700 de pelerini la Sanctuarul arhidiecezan Regina Carmelului

30.07.2025, București (Catholica) - Sâmbătă, 26 iulie 2025, la Sanctuarul închinat Maicii Domnului, Regina Carmelului, al fraților carmelitani de la Ciofliceni, credincioșii Arhidiecezei de București s-au reunit cu prilejul Jubileului familiilor și al sărbătorii persoanelor vârstnice, o zi dedicată rugăciunii, comuniunii și mărturiei de credință. Au participat peste 700 pelerini din București, Popești Leordeni, Craiova, Ploiești, Constanța, strângând împreună participanți din mai multe generații, copii, părinți, bunici, persoane în vârstă.
Evenimentul a fost marcat de prezența Excelenței Sale Arhiepiscop Aurel Percă, însoțit de un număr însemnat de preoți, familii și pelerini veniți atât din București, cât și din diverse parohii ale Arhidiecezei. Încă de la primele ore ale dimineții, s-a simțit spiritul de sărbătoare și reculegere, odată cu primirea pelerinilor, urmată de o procesiune spre Sanctuar, în timpul căreia s-a recitat Sfântul Rozariu. La ora 10:30, credincioșii au primit pe ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, cărora le-a adresat un cuvânt de bun venit, urmând rugăciunea de primire, recitarea Sfântului Rozariu în procesiune de la poarta mănăstirii până în biserică.
Momentul central al zilei a fost Sfânta Liturghie, de la 11:30, prezidată de către Arhiepiscopul Aurel Percă, împreună cu preoții concelebranți și de părinții gazde carmelitani. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul a subliniat importanța familiei ca „biserică domestică” și rolul fundamental al persoanelor vârstnice în transmiterea credinței și a valorilor creștine. „Cuvântul lui Dumnezeu ne însoțește cu forța unei promisiuni: «Fericit cel care nu și-a pierdut speranța» (Sir 14,2). Acest verset simplu, dar profund, răsună ca o lumină în vremuri în care speranța pare de multe ori slăbită, epuizată sau chiar pierdută. Și totuși, el ne amintește că adevărata fericire nu vine din siguranțele lumii, ci din încrederea în Dumnezeu, care nu ne părăsește niciodată”, a afirmat ÎPS Aurel Percă la începutul omiliei, referindu-se la tema dată de Sfântului Părinte Leon al XIV-lea pentru a V-a Zi Mondială a Bunicilor și Bătrânilor (27 iulie 2025).
„Dragi bătrâni, voi sunteți păstrătorii memoriei credinței, martorii vii ai perseverenței și ai nădejdii. Ați traversat ani grei, lipsuri, regimuri ostile credinței, boli și dureri. Și totuși, v-ați păstrat speranța. De ce? Pentru că v-ați sprijinit pe Domnul. V-ați încrezut în rugăciune, în Maica Sfântă, în Euharistie”, a continuat ÎPS Aurel Percă, adresându-se vârstnicilor prezenți. Către familii, Păstorul Arhidiecezei a lansat îndemnul de a-și păstra întotdeauna speranța, mai ales în mijlocul dificultăților cotidiene. „Familiilor dragi, voi sunteți inima Bisericii, locul unde speranța prinde chip. În viața de familie, de zi cu zi, speranța se exprimă în fidelitate, în sacrificiu, în iertare, în grija față de copii și de bătrâni, în bucuriile simple. Speranța nu este un sentiment trecător. Nu este optimism ieftin. Este un act de credință. Este decizia de a merge mai departe, chiar și atunci când nu mai vedem nimic. Este curajul de a iubi, de a ierta, de a crede că Dumnezeu are un plan”, a subliniat ÎPS Aurel Percă, încurajându-i pe cei prezenți să îi ceară Sfintei Fecioare Maria, patroana Sanctuarului de la Ciofliceni, darul speranței. „Vă invit, dragi pelerini, să ne întoarcem din acest loc nu doar cu amintiri frumoase, ci cu o reînnoire interioară. Să fim purtători de speranță în casele noastre, în parohiile noastre, în societate”, a încheiat ÎPS Aurel Percă.
În cadrul Sfintei Liturghii a fost un moment emoționant, când familiile cu diferite aniversări ale căsătoriei lor și-au reînnoit legământul făcut cu ani în urmă și și-au schimbat din nou verighetele, având binecuvântarea Arhiepiscopului. Sfânta Liturghie s-a încheiat cu rugăciunea la intenția Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea, pentru obținerea indulgenței plenare. ÎPS Aurel Percă le-a mulțumit tuturor celor prezenți pentru dedicarea lor de a participa la pelerinajul arhidiecezan, într-o zi caniculară. Totodată, i-a mulțumit pr. Fabian Măriuț, responsabilul Oficiului pentru Pastorația Familiilor al ARCB, gazdelor – părinților carmelitani de la Sanctuarul Regina Carmelului, Angelus TV, care a transmis live procesiunea și Sfânta Liturghie. Pr. Fabian Măriuț a felicitat familiile sărbătorite, mulțumind, la rândul său, Asociației Caritas București, Asociației Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”, binefăcătorilor și tuturor celor care au contribuit la buna organizare a evenimentului.
După Sfânta Liturghie, a urmat o agapă pregătită de diferite asociații ale Arhiepiscopiei. Atmosfera a fost completată de un program artistic cu momente muzicale, susținut de artiștii Silvia Bordeianu și Camelia Pavlenco, iar copiii au avut un program special pe pajiștea din fața Mănăstirii. În continuare, participanții au fost invitați să ia parte la o întâlnire cu mărturii despre viața de familie, în cadrul căreia mai multe cupluri au împărtășit din experiențele lor de viață trăită în credință, în fidelitate reciprocă și în deschidere față de planul lui Dumnezeu. Programul s-a încheiat cu o Adorație euharistică, un timp de liniște, rugăciune și mulțumire înaintea lui Cristos prezent în Preasfântul Sacrament. Evenimentul de la Sanctuarul Maicii Domnului din Ciofliceni a fost o frumoasă mărturie de credință vie, de comuniune între generații și de recunoștință față de darul familiei, în spiritul învățăturii Bisericii și al iubirii Maicii Domnului, cu accent pe importanța familiei, sprijinului reciproc și implicării comunității.
