastră de astăzi și viitorul nostru și pentru aceasta ne angajăm mult cu privire la ei, încercăm să îi însoțim.
– Cu siguranță adunați și visele acestor tineri, ce anume vă destăinuiesc? Cu ce ochi privesc la viitor?
– Tinerii știu că sunt într-o țară majoritar islamică, că fac parte dintr-o minoritate, dar nu vor să fie numai tolerați ca minoritate, vor să fie cetățeni ca și ceilalți. Pentru aceasta se angajează pentru a putea lucra în societate și pentru societate. Visele lor se referă mereu la studiile universitare, să poată avea o educație bună, să poată găsi locuri de muncă semnificative, în așa fel încât să poată construi, fiind creștini, viitorul acestei țări, în care ar vrea să rămână și ar vrea să contribuie la toate nivelurile.
– După cutremurul din 2023, care este angajarea Bisericii?
– Într-un prim moment ne-am angajat pentru urgențe, pentru a le putea gestiona fără a face vreo distincție. Am încercat să ajutăm comunitățile creștine, dar și sinistrații musulmani sau care aparțin altor credințe. Acum, în a doua fază, după prima urgență, încercăm să fim aproape cu compasiune și să însoțim procesele. Așadar, pentru noi este foarte importantă formarea, educația tinerilor, sprijinul dat creștinilor în zonele lovite care sunt foarte îndrăgite de creștinătate, în mod special orașul Antiohia, orașul Iskenderun. După cutremur, oamenii au trebuit să părăsească teritoriul, dar încercăm să facem tot pentru reconstruire, în așa fel încât creștinii să se poată întoarce în casele lor și să continue să trăiască în locurile care le sunt dragi.
– Cuvintele pe care Papa le-a adresat tinerilor pot să dea o încurajare ulterioară pentru a înfrunta ziua de mâine?
– Da, cu siguranță, pentru că aici suntem destul de departe de Roma și nu avem mereu știri despre Biserica Catolică la nivel universal. Așadar, a ști despre această atenție deosebită a Sfântului Părinte, care îi poartă în special pe tineri în gândurile sale și în rugăciunile sale, ne ajută să animăm comunitățile, dar mai ales pe tineri, care în felul acesta nu se simt singuri. Eu am experimentat aceasta foarte bine ducând un mic grup de tineri – circa patruzeci de tineri din vicariatul apostolic de Anatolia – la Lisabona. În această experiență, văzând circa un milion și jumătate de tineri, provenind din toată lumea, s-au simțit orgolioși că sunt catolici, că sunt creștini, pentru că au întâlnit pentru prima dată universalitatea Bisericii, au experimentat-o. Apropierea Sfântului Părinte face același efect, îi reanimă și îi încurajează. (material Vatican News, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
