Celebrările liturgice ale Papei în noiembrie și la începutul lunii decembrie

14.10.2024, Vatican (Catholica) - Oficiul pentru celebrările liturgice ale Suveranului Pontif a publicat programul Papei Francisc pentru perioada noiembrie – mijlocul lunii decembrie. Primul angajament al Sfântului Părinte în această perioadă este Liturghia pentru Cardinalii și Episcopii decedați în cursul anului, care va avea loc pe 4 noiembrie, la ora 11:00, în Bazilica San Pietro. Pe 17 noiembrie, Papa Francisc va celebra Liturghia pentru cea de-a opta Zi Mondială a Săracilor, care are ca temă în acest an „Rugăciunea săracilor se ridică la Dumnezeu”. Celebrarea euharistică va avea loc la ora 10 AM în Bazilica San Pietro.
Pentru solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos, Rege al Universului, pe 24 noiembrie, va fi celebrată Ziua Mondială a Tineretului la nivel diecezan, așa cum a stabilit Papa Francisc. În acea dimineață, Pontiful va prezida Liturghia de la ora 9:30 în Bazilica San Pietro. Prima celebrare din luna decembrie va avea loc sâmbătă, 7 decembrie, pentru Consistoriul public ordinar pentru crearea de noi Cardinali, la ora 16:00, în Bazilica San Pietro. A doua zi, 8 decembrie, solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria, va prezida Liturghia de la ora 9:30 cu noii Cardinali și Colegiul Cardinalilor. Respectând tradiția, în aceeași zi, la ora 16:00, Sfântul Părinte va efectua actul tradițional de venerare a Neprihănitei Zămisliri în Piazza di Spagna. Pe 12 decembrie, cu ocazia sărbătorii Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe, Papa Francisc va celebra din nou Liturghia în Bazilica San Pietro, la ora 18:00. Calendarul complet poate fi consultat pe site-ul biroului de presă al Sfântului Scaun.
