„Isus, prietenul tău. Tu, al cui ești?” – misiuni populare cu pr. Marius Taloș SJ
05.03.2025, Torino (Catholica) - Capelania catolică românească din Torino a avut bucuria de a-l găzdui, în perioada 28 februarie – 2 martie 2025, pe părintele Marius Taloș, SJ, pentru misiunile populare pregătitoare pentru Postul Mare, tema fiind „Prietenia cu Isus”, călăuzite și de lecturile din cartea lui Ben Sirah (6,5-17; 17,1-15 și 27,4-7).
Într-o societate în care consumerismul și egoismul au din ce în ce mai mult un rol principal în viețile noastre, în goana continuă a zilelor care trec cu nonșalanță fără a ne mai da posibilitatea de a le reîntâlni, iată-ne reuniți în prima zi a misiunilor în casa Tatălui ceresc, cu durere în suflete pentru adormirea în Domnul a uneia dintre surorile noastre în credință, Dorina Hușanu, dar și cu speranța vie de a ajunge în casa cerească a Tatălui, așa cum cântăm la finalul „rugăciunii prietenului”, cântecul „Sufletul lui Cristos”: „În ceasul morții mele cheamă-mă; și poruncește-mi să vin la tine; ca să te laud cu sfinții tăi; în vecii vecilor, Amin.”
Un cântec al prietenului adevărat, al prieteniei care se regăsește în rugăciune, căci „aceia care se roagă împreună, nu se pot numi dușmani”. O prietenie adevărată pe care pr. Marius Taloș ne-a invitat să o conștientizăm mai ales în relația cu Dumnezeu, adevărat prieten credincios, demonstrație supremă a faptului că „prietenul este acela care rămâne cu tine și după ce te cunoaște!” și care ne permite să ne folosim de cele trei îndrăzneli ale prietenului adevărat: „Cereți și vi se va da, întrebați și veți afla, bateți și vi se va deschide”.
„Albul neprihănirii și roșul pătimirii” – culorile mărțișorului care se regăsesc în capela unde este depus Giulgiul lui Isus la Domul din Torino: cel mai frumos mărțișor pe care toți oamenii îl pot primi vreodată, au fost chenarul celei de-a doua zile a misiunilor. Prima zi a primăverii ne amintește că „Domnul i-a făcut pe oameni după chipul său”, le-a spus: „Feriți-vă de orice nedreptate!” și le-a dat porunci fiecăruia cu privire la aproapele său (Ben Sirah 17,1-15). Doar recunoscându-l pe aproapele nostru ca pe un dar primit din partea lui Dumnezeu vom putea recunoaște imensa iubire a lui Isus pentru noi, iubire ce a culminant prin dăruirea-i supremă de sine pentru ca noi să putem avea viață.
„Rodul pomului arată îngrijirea lui; tot așa, cuvântul revelează gândirea inimii omului” este îndemnul lui Ben Sirah (27,4-7) care se împletește cu îndemnul ultimei zile a misiunilor, „Grădinari ai propriilor vieți”, pentru a cultiva cu iubire pomul vieții ale cărui roade se regăsesc doar sădind și cultivând, căci „cine sădește un gând culege un cuvânt, cine sădește un cuvânt culege o faptă, cine sădește o faptă culege un obicei, cine sădește un obicei culege un caracter, iar cine sădește un caracter culege o Înviere”.
O Înviere pe care suntem invitați să o pregătim de-a lungul Postului Mare, cu o iubire cântată într-un mod deosebit de către corul comunității condus de Ionel Jitaru Sel, care ne-a însoțit de-a lungul zilelor de misiune. Refrenul unuia dintre cântece – „Suntem chemați la iubire / Avem aceeași menire / Să construim împreună / O lume mai bună pe pământ” – ne „trimite” către cele două feluri de iubire: cea a omului, care ne iubește „dacă”, și cea a Domnului, care ne iubește „chiar dacă”, două iubiri care dau naștere logicii hambarului (cea care acumulează, strânge) și a altarului (luați și mâncați). Exemplul concret al celei din urmă este copilul, rod al familiei ce dăruiește viață, rod al unei conștientizări a trei acceptări fundamentale: acceptarea faptului că există un Dumnezeu, acceptarea celor din jurul nostru și acceptarea a noi înșine, căci „Dumnezeu ne iubește așa cum suntem, dar nu ne lasă așa cum suntem”, nu doar consumatori ai unei vieți efemere, ci neofiți, plăntuțe după asemănarea pomului vieții.
Capelania catolică românească din Torino, al cărei patron și ocrotitor este Fericitul Ieremia Valahul, în cinstea căruia a fost făcută și novena de pregătire la împlinirea a 400 de ani de la moartea acestuia (5 martie 1625 – 5 martie 2025), îi mulțumește părintelui Marius Taloș pentru prietenia pe care ne-a demonstrat-o în aceste zile, dar mai ales pentru zâmbetul care i-a luminat mereu atât chipul, cât și vorba. (Tatiana Ghiurca pentru Ercis.ro)
