Prima Sfântă Împărtășanie în parohia Sf. Francisc de Assisi, din București

30.05.2025, București (Catholica) - Duminică, 25 mai 2025, 13 copii de la parohia Sfântul Francisc de Assisi, din București, l-au primit pentru prima dată în sufletele lor pe Isus Cristos în Sfânta Împărtășanie. Dar pentru acest eveniment unic au făcut un drum, o pregătire și un itinerariu special. Drumul spiritual al copiilor pentru Prima Sf. Împărtășanie a fost făcut împreună cu familiile lor și a întărit credința nu numai a copiilor, ci și a părinților. A fost un drum care i-a inițiat pe cei mici la viața împreună cu Cristos și i-a ajutat să îl descopere și să îl iubească pe Dumnezeu.
La cateheză, copiii au învățat să meargă pe drumul credinței, au învățat să facă pași în viață împreună cu Cristos, au învățat să se minuneze de tot ceea ce reprezintă Dumnezeu pentru existența noastră a tuturor. Copiii au fost introduși puțin câte puțin în comunitatea parohială și au descoperit în ea și prin ea, noutatea și frumusețea Evangheliei și a Euharistiei. Copiii nu au venit la cateheză așa cum se merge la repetițiile de dans sau de muzică. Aceste activități îmbogățesc copilul pe anumite planuri umane, dar lumina credinței, întâlnirea cu Dumnezeu și relația profundă cu Dumnezeu le va oferi acestor copii sensul profund și valorile autentice ale vieții și un ceva ce nu poate fi umplut de toate bogățiile lumii la un loc.
O mamă mărturisea cu lacrimi în ochi cum a fost uimită cu câtă dorință și sete venea copilul ei la cateheza duminicală pentru Prima Sf. Împărtășanie și cum prin copilul ei a redescoperit bucuria credinței. Și continua să verse lacrimi de fericire și de uimire. O altă mămică împărtășea cum după Liturghia în care băiatul ei a făcut Prima Sf. Împărtășanie, fiind în mașină pe drumul spre casă copilul a început să spună cu lacrimi în ochi că simte o fericire specială pentru că l-a primit pe Isus în sufletul lui. Înainte de liturghia pentru Prima Sf. Împărtășanie o doamnă care făcea parte din familia unui copil care primea Prima Sf. Împărtășanie era în lacrimi de fericire și mulțumiri pentru că acel copil a avut șansa să facă această pregătire și acest drum de credință. (Pr. Iosif Tiba pentru ARCB.ro)