Consacrarea altarului și sfințirea Sanctuarului „Fericitul Ieremia” din Onești
28.10.2024, Onești (Catholica) - Duminică, 27 octombrie 2024, a avut loc consacrarea altarului și sfințirea Sanctuarului diecezan „Fericitul Ieremia Valahul” din Onești. Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Iosif Păuleț, Episcop de Iași, alături de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop și Mitropolit de București, PS Petru Gherghel, Episcop emerit, PS Vasile Bizău, Episcop greco-catolic de Maramureș, pr. Roberto Genuin, ministrul general al Ordinului Fraților Minori Capucini, împreună cu alți 65 de preoți din țară și străinătate. La acest eveniment au participat credincioși din Onești, din satele din împrejurimi, din întreaga Dieceză, dar și credincioși din zone mai îndepărtate ale țării.
Ritualul sfințirii a început cu tot poporul adunat afară, în jurul bisericii, pentru a delimita spațiul sacrului. Tradiția cere ca biserica să fie înconjurată de „nași”, adică acele persoane care să fie mereu aproape de ea prin rugăciune și prin sprijin. După salutul introductiv al Preasfințitului, pr. rector Lucian-Iosif Dumea OFMCap a făcut un scurt istoric al bisericii, prezentându-i pe cei care au contribuit la construirea acestuia. Apoi, PS Iosif a stropit cu apă sfințită pereții bisericii, ca semn al spălării mântuitoare în Cristos. A urmat ritul deschiderii ușilor Sanctuarului după care, rând pe rând, ministranții, preoții, Episcopii și tot poporul, în procesiune, au pășit cu emoție și multă bucurie în interiorul bisericii spre altarul ei. S-a continuat cu intonarea imnului „Mărire”, proclamarea lecturilor sfinte și cuvântul de învățătură al ÎPS Aurel Percă.
ÎPS Aurel, citând din cartea Psalmilor unde psalmistul spune: „Un lucru cer de la Domnul și pe acesta îl caut: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieții mele ca să privesc frumusețea Domnului și să vizitez sanctuarul său”, a explicat importanța bisericii pentru viața creștinului. În primul rând pornind de la cuvintele psalmistului a fost scoasă în evidență dorința care se află în inima oricărui om, aceea de a-l întâlni pe Domnul. Această dorință, chiar dacă la prima vedere pare că nu există, se află în profunzimea inimii fiecărui om. În al doilea rând, a fost explicată prima lectură luată din cartea lui Nehemia, lectură din care a reieșit că în casa Domnului ascultăm cuvântul său, iar acest cuvânt, fiind viu, ne atinge. Sunt momente din viață când ascultând cuvântul asemenea poporului din Israelit plângem, pentru că ne-am îndepărtat de Dumnezeu, dar sunt momente când asemenea poporului suntem invitați să ne bucurăm pentru că Dumnezeu este cu noi și ne însoțește. Al treilea aspect subliniat a fost luat din Sfânta Evanghelie, unde Isus, vorbind cu femeia samariteană, i-a spus că „adevărații adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh și adevăr”. Această adorare în duh și adevăr a lui Dumnezeu se învață în biserică, ascultându-i cuvântul, vorbindu-i, stând în prezența sa, ca mai apoi, odată cu ieșirea noastră din biserică, să reușim să devenim mărturisitori ai adevărului său.
După predică, s-a recitat Crezul, urmat de cântarea Litaniei tuturor sfinților și depunerea în altar relicvei Fericitului Ieremia, patronul spiritual al Sanctuarului diecezan din Onești. A urmat rugăciunea consacrării prin care s-a exprimat hotărârea ca biserica să închinată Domnului pentru totdeauna și s-a cerut binecuvântarea ei. A avut loc ungerea altarului și a pereților cu Sfânta Crismă, uleiul sfințit în Joia Mare. A urmat ritul tămâierii altarului, semn al jertfei lui Cristos care se înalță cu miros de bună miresmă, și al tămâierii interiorului bisericii, care arată că, prin consacrare, biserica devine casă a lui Dumnezeu. După aceea a fost ritul înveșmântării altarului, care arată că altarul bisericii este altarul jertfei euharistice și masa Domnului. Ultimul rit a fost cel al aprinderii lumânărilor altarului și al aprinderii luminilor din biserică, gesturi care arată că Isus este „Lumina spre luminarea neamurilor” de a cărei strălucire e luminată biserica, iar prin ea și întreaga familie a oamenilor.
La sfârșitul celebrării, a luat cuvântul pr. Leon Budău, consilier general al Ordinului Fraților Minori Capucini, care a adresat mulțumiri tuturor celor care au contribuit de-a lungul anilor la construirea sanctuarului, deoarece prin truda lor sanctuarul a ajuns să fie finalizat și sfințit. De asemenea, părintele a mulțumit tuturor celor care au făcut ca sărbătoarea din această zi să fie cât se poate de reușită și frumoasă, precum și echipei ERCIS FM, care a făcut ca la această sărbătoare minunată să poată participa și cei aflați departe. După Sfânta Liturghie toți cei prezenți au fost invitați la o agapă frățească în curtea Sanctuarului. Îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru că ne-a dăruit să ajungem la acest moment important și de mare bucurie din istoria Diecezei și a întregii Biserici Catolice din România. Îi cerem Domnului harul ca, prin mijlocirea fratelui capucin Fericitului Ieremia, fiecare intrare în acest sanctuar al său, astăzi sfințit să ne facă să devenim mai plini de Dumnezeu, de Duhul Sfânt. Pace și bine! (Fr. Adrian Benchea-Joca OFMCap)