PS Iosif Csaba Pál a împărtășit impresii despre Sinodul Episcopilor desfășurat la Roma
07.11.2024, Timișoara (Catholica) - În perioada 2-27 octombrie 2024 Excelența sa Iosif Csaba Pál, Episcop de Timișoara, a participat la Roma la cea de-a doua sesiune a celei de-a XVI-a Adunări Generale a Sinodului Episcopilor, fiind unul dintre „membri di nomina pontificia”, adică unul dintre membrii numiți direct de către Papa Francisc. Luni, 4 noiembrie a.c. după cercul biblic, Episcopul nostru a împărtășit unui grup de preoți și angajați ai Ordinariatului episcopal din experiențele sale trăite la Sinod. În cele ce urmează redăm relatarea Preasfințitului Iosif:
Am participat 368 de persoane, dintre care aproximativ 280 am fost Episcopi. Au fost prezente 80 de persoane laice, multe surori, călugări și în total aproximativ 30 de femei. Participanții erau de toate riturile. Noi, în România, suntem obișnuiți cu confesiunea romano-catolică, sau cum au numit-o la Roma, Biserica latină, dar și cea greco-catolică. La Sinod am întâlnit și reprezentanți ai Bisericilor Catolice Siriene, Armeano-Catolice, Copte Catolice, Siro-Malankareze, Siro-Malabareze. Era o diversitate foarte mare. Acest lucru pare fi interesant dacă te întâlnești doar pentru o zi cu acești oameni, dar dacă te întâlnești cu ei o lună de zile, descoperi valorile celuilalt și îl admiri pe Duhul Sfânt, care reușește ca să ne aducă împreună, în unitate.
Pentru aceasta a fost foarte inteligent gândită oportunitatea de a avea exerciții spirituale timp de două zile înainte de începerea Sinodului. Era important ca sufletul să se pregătească pentru a fi atent la Duhul Sfânt. Și la mijlocul lunii, în 21 octombrie, am avut exerciții spirituale aproape o zi întreagă, pentru că atunci urma să fie discutată propunerea pentru documentul final. Erau zile când și în timpul discuțiilor ne-am oprit la fiecare jumătate de oră sau oră pentru rugăciune scurtă de trei-patru minute. Interesant era că această rugăciune nu era ca un corp străin sau ca o constrângere, care să ne oprească din activitate. Așa cum îl ascultam pe Dumnezeu în rugăciune, așa îl ascultam pe Duhul Sfânt în celălalt. Este bine ca și în viața noastră cotidiană rugăciunea să nu fie străină de activitatea noastră.
Eram împărțiți în grupuri de câte 12 persoane, dintre care unul era un așa numit facilitator. Tot mai mult descopăr, ce înseamnă de fapt acest cuvânt, această slujire. Nu este doar un animator sau moderator, este mult mai mult. Cineva formula în felul următor: facilitatorul înlătură impedimentele pentru ca misterul să iasă la iveală. La început facilitatorul explica foarte bine, ce trebuie făcut, în ce fel vom lucra, care este țelul nostru, dar totodată și crea acea atmosferă de respect reciproc, în care fiecare putea să se exprime liber, sau ne oprea pentru rugăciune, când era momentul. Părerea mea este că aceasta este o artă.
Aveam cinci module: introducere, fundamentul, relații, procese și locuri, iar la final, încheierea. Locurile puteau fi diverse: familia noastră, inima noastră, Conferința Episcopilor sau o biserică locală. După ce am terminat discuția despre modulul respectiv, grupul nostru a ales pe cineva dintre noi, care să fie referentul grupului. Apoi am alcătuit grupuri lingvistice: italiană, engleză, franceză, spaniolă, portugheză, unde au transmis textul nostru, și la sfârșit, din aceste teme au făcut un singur rezumat, o sinteză, care a fost citită în public, iar ceilalți au avut posibilitatea de a interveni. În timpul acestor intervenții, păreri, noi am luat notițe, și după ce am primit înapoi textul, trebuia să îl discutăm și să îl redactăm din nou, ținând cont de ceea ce ni s-a transmis. Astfel, am învățat foarte mult unii de la alții. Prin aceste intervenții vezi Biserica Catolică din întreaga lume: cum gândesc, ce spun ei, unde pun accentul, ce consideră ca fiind important.
Sf. Părinte Papa stătea de multe ori cu noi, rămânea chiar și în pauze, sau venea cu jumătate de oră mai devreme. În pauză oricine putea să stea de vorbă cu Papa Francisc… era o coadă lungă de așteptare. Și dorința mea era ca să pot vorbi cu Sanctitatea Sa, dar după aceea m-am gândit că poate fi și obositor pentru el ca să fie atent și să stea de vorbă cu fiecare, și poate este mai bine ca să îi las pe ceilalți. În ultima zi am observat, că stătea singur la masă, așa că m-am dus la Sanctitatea Sa… Își aducea aminte de România, am schimbat câteva vorbe și despre ecumenism. De altfel, Sfântul Părinte a mai adăugat ceva la tema centrală: să fim o Biserică sinodală, misionară și milostivă.
Documentul final a apărut deja. Acolo s-a editat în limbile italiană, engleză, franceză, portugheză și spaniolă. Va fi frumos, când va fi pus în practică. În Biserică avem multe documente frumoase, dar care au rămas pe rafturile bibliotecilor. Personal, am această speranță că Biserica a pornit în acea direcție de a fi mai fraternă. Relațiile au devenit mai importante decât acțiunile. În centru trebuie să fie omul, ca și creație a lui Dumnezeu. Trebuie mai multă comuniune, mai multă ascultare, și să învățăm să îl ascultăm împreună pe Duhul Sfânt. Aceasta trebuie să fie atmosfera la adunările, întâlnirile noastre, în domeniile de formare, chiar și între noi, colegii. Pentru aceasta trebuie să ne convertim. De asemenea, importante sunt reciprocitatea și complementaritatea. S-a vorbit foarte mult despre complementaritate, și în Biserică: preoți-laici, preoți-Episcop, laici-Episcop, Biserica locală-Biserica universală. Dacă am învăța aceasta, deja ar fi foarte mult.” (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)
