Pr. Pasolini: Papa Francisc ne însoțește în exercițiile spirituale ale Curiei Romane
10.03.2025, Vatican (Catholica) - Pr. Roberto Pasolini, în vârstă de 53 de ani, călugăr capucin, biblist și, din noiembrie 2024, noul predicator al Casei Pontificale, predică la exercițiile spirituale din Postul Mare pentru Curia Romană, de duminică, 9 martie 2025, până vineri, 14 martie, în Aula Paul al VI-lea. Exercițiile spirituale vor avea loc fără Papa Francisc, care este internat la Spitalul Gemelli din Roma.
În următorul interviu, pr. Pasolini spune: „Absența sa nu va fi o absență completă, în primul rând pentru că ne vom gândi la el și ne vom aduna în jurul cuvântului lui Dumnezeu în rugăciune, într-un mod special, cu o intensitate mai mare. Și apoi pentru că absența sa ne oferă ea însăși un cuvânt”. El spune că „suferința Papei este profund evocatoare”, deoarece amintește de suferința atâtor oameni de astăzi care sunt victime ale suferinței sau violenței. „Cu Sfântul Părinte, vom trăi o comuniune spirituală”.
– „Speranța vieții veșnice”: vorbiți-ne despre semnificația temei alese pentru exercițiile spirituale din acest Post. Care este esența ei?
– Esența este cu siguranță viața veșnică, care este și unul dintre articolele Crezului de la Niceea, o declarație de credință centrală pentru noi, creștinii, iar anul acesta se împlinesc 1700 de ani de la formularea sa. Expresia „speranța vieții veșnice” am preluat-o din Noul Testament și este ea însăși oarecum esența speranței creștine – faptul că viața pe care Dumnezeu ne-a dat-o deja în această lume este un bine, ceva care are sens doar în cadrul vieții pământești, dar care indică spre o eternitate despre care avem deja semne și indicii ce ne permit să o înțelegem pe deplin.
– Gândul la viața veșnică ne face să ne gândim la moarte. Așadar, cum se raportează speranța la tema vieții veșnice, care este, de asemenea, definită ca „o promisiune”?
– Trăim în această lume și știm că avem un mare obstacol înaintea noastră, care este moartea, legată de păcatele noastre, așa cum ne spune tradiția noastră spirituală. Promisiunea pe care Dumnezeu ne-a făcut-o dăruindu-ne viața este că moartea nu va avea ultimul cuvânt. Nu ar exista fericire sau speranță pentru noi dacă nu am fi capabili să înfruntăm acest obstacol, atât de definitiv și atât de grav, care este întreruperea vieții. În mod natural, viața veșnică, pentru a fi autentică, trebuie să își manifeste deja trăsăturile și calitatea înainte de moarte. În caz contrar, ea riscă să devină doar o speranță vagă pentru a evita teama de moarte. Acesta a fost și obiectivul predicării lui Isus: să insiste asupra faptului că viața veșnică începe deja acum.
– Cum poate fi transmis acest mesaj lumii de astăzi, în care secularizarea pare să fie depășită, dar există mult un sentiment de indiferență, mai ales în rândul tinerilor?
– Este adevărat că astăzi suntem foarte concentrați pe „lucrurile acestei lumi”, pentru a folosi o expresie paulină, astfel încât ne este dificil „să ieșim și să vedem stelele” care ne orientează spre altceva. Cu toate acestea, într-o perioadă atât de concentrată pe materialism, pe atât de multe lucruri care strălucesc în fața ochilor noștri, cred că există de fapt o mare dorință de întoarcere la eternitate, cel puțin ca o calitate a vieții, frumuseții și umanității care trebuie să strălucească în fața ochilor noștri în această lume. Deci, da, această lume poate că a pierdut din vedere realitățile ultime, ceea ce numim orizontul escatologic, dar este extrem de sensibilă la tot ceea ce este uman și profund uman. Și acolo noi, creștinii, suntem puternic chemați să facem să strălucească viața veșnică.
– Ce fir va urma predicarea dumneavoastră în timpul exercițiilor spirituale?
– Vom începe cu câteva concepte teologice din Catehism despre viața veșnică, pentru a intra în tradiție. Apoi vom încerca să îi conducem pe participanții la exercițiile spirituale pe o cale mai biblică, ascultând ce spune Scriptura despre viața veșnică, tocmai pentru a recupera sensul acestei vieți deja în orizontul vieții umane și, astfel, pentru a „gusta” deja aspectele vieții veșnice pe care este posibil să le trăim și să le îmbrățișăm chiar și acum.
– Exercițiile din Postul Mare au loc „în comuniune spirituală” cu Papa. Ce înseamnă aceasta?
– Înseamnă că, evident, Sfântul Părinte nu va putea participa așa cum ar fi dorit, din cauza bolii sale. Cu toate acestea, absența sa nu va fi o absență completă, în primul rând pentru că ne vom gândi la el și ne vom aduna în jurul cuvântului lui Dumnezeu în rugăciune, într-un mod special, cu o intensitate mai mare. Și apoi pentru că absența sa ne oferă ea însăși un cuvânt.
– Așadar, absența sa este și o formă de mărturie?
– Categoric da. Mărturia sa însoțește toate mărturiile oamenilor care, în tăcere, ascunși, în toate părțile lumii, trăiesc același mister al suferinței, dar și al răului din cauza războaielor, violenței și morții. Prin urmare, suferința Papei este profund evocatoare și pentru că toți acești oameni sunt mereu în cuvintele, în inima și în rugăciunile Sfântului Părinte.
– Vorbind despre Papa, există un salut pe care doriți să i-l adresați personal Papei Francisc?
– Dorința pe care i-o adresez personal Sfântului Părinte este să continue, în aceste ore, să facă ceea ce a făcut întotdeauna, adică să rămână înaintea noastră ca păstor universal al Bisericii, cu toată credința sa în Domnul Isus, în Misterul Său pascal și mai ales în Evanghelia Sa.
