Papa către profesorii belgieni: Extindeți granițele, căutați adevărul
27.09.2024, Leuven (Catholica) - Vineri, în cea de-a doua zi a călătoriei sale apostolice în Belgia, Papa Francisc a călătorit de la Bruxelles la Leuven pentru a se întâlni cu profesorii universitari din această țară a Uniunii Europene. Întâlnirea a avut loc la Universitatea Catolică din Leuven, care își sărbătorește cea de-a 600-a aniversare în acest an. În discursul său, Sfântul Părinte a reflectat asupra necesității ca universitățile catolice să ofere o formare integrală studenților, astfel încât aceștia să poată învăța să interpreteze prezentul și să planifice viitorul. Universitățile, a spus el, impulsionează căutarea de idei și inspirație, deoarece formarea culturală nu este niciodată fixă.
„Este un lucru frumos să privim universitățile ca generatoare de cultură și idei”, a adăugat el, „dar mai ales ca promotoare ale pasiunii pentru căutarea adevărului, în serviciul progresului uman”. În misiunea lor de a aduce Evanghelia în cultură, universitățile catolice trebuie „să extindă granițele cunoașterii”, a spus el, creând un „spațiu critic care înțelege și vorbește despre viață”. Papa Francisc a spus că societatea noastră modernă pare să refuze să caute adevărul și și-a pierdut pasiunea pentru căutare, urmărind doar confortul care sfârșește prin a face totul egal și relativ. Această perspectivă duce la o „oboseală intelectuală” care ne închide în noi înșine. „Există, de asemenea, pericolul de a fi atrași de o «credință» ușoară, fără efort și confortabilă, care nu pune nimic la îndoială”, a adăugat el.
A vorbit și despre pericolul „raționalismului fără suflet”, ridicat de cultura tehnocratică de astăzi. „Atunci când se reduce omul numai la materie, atunci când realitatea este constrânsă între limitele a ceea ce este vizibil; atunci când rațiunea este numai cea matematică, atunci când rațiunea este aceea «din laborator», atunci dispare uimirea – și atunci când lipsește uimirea, nu se poate gândi; uimirea este începutul filozofiei, este începutul gândirii -, dispare acea minunare interioară care ne determină să căutăm mai departe, să privim cerul, să scormonim în adevărul ascuns care înfruntă întrebările fundamentale: Pentru ce trăiesc? Ce sens are viața mea? Care este scopul ultim și ultima destinație a acestei călătorii?”
Papa i-a îndemnat pe profesorii universitari să îi ceară lui Dumnezeu harul de „a ne lărgi granițele”, citând un episod biblic din Cartea Cronicilor despre un bărbat pe nume Iaebeț (1Cronici 4,10). Cunoașterea limitelor noastre, a spus el, ne împinge înainte și ne invită să „rămânem o fereastră deschisă spre lumea de astăzi”. Sfântul Părinte a lăudat, de asemenea, Universitatea Catolică din Leuven pentru primirea refugiaților în căutarea lor pentru o casă mai bună și pentru adevăr. „Avem nevoie de o cultură care extinde granițele și evită «sectarismul» sau exaltarea de sine deasupra altora”, a spus el. „Avem nevoie de o cultură imersată ca un bun «ferment» în lumea noastră, care să contribuie la binele comun al umanității.”
Papa Francisc a încheiat invitând profesorii universitari să contribuie la construirea unei culturi pline de compasiune și incluziune, care să aibă grijă de cei slabi. „Păstrați această flacără vie; extindeți granițele!”, a spus el. „Fiți căutători neliniștiți ai adevărului și nu vă lăsați entuziasmul să scadă, ca să nu cedați letargiei intelectuale.” Pontiful a fost întâmpinat la universitate de rectorul acesteia, profesorul de sociologie Luc Sels, și de Arhiepiscopul Luc Terlinden de Malines-Bruxelles. KU Leuven este cea mai mare universitate din Belgia, cu peste 65.000 de studenți. Cursurile de la universitate sunt predate în principal în olandeză și în parte în engleză.