Hramul parohiei Adormirea Maicii Domnului, din București

20.08.2024, București (Catholica) - Joi, 15 august, în solemnitatea „Adormirea Maicii Domnului”, parohia noastră a celebrat hramul comunității. Sărbătoarea a fost pregătită printr-un program intens de rugăciune: cu trei zile înainte de hram, credincioșii comunității au participat la Sfânta Liturghie, la o zi de Adorație euharistică și la rugăciunea integrală a Sfântului Rozariu. Sfânta Liturghie solemnă de hram – care a fost transmisă pe Angelus TV, postul catolic de televiziune – a fost celebrată la ora 18:00 și a adunat în jurul altarului mai mulți preoți din București, diecezani și călugări. Celebrarea a fost prezidată de pr. Emil Diac, paroh al parohiei „Regina Sfântului Rozariu” (Popești-Leordeni), iar cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. dr. Francisc Ungureanu, director Angelus TV.
Membrii comunității au participat în mod activ la celebrarea liturgică prin citirea lecturilor, a invocațiilor de la Rugăciunea credincioșilor, purtând darurile la altar la momentul Oferirii darurilor. Corul „Ave Maria” al parohiei noastre a pregătit cu perseverență și evlavie cântările Sfintei Liturghii, care au inclus și „Missa Beatae Virginis Mariae”, o lucrare nouă a compozitorului contemporan Michel Wackenheim. Această missă – aflată la prima audiție în România – predispune la interiorizare, îndeamnă la rugăciune și contemplare, favorizând aprofundarea tainei acestei sărbători. Înainte de binecuvântarea finală, părintele paroh Mihai Mărtinaș a reînnoit consacrarea comunității la Inima Neprihănită a Mariei, apoi cei prezenți s-au rugat pentru obținerea Indulgenței plenare, cu ocazia hramului.
Părintele paroh le-a mulțumit lui Dumnezeu, Tatăl nostru iubitor; Sfintei Fecioare, ocrotitoarea comunității; preoților care au fost prezenți la Sfânta Liturghie; membrilor corului și tuturor persoanelor care s-au implicat pentru buna desfășurare a sărbătorii. De asemenea, a transmis urările de bine din partea întregii comunități și urarea „La mulți ani!” Înalt Preasfințitului Aurel Percă, care pe 15 august a împlinit vârsta de 73 de ani. După celebrarea liturgică, membrii parohiei s-au dovedit a fi gazde primitoare și au oferit tuturor celor care au participat la hram apă, cozonac și prăjituri pregătite de gospodinele parohiei. (ARCB.ro, via FB parohia Adormirea Maicii Domnului)
