Tinerii din Eparhia de Oradea spre INTC 2024, la Cheile Grădiștei
03.09.2024, Oradea (Catholica) - „Before INTC 2024” este inițiativa Biroului Pastoral al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea care se desfășoară în aceste zile (2-4 septembrie 2024) la Seminarul Teologic „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea, ca pregătire pentru Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic care are loc în perioada 4-7 septembrie 2024 la Cheile Grădiștei, lângă Brașov. INTC 2024 este organizat de Arhieparhia Greco-Catolică de Alba-Iulia și Făgăraș cu motoul „Cei care speră în Domnul merg fără să obosească” (Isaia 40, 31) și se va bucura de participarea a peste 1000 de tineri din toate Diecezele și Eparhiile țării. Ei vor participa la diferite activități catehetice, educative, spirituale, sportive sau culturale și vor avea ocazia să stea de vorbă cu Episcopii din țara noastră, dar și cu prof. Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Tibi și Alin Ușeriu, care au pus bazele traseului turistic Via Transilvanica, și alți invitați surpriză.
Din Eparhia Greco-Catolică de Oradea participă la INTC 2024 peste 70 de tineri care vor fi însoțiți de Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, alături de alți responsabili cu pastorația tinerilor în protopopiatele Eparhiei: pr. Paul Popa și Ramona Dragoș de la Biroul Pastoral, pr. Ovidiu Malița din Ardud, pr. Severian Dod, responsabil cu tinerii în Protopopiatul de Șimleu, sr. Loredana din Congregația „Preasfintei Inimi a lui Isus” de la Zalău, pr. Marius Crișan, protopop de Supur, pr. Gabriel Ciobotaru, responsabil cu pastorația tinerilor la Centrul „Don Orione” Oradea, fr. Mihai Dumea OFMConv și fr. Gabriel Pal OFMConv, pr. rector Anton Cioba și Carmen Zima de la Oratoriul „Colț de Rai” din Beiuș.
În cadrul întâlnirii pregătitoare pentru INTC 2024, tinerii orădeni primit toate informațiile legate de modul de desfășurare al întâlnirii, au ocazia să se cunoască mai bine și să se pregătească spiritual pentru evenimentul național la care vor lua parte. În prima seară, mai mulți tineri deveniți adulți au dat mărturie despre experiența lor la INTC pe parcursul anilor și le-au transmis participanților un gând personal. De asemenea, Păstorul locului, animatorii grupului și responsabilii acestora au cântat împreună melodia „Epilog”, în interpretarea lui Ovidiu Lazăr, păstrând tradiția oricărui pelerinaj al tinerilor organizat de Biroul Pastoral EGCO.
În cea de a doua zi, tinerii orădeni au avut prilejul să viziteze orașul Oradea prin bunăvoința lui Alexandru Chira și a colaborării dintre Episcopia Greco-Catolică de Oradea cu Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea). Imediat după prânz, conferința dedicată Fericitului Carlo Acutis susținută de fr. Mihai Dumea OFMConv a adus în mijlocul participanților portretul acestui tânăr italian care este model pentru tineri. Pentru Carlo Acutis „Euharistia era autostrada către Ceruri”, lăsându-ne trei învățături esențiale: să dedicăm timp lucrurilor importante, să nu ne trăim viața în mediul virtual și să ne amintim că fiecare este unic, de aceea nu este bine să trăim ca „fotocopii”. Tânărul Dragoș Tomescu, responsabil comunicare Ziléos și viitor seminarist, a făcut împreună cu tinerii un exercițiu de imaginație și interiorizare.
În ultima seară înainte de plecarea spre INTC 2024, tinerii din Eparhia de Oradea au organizat în curtea Seminarului orădean un moment de rugăciune și împărtășire personală, învățând astfel să fie protagoniști ai propriei credințe. „Toate aceste întâlniri sunt foarte frumoase și vă îmbogățesc foarte mult” a subliniat Preasfinția Sa Virgil Bercea la Before INTC 2024, rememorând prima Întâlnire a Tineretului Catolic la care Preasfinția Sa a participat, la Blaj, dar și întâlnirea pe care a organizat-o în 2003 la Oradea. „INTC vă oferă posibilitatea să vă simțiți cu toții împreună ca o familie și să nu vă credeți că sunteți în viață, niciodată. Veți vedea că sunt și alți tineri care gândesc și trăiesc la fel ca voi, care au aceleași aspirații și mai presus de toate, care au aceeași credință.”
Eparhul de Oradea a vorbit totodată despre rostul și valoarea acestor Întâlniri Naționale ale Tinerilor care presupun renunțarea la comoditatea și confortul de acasă, pentru a porni ca pelerini pe cale și a ne întâlnim în sufletul nostru cu Domnul: „acesta este scopul tuturor întâlnirilor organizate de Biserică!”, a evidențiat Preasfinția Sa. Înainte de a porni spre Cheile Grădiștei, „eu vă îndemn să fiți voi înșivă, iar aceasta se întâmplă atunci când există o coerență între ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci. Doar atunci poți fi tu însuți!”, le-a transmis Episcopul de Oradea participanților la INTC, îndemnându-i ca acolo unde vor fi să facă binele, bucurându-i pe ceilalți și primind la rândul lor cu bucurie toate momentele care sunt pregătite de organizatori. „Dacă sunteți voi înșivă, cu siguranță vă veți simți extraordinar de bine. În rest, cu Domnul înainte!”, a mai spus Episcopul, oferind tuturor binecuvântarea arhierească. (Biroul de presă EGCO, Mihaela Caba-Madarasi)