Papa către augustinieni: Pacea începe cu ceea ce spunem și facem

29.08.2025, Vatican (Catholica) - Cu ocazia solemnității Sfântului Augustin, Papa Leon al XIV-lea a trimis un mesaj video Provinciei augustiniene Sfântul Toma din Villanova, din Statele Unite, exprimându-și recunoștința pentru acordarea Medalia Sfântului Augustin. În mesajul său, Sfântul Părinte a amintit cu afecțiune că parohia locală este dedicată Sfântului Toma din Villanova, călugărul și Episcopul augustinian cunoscut drept „părintele săracilor”.
„A fi recunoscut ca augustinian”, a spus el, „este o onoare de prețuit. O mare parte din ceea ce sunt astăzi se datorează spiritului și învățăturilor Sfântului Augustin. Vă sunt recunoscător tuturor pentru numeroasele moduri în care viețile voastre demonstrează un angajament profund față de valorile veritas, unitas, caritas.” Pontiful a subliniat că mărturia lui Augustin cheamă fiecare creștin să recunoască darurile primite de la Dumnezeu și să le ofere „în slujba iubitoare a lui Dumnezeu și a aproapelui nostru”.
Apoi s-a referit la prezența augustiniană în Philadelphia, sediul uneia dintre cele mai vechi comunități catolice din Statele Unite, amintind de zelul misionar al părinților Matthew Carr și John Rossiter în slujirea imigranților la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Același spirit, a spus el, „ne cheamă astăzi să ducem mai departe moștenirea slujirii pline de iubire”. „Isus ne amintește în Evanghelie să ne iubim aproapele”, a subliniat Papa, îndemnându-i pe toți să se privească unii pe alții cu ochii lui Cristos și să redescopere identitatea noastră „de surori și frați în El”.
Citând apoi cuvintele lui Augustin „Nu îți pune inima în urechi, ci urechile în inimă”, Sfântul Părinte a invitat familia augustiniană să îmbrățișeze spiritul ascultării. „Înainte de a vorbi, trebuie să ascultăm”, a spus el, adăugând că într-o Biserică sinodală, chemarea este de a asculta Duhul Sfânt, unii pe alții și, în special, vocile celor săraci. I-a încurajat pe toți să filtreze zgomotul și diviziunea lumii pentru a auzi vocea iubitoare a lui Dumnezeu, care singură poate aduce pacea. „Când auzim acea voce liniștitoare”, a spus el, „o putem împărtăși lumii, în timp ce ne străduim să devenim una în El”.
Papa Leon a încheiat încredințând familia augustiniană Fecioarei Maria, Mama Bunului Sfat, rugându-se ca „Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți și să aducă pace în inimile voastre neliniștite și să vă ajute să continuați să edificați o comunitate a iubirii, una în minte și inimă, concentrată asupra lui Dumnezeu”.
