Cardinalul Tagle: Plasarea inimii în centrul Jubileului
06.11.2024, Vatican (Catholica) - „Am putea spune că eu sunt inima mea, pentru că inima mea este ceea ce mă deosebește, ce îmi modelează identitatea spirituală și mă pune în comuniune cu ceilalți oameni.” Acesta este unul dintre pasajele puternice din Dilexit nos, enciclica Papei Francisc publicată pe 24 octombrie – un document magistral care nu a beneficiat de atenția extinsă pe care au avut-o cele două enciclice sociale, Laudato si’ și Fratelli tutti, dar care, cu toate acestea, reprezintă o cheie interpretativă pentru întregul pontificat.
Dilexit nos poate fi, de asemenea, util pentru a înțelege mai bine evenimente precum Sinodul privind sinodalitatea care tocmai s-a încheiat și Jubileul din 2025, care va începe peste câteva săptămâni. Cardinalul filipinez Luis Antonio Tagle, proprefect al Dicasterului pentru Evanghelizare, a vorbit pentru Vatican News despre această nouă enciclică și a reflectat asupra devoțiunii față de Preasfânta Inimă a lui Isus, care este foarte răspândită în Filipine și pe care a învățat-o în tinerețe.
– Publicarea „Dilexit nos” a generat unele surprize. După enciclicele sale de doctrină socială, „Laudato si’” și „Fratelli tutti”, Papa Francisc a publicat această enciclică spirituală. Cum ați primit acest document?
– Papa Francisc este un Papă al surprizelor. Deși anunțarea enciclicei și apoi publicarea au fost oarecum neașteptate din cauza concentrării asupra Sinodului Episcopilor, nu am fost total surprins că Sfântul Părinte va publica o enciclică despre iubirea lui Isus pentru noi, simbolizată în Preasfânta Sa Inimă. Pentru mine, a fost modul Sfântului Părinte de a face mai explicit fundamentul cristologic al enciclicelor sociale „Laudato si’” și „Fratelli tutti”. Atunci când primim iubirea lui Isus, aceasta ne permite să vedem un frate și o soră în alte ființe umane (Fratelli tutti) și să fim administratori grijulii, smeriți și responsabili ai casei noastre comune (Laudato si’). Ar trebui să spun că scrierile și discursurile Papei Francisc se bazează în mod constant pe credința noastră în persoana și misiunea lui Isus Cristos. Vă sugerez să citim încă o dată aceste două enciclice sociale pentru a găsi urme sau semințe de Dilexit nos deja prezente în ele.
– În Filipine, devoțiunea față de Preasfânta Inimă este foarte populară și îi implică în primul rând pe oamenii obișnuiți, poporul lui Dumnezeu. Care v-a fost experiența cu privire la această devoțiune în țara dumneavoastră?
– Devoțiunea față de Preasfânta Inimă a lui Isus este foarte răspândită în Filipine. Suntem recunoscători numeroaselor ordine religioase care poartă numele „Preasfânta Inimă”, Societății lui Isus și Apostolatului Rugăciunii care promovează devoțiunea în Dieceze, parohii, școli și familii. Pe lângă vigiliile și rugăciunile din fiecare primă vineri a lunii, se obișnuiește să se aibă în casă imaginea Preasfintei Inimi încoronate. Îi cerem Inimii lui Isus să ne conducă și să ne guverneze familiile și națiunea cu milostivirea și iubirea Sa. Această rugăciune vine de la un popor ale cărui inimi au experimentat rănirea atunci când domnesc nedreptatea, lăcomia, corupția și indiferența. Rugăciunea ne amintește, de asemenea, că trebuie să îl implorăm în mod constant pe Isus să ne transforme inimile pentru a fi ca a Lui. Până în prezent, încă mai cântăm, în unele ocazii, imnul oficial al Congresului Euharistic Internațional desfășurat la Manila (1937). Este un imn al Preasfintei Inimi în limba spaniolă, în care națiunea își oferă inima lui Isus: „no más Amor que el tuyo, O Corazón Divino. El Pueblo Filipino te da su corazón”. Cântecul nu încetează niciodată să aducă consolare în inimă și lacrimi în ochi.
– În „Dilexit nos”, Papa observă că omenirea de astăzi pare să își piardă inima și ne invită pe noi, creștinii, să redescoperim cum ne iubește inima lui Isus. Ce se poate face pentru a revitaliza conștiința că totul izvorăște din inima noastră?
– În Dilexit nos, Papa Francisc descrie fenomenul și cauzele superficialității care se răspândește ca și cultură, împiedicându-ne să intrăm în contact cu inima, de unde emană iubirea, adevărul și compasiunea. Sugerez să citim descrierea superficialității oferită de Sfântul Părinte ca un ghid pentru un examen de conștiință. Conștientizarea modului în care pierd încet contactul cu interioritatea mea și cu sinele meu adevărat este primul pas în trezirea din nou a inimii noastre. De asemenea, îmi place enumerarea de către Papa Francisc a sfinților sau ceea ce eu numesc „parada” sau „procesiunea” sfinților care ne dau mărturie despre iubirea lor insondabilă față de Inima lui Isus și despre modul în care aceasta le-a transformat viața și misiunea. Vă sugerez să ne uităm la „paradă” și să ne alăturăm „paradei”. Putem revitaliza conștientizarea inimii nu prin concepte sau abstracțiuni, ci prin ascultarea inimilor care au găsit adevărata viață în Inima iubitoare a lui Isus.
– Inima evocă persoana individuală și relațiile. La recent încheiatul Sinod asupra sinodalității, la care ați participat, s-a discutat mult – și în documentul final – despre convertirea relațiilor. Poate această enciclică să servească drept busolă pentru a ghida călătoria unei Biserici sinodale, așa cum încurajează Papa Francisc?
– Dilexit nos are multe să învețe o Biserică ce dorește să fie sinodală și misionară. În timpul sesiunii recent încheiate a Sinodului Episcopilor, s-a spus în mod repetat că sinodalitatea este, în cele din urmă, despre relații: cu Dumnezeu, cu toți cei botezați care alcătuiesc Biserica, cu întreaga umanitate și creație. Reînnoirea Bisericii în sinodalitatea misionară poate fi realizată numai dacă ne raportăm cu încredere, ascultare și umilință la Dumnezeul Treimic care este iubire. Sinodalitatea misionară necesită o relație de la inimă la inimă între păstori și credincioși, între Bisericile locale etc., în care inima fiecăruia este purificată de prejudecățile față de ceilalți și de mândria autopromovării și, prin urmare, este capabilă să asculte cu empatie. Fără relații umane purificate de harul divin, sinodalitatea misionară s-ar putea reduce la simple propuneri birocratice și legaliste, fără o inimă care arde cu Duhul Sfânt, flacăra iubirii divine.
– Se apropie Jubileul – un an de har, reconciliere și eliberare – un An Sfânt pe care Papa l-a centrat pe tema speranței. Cum se raportează enciclica despre inima lui Isus la acest Jubileu care se apropie?
– Consider că legătura dintre Dilexit nos și viitorul Jubileu este centrată pe pelerinajul în speranță, în dimensiunea misionară a devoțiunii față de Preasfânta Inimă a lui Isus. Pentru început, Inima lui Isus este o inimă misionară care aduce iubirea divină debordantă printr-o inimă umană tuturor oamenilor, tuturor situațiilor umane și creației. Iubirea milostivă a Inimii lui Isus oferă speranță unei lumi distruse, în special celor care nu văd nici o posibilitate de răscumpărare în viața lor. Papa Francisc ne invită să primim iubirea lui Isus în inimile noastre și să o lăsăm să curgă și să nu blocăm curgerea iubirii lui Isus către alte persoane și către societate. Dilexit nos este o resursă spirituală și misionară valoroasă pentru acest Jubileu, pentru a ne pregăti pe fiecare dintre noi să fim un pelerin care împărtășește altora iubirea lui Isus, iubirea care eliberează toate inimile de frică, mândrie, egoism, indiferență, răzbunare și disperare. El ne iubește, așa că avem speranță.
