Mons. Manetti neagă schimbarea politicii privind nehirotonirea homosexualilor

15.01.2025, Roma (Catholica) - Biserica Catolică din Italia a generat noi controverse săptămâna trecută, când a publicat un nou document privind formarea preoților, pe care unii jurnaliști și membri ai clerului l-au interpretat ca o deschidere către hirotonirea bărbaților homosexuali. Episcopul Stefano Manetti de Fiesole, Italia, președintele Comisiei episcopale pentru Cler și Viață Consacrată, a încercat ulterior să oprească astfel de interpretări, clarificând în Avvenire, ziarul Conferinței Episcopale Italiene, că „aceasta nu este o lectură corectă” a textului intitulat „Formarea preoților în bisericile italiene: Orientări și norme pentru seminarii” și publicat la 9 ianuarie pe site-ul Dicasterului pentru Cler.
Normele la care se face referire au fost aprobate inițial în noiembrie anul trecut de Episcopii italieni, când s-au reunit în adunarea generală de la Assisi. Paragraful 44 al textului afirmă, printre altele, că „obiectivul formării candidatului la preoție în sfera afectiv-sexuală este capacitatea de a accepta ca dar, de a alege liber și de a trăi în mod responsabil castitatea în celibat”. După publicarea textului original, pr. James Martin, iezuit și promotor al apostolatului LGBTQ Outreach, a reacționat într-o postare pe X, oferind propria sa traducere a textului italian: „În procesul de formare, atunci când se face referire la tendințele homosexuale, este de asemenea oportun să nu se reducă discernământul doar la acest aspect, ci, ca pentru fiecare candidat, să se înțeleagă semnificația acestuia în imaginea de ansamblu a personalității tânărului, astfel încât, prin cunoașterea reciprocă și integrarea obiectivelor inerente vocației umane și prezbiteriale, să se ajungă la o armonie generală.”
„Este pentru prima dată când văd într-un document aprobat de Vatican sugestia că discernământul cu privire la posibilitatea ca un homosexual să intre la seminar nu poate fi determinat pur și simplu de orientarea sa sexuală”, a comentat pr. Martin. „Interpretarea mea – și este doar lectura mea – este că, dacă un bărbat homosexual este capabil să ducă o viață sănătoasă, castă și celibatară, el poate fi luat în considerare pentru admiterea la seminar. Deci, după părerea mea, acesta este un pas înainte”, a concluzionat preotul iezuit. Într-un articol din 10 ianuarie pe această temă, New York Times trâmbița că „Vaticanul permite homosexualilor italieni să se pregătească pentru a deveni preoți, dacă rămân celibatari” și de asemenea afirma: „candidații la seminar nu trebuie descalificați pe baza orientării sexuale, conform noilor orientări ale Bisericii din Italia”.
Potrivit Mons. Manetti, ale cărui declarații au fost publicate și pe 10 ianuarie, această abordare „nu este o lectură corectă, deoarece paragraful reiterează normele magisteriului de la început”. Potrivit Avvenire, paragraful 44 „reiterează, cuvânt cu cuvânt, ceea ce este stabilit în nr. 199 al documentului emis la 8 decembrie 2016 de către pe atunci Congregația pentru Cler, intitulat «Darul vocației preoțești: Ratio Fundamentalis Institutionis Sacerdotalis», care, la rândul său, preia conținutul instrucțiunii publicate de pe atunci Congregația pentru Educația Catolică, în 2005”. Ambele documente stabilesc că persoanele cu tendințe homosexuale „profund înrădăcinate” nu pot fi admise în seminar.
Documentul „Darul vocației preoțești” afirmă că „în ceea ce privește persoanele cu tendințe homosexuale care solicită admiterea la seminar sau descoperă o astfel de situație pe parcursul formării, Biserica, în concordanță cu propriul său magisteriu, respectând profund persoanele în cauză, nu poate admite la seminar sau la Preoție pe cei care practică homosexualitatea, prezintă tendințe homosexuale profund înrădăcinate sau susțin așa-numita «cultură gay». Astfel de persoane, de fapt, se află într-o situație care le împiedică grav să se raporteze corect la bărbați și femei.” Avvenire subliniază că noutatea documentului constă în „discernământul” candidaților, în special în primii trei ani de formare. „Intenționăm să punem persoana pe primul loc, ajutându-i pe candidații la preoție să își clarifice în interiorul lor … o însoțire a cunoașterii de sine care lipsește adesea tinerelor generații și care nu exclude nici tinerii care ajung la seminar”, a explicat Mons. Manetti pentru Avvenire.
