Cardinalul Bo: Episcopii ar trebui să pună în aplicare „Sinoadele diecezane”

18.10.2024, Vatican (Catholica) - Capul Conferinței Federației Episcopilor din Asia (FABC), Cardinalul Charles Bo din Arhidieceza de Yangon, Myanmar, a declarat că Sinoadele diecezane sunt un mijloc eficient de „a construi o viziune și o misiune” pentru Bisericile locale. Înaltul prelat din Myanmar a declarat joi jurnaliștilor că sinodalitatea la nivel diecezan nu este un concept nou pentru Biserica Catolică. „Când am fost făcut Episcop în 1990, un lucru care m-a atras spre dreptul canonic este cel despre Sinodul diecezan”, a declarat Mons. Bo în cadrul unui briefing de presă în Vatican. „În toți acești ani ca Episcop – am fost în șapte Dieceze – am condus Sinoadele diecezane de patru ori: în ’92, ’96, 2004 și 2014.”
Vorbind din cele peste două decenii de experiență cu Sinoadele diecezane, Cardinalul în vârstă de 75 de ani a spus că strângerea feedback-ului „de la fermieri, de la sate, de la parohii și de la lucrători, religioși și deținuți” s-a dovedit a fi un proces valoros. Potrivit Mons. Bo, rapoartele generate de consultările sinodale cu credincioșii catolici din Dieceze au oferit baze solide pentru creșterea Bisericilor locale din țara sa natală, Myanmar. Conferința Episcopală din Myanmar este unul dintre cei 22 de membri activi ai FABC condusă de Mons. Bo. La începutul acestui an, FABC a organizat „Atelierul sinodalității” – la care au participat 38 de delegați ai Bisericilor locale din 17 țări – în Bangkok, Thailanda, în perioada 5-8 august. În timpul reuniunii regionale, nevoia de unitate și armonie a fost identificată ca fiind esențială pentru creșterea Bisericii Catolice într-o regiune în mare parte necreștină.
În ciuda provocărilor cu care se confruntă Biserica în Asia, inclusiv vastitatea geografică a regiunii și „culturile și tradițiile adânc înrădăcinate” care sunt rezistente la schimbare sau consideră creștinismul drept străin, Mons. Bo crede că discuțiile sinodale globale din această lună vor fi o „oportunitate valoroasă” de a aduce „reînnoire” în parohiile locale. FABC își propune să joace un rol esențial în „orientarea Bisericii din Asia către o misiune sinodală”, acordând o atenție sporită participării femeilor, angajării tinerilor, săracilor și marginalizaților, precum și migranților la nivel parohial. „FABC servește drept platformă pentru colaborarea între Bisericile locale și promovează prioritățile pastorale comune”, a declarat joi Mons. Bo. „Procesul sinodal a adus energie reînnoită și speranță pentru viitor, iar Biserica din Asia se angajează să construiască o Biserică ce îi include pe toți și îi ascultă pe toți”, a adăugat el.
Având în vedere că sesiunea globală finală a Sinodului privind sinodalitatea se va încheia la 27 octombrie, Mons. Bo speră că cei 272 de Episcopi participanți la discuțiile din acest an vor deschide Sinoade diecezane în propriile lor Dieceze. „Doresc, de asemenea, să încurajez toți Episcopii și toate Diecezele că – pe baza roadelor pe care le adunăm în acest Sinod dedicat sinodalității – nu începem și nu ne oprim cu această întâlnire [din Vatican], ci este un efort continuu pe care îl încercăm în toate Bisericile”, a declarat Mons. Bo în timpul briefingului de presă din 17 octombrie.
