Cardinalul Mario Grech: Sinodul nu s-a terminat
01.11.2024, Vatican (Catholica) - Sinodul nu s-a terminat. Nu este vorba de un refuz tipografic: cu adevărat Sinodul nu s-a terminat! Dimpotrivă, în multe aspecte abia a început. Desigur că s-a încheiat a XVI-lea Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, care prin voința Sfântului Părinte Francisc a fost celebrată în două Sesiuni distincte, în octombrie 2023 și în octombrie 2024. Însă procesul sinodal despre sinodalitate, care a început înainte de Adunare, este destinat să meargă înainte.
Sâmbătă, 26 octombrie 2024, cu aprobarea documentului final, și duminică, 27 octombrie 2024, cu Euharistia solemnă de final, s-a atins momentul culminant al acestui drum lung. Pornind de la această culme, se deschide acum o nouă fază, aceea a punerii în practică și, încă mai profund, aceea a receptării. Punerea în practică revine, înainte de toate, secretariatului general al Sinodului în colaborare cu Dicasterele din Curia Romană, și, pentru partea lor, organismelor executive ale Conferințelor Episcopale, ale Reuniunilor lor internaționale și ale Bisericilor locale înseși. Ea va consta în a traduce în norme și în practică concluziile Sinodului, pe care – așa cum se știe – Sfântul Părinte le-a primit și le-a înmânat întregii Biserici, fără a simți exigența de a le integra cu un document magisterial propriu (alegere deja în ea însăși istorică).
În schimb, receptarea revine Bisericii – Ecclesia, adică întregului popor al lui Dumnezeu, chemat să primească tot ceea ce a fost deliberat să îl integreze creativ în propria viață. Este un proces mai lung și mai complex, pentru care este menită însăși punerea în practică. Nu se poate domina de la înălțimea organismelor curiale. De fapt, este un eveniment în întregime spiritual, care pe de o parte se face mai mult „în jos”, adică în pliurile concrete ale drumului poporului lui Dumnezeu, și pe de altă parte și mai mult „în sus”, adică în acțiunea Duhului Sfânt, care conduce Biserica în mod misterios.
Ce înmânează Adunarea la sfârșitul lucrărilor sale poporului lui Dumnezeu? Ce îi „restituie” după ce parcursul sinodal s-a străduit, începând din 2021, să asculte vocea tuturor Bisericilor locale, printr-o consultare capilară de la care nimeni n-a fost exclus în mod deliberat? Oare Sinodul a voit să înmâneze poporului lui Dumnezeu o Biserică „nouă”, care s-ar pune în discontinuitate cu Biserica în care credem și am crescut? Nicidecum. Mai degrabă aș spune că Sinodul înmânează poporului lui Dumnezeu o Biserică „reînnoită” și „doritoare de reînnoire”: Biserica lui Cristos s-a simțit interpelată de Duhul să întreprindă drumul reformei, pentru a putea fi mai fidelă față de Dumnezeu și în același timp mai fidelă față de bărbații și de femeile din timpul nostru.
Făcând aceasta, Sinodul s-a pus pe cărarea trasată de Conciliul Vatican II, a cărei a 60-a aniversare o celebrăm. Este suficient să se răsfoiască documentul final pentru a ne da seama cum spiritul conciliar este prezent încontinuu, chiar și dincolo de citatele explicite. Sinodul a preluat și a aprofundat din Conciliu, în lumina circumstanțelor schimbate ale Bisericii și ale lumii, unele învățături fundamentale, care se pot rezuma bine în cele trei cuvinte pe care, încă de la începutul drumului, Papa Francisc le-a ales ca teme călăuzitoare: comuniune, participare, misiune. Biserica ce iese din Sinod este o Biserică-mai multă-comuniune. Procesul sinodal, în pofida diversității contextelor și sensibilităților, a favorizat construirea unui consens în jurul unor urgențe ale orei actuale.
Documentul final, aprobat în toate pasajele sale, este dovada acestui lucru. Comuniunea nu este o uniformitate strictă, care vrea să strivească pluralitatea accentelor și să reducă totul la gândirea unică. Mai degrabă, comuniunea este armonia celor diferiți, după imaginea Preasfintei Treimi: este diferența care treptat se compune, în virtutea recunoașterii comune și a supunerii comune față de voința lui Dumnezeu. Acesta este marele „miracol” al Sinodului și, în fond, al oricărei experiențe autentice de Sinod, de la Biserica universală la comunitatea creștină mică.
Biserica ce iese din Sinod este o Biserică-mai multă-participare. Acesta a fost probabil cuvântul cel mai rostit, și în anumite privințe cel mai clamat, și de organele de presă. Un semn al timpurilor, în Biserica și în lumea din timpul nostru, este cererea unei exercitări a responsabilității și a autorității mai participative, relaționale și colaboratoare. În această privință, Sinodul a încercat să nu cedeze în fața logicii revendicării și a preferat să evidențieze unitatea misiunii ecleziale, pe care toți botezații sunt chemați să o realizeze, deși în mod diferențiat. Nu este vorba de a lărgi scena celor care comandă, împărțind funcții în comunitatea creștină așa cum se face în guverne sau în partide, ci de a da tuturor botezaților, pur și simplu ca botezați, posibilitatea de a se pune în slujba fraților de credință și de umanitate.
Pentru toate aceste motivații Biserica ce iese din Sinod este, mai ales, o Biserică-mai mult-misiune. Procesul sinodal nu a fost un improbabil exercițiu de introvertire eclezială, în care ne-am concentrat asupra problemelor noastre interne, care e adevărat că nu lipsesc. A fost în schimb o nouă invitație insistentă de a relansa unica vocație a Bisericii, singura sa motivație de a fi: misiunea către lumea care îl așteaptă pe Cristos și cuvântul Său. Numai o Biserică-mai mult-comuniune și o Biserică-mai mult-participare este în măsură astăzi să îndeplinească în mod credibil mandatul misionar. Afirmă aceasta cu litere clare documentul final: „Sinodalitatea nu este scop în sine, ci are în vedere misiunea pe care Cristos a încredințat-o Bisericii în Duhul. […] Valorizând toate carismele și slujirile, sinodalitatea permite poporului lui Dumnezeu să vestească și să mărturisească evanghelia femeilor și bărbaților din orice loc și din orice timp, făcându-se «sacrament vizibil» (LG 9) al fraternității și al unității în Cristos voită de Dumnezeu. Sinodalitatea și misiunea sunt intim unite: misiunea luminează sinodalitatea și sinodalitatea stimulează la misiune” (nr. 32). (material semnat de secretar general al Sinodului Episcopilor pentru L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
