Anunțuri din Dieceza de Timișoara

17.09.2025, Timișoara (Catholica) - ORDINARIATUL EPISCOPAL ȘI BIROURILE CENTRALE
1. Programe pentru tineri
– Conform planului pastoral publicat de Centrul Diecezan de Tineret, vor avea loc următoarele programe:
Întâlnirea interdiecezană a tinerilor din Episcopiile Romano-Catolice de Timișoara, Szeged-Csanád și Becicherecul Mare / Zrenjanin
Întâlnirea interdiecezană a tinerilor din Episcopia Romano-Catolică de Timișoara, Szeged-Csanád și Becicherecul Mare / Zrenjanin va avea loc sâmbătă, 20 septembrie 2025 la Cenad. Tinerii din cele trei Dieceze vor face un pelerinaj la sediul medieval al Episcopiei de Csanád, începând astfel pregătirea spirituală pentru aniversarea a 1000 de ani de la întemeierea acesteia, pe care o vom sărbători în 2030. Episcopia de Cenad a fost întemeiată în 1030 de către regele Ștefan, iar primul său Episcop a fost Gerard Sagredo din Veneția. Sfântul Episcop Gerard a construit centrul Diecezei în Cenad și sediul episcopal a fost stabilit în acest oraș până la ocupația otomană din 1552. Sarcofagul Sfântului Gerard se află în actuala biserică parohială romano-catolică din Cenad. Astăzi, credincioșii și tinerii de pe teritoriul vechii Episcopii de Cenad trăiesc în trei țări: România, Ungaria și Serbia.
Motto-ul întâlnirii „Pornind din nou de la Cristos”, indică o moștenire și rădăcini comune de 1000 de ani, dar încurajează și un viitor comun. Începând cu întâlnirea din acest an, cele trei Dieceze doresc să organizeze întâlniri asemănătoare în fiecare an într-o altă Dieceză succesoare.
Programul întâlnirii interdiecezane:
– Ora 10.30 – sosirea cu autocarele la intrarea din Cenad – participanții din Dieceza de Szeged-Csanád de la punctul de trecere a frontierei, din Diecezele de Zrenjanin și Timișoara de la intrarea în localitate dinspre Sânnicolau Mare. Tinerii vor face acest pelerinaj pe jos de la intrarea în localitate până la sarcofagul Sfântului Episcop Gerard din biserica parohială din Cenad.
– Ora 11.00 – Rugăciune comună în biserica parohială, urmată de o scurtă pauză și gustare
– Ora 12.00 – Cântece de laudă, cateheză și mărturii
– Ora 14.00 – Prânz, jocuri de cunoaștere, flashmob, atelier creativ, cântece de laudă și ocazie de spovadă în biserică
– Ora 15.30 – Sfânta Liturghie pontificală în biserica parohială
– Ora 17.00 – Ceremonie misionară, întoarcere acasă
Program pastoral în Colegiul „Vino și vezi” – str. 1 Decembrie nr. 1, Timișoara III Elisabetin.
Octombrie 2025
05 octombrie – Deschiderea Anului Universitar, Sf. Liturghie Veni Sancte în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timișoara, ora 18:00- 20:00
06 octombrie – Seară de cunoaștere și socializare, ora 20:00-21:00
20 octombrie – Adorație euharistică, ora 20:00-21:00
27 octombrie – Film și cineforum, ora 20:00-21:30
2. Expoziția MILLENNIUM CSANADIENSE MXXX – MMXXX se prelungește
Expoziția jubiliară intitulată MILLENNIUM CSANADIENSE MXXX – MMXXX, dedicată aniversării a 1000 de ani de la întemeierea Episcopiei de Cenad în anul 1030, Episcopie a cărei succesoare este și Dieceza de Timișoara și deschisă în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timișoara se prelungește până în data de 28 septembrie a.c. Expoziția face parte dintr-o serie de manifestări jubiliare și va prezenta, în fiecare an, până în 2030 – anul jubileului – câte o etapă din istoria Bisericii noastre locale, ilustrând trecutul și prezentul vechii Episcopii de Cenad, precum și ale celor trei Dieceze, înființate separat pe teritoriul acesteia după 1920: Dieceza de Timișoara, Dieceza de Szeged-Csanád și Dieceza de Becicherecul Mare/Zrenjanin.
3. Cerc biblic la Ordinariatul Episcopal
La inițiativa Excelenței Sale Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, la Ordinariatul Episcopal a luat ființă un cerc biblic pentru adulții tineri. Întâlnirile au loc după posibilități în fiecare prima și a treia joi a lunii de la ora 19.00. Următoarea întrunire va avea loc joi, 18 septembrie 2025 de la ora 19.00.
4. Curs de formare pentru adulți
Următoarele întâlniri ale participanților la cursul de formare organizat de Episcopia Romano-Catolică din Timișoara pentru credincioși vor avea loc în data de 19 septembrie a.c. de la ora 18.00 online, pe platforma Zoom. Cursul este deschis tuturor adulților care doresc să fie întăriți în credință, pentru cei care doresc să își găsească mai mult locul lor în comunitatea Bisericii și care, în această comunitate, doresc să trăiască precum ucenici ai lui Isus, să slujească și să îi conducă pe alții la Isus. Pe parcursul formării, planificat pentru doi ani, participanții vor fi îndemnați ca să decidă, în ce domeniu ar dori să își asume o slujire concretă în parohie sau în comunitate, de exemplu, ca lector, preorator, acolit sau altă slujire.
5. Festivalul Familiilor 2025 la Maria Radna
Biroul Diecezan pentru Pastorația Familiilor al Diecezei Romano-Catolice de Timișoara vă invită la Festivalul Famililor 2025 având ca temă: „Cuvântul lui Dumnezeu, savoarea vieții în familie”. Locație: Bazilica Maria Radna. Data: 20 septembrie 2025, între orele: 9.30 – 15.30. Invitat: Zoltán Kunszabó diacon permanent. Evenimentul se va desfășura în limbile română și maghiară
În program:
Ora 09.30 – Sosire la Maria Radna
Ora 10.00 – Sfânta Liturghie
Ora 11.00 – Conferință și plen cu întrebări
Ora 12.30 – Concert și program cultural
Ora 14.00 – Prânz
Ora 15.00 – Adorație
6. Vesperă solemnă în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timișoara
Străvechea Dieceză romano-catolică de Cenad a fost întemeiată în anul 1030 prin Sfântul Ștefan rege al Ungariei, avându-l ca prim Episcop pe Sfântul Gerard, călugăr benedictin din Murano. După primul război mondial, în anul 1930 a fost înființată Dieceza de Timișoara, ca succesoare pe teritoriul românesc a străvechii Episcopii de Cenad. Marți, 23 septembrie 2025 la ora 18.00 în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timișoara Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, va celebra o Vesperă pontificală în cinstea Sfântului Gerard, care va reuni Capitlul Catedral cu ocazia Solemnității Sfântului patron și prim Episcop al Diecezei.
7. Pelerinaj diecezan la Cenad
Cu ocazia Solemnității Sfântului Gerard martir, primul Episcop de Cenad și patron al Episcopiei de Timișoara, miercuri, 24 septembrie 2025, începând cu ora 11.00 în biserica parohială romano-catolică din Cenad se va celebra o Sf. Liturghie, la care sunt așteptați pelerini din comunitățile romano-catolice ale Diecezei de Timișoara, dar și credincioși din Dieceza de Szeged-Csanád. Liturghia se celebrează pe altarul bisericii din Cenad, care este de fapt sarcofagul de piatră în care o vreme au odihnit rămășițele pământești ale primului Episcop de Cenad. Celebrant principal: Eminența Sa, Ladislau Cardinal Német, Arhiepiscop și Mitropolit de Belgrad. Va concelebra E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan. Cu prilejul hramului bisericii în data de 27 septembrie a.c. se va organiza tradiționalul Kirchweih cu următorul program:
Ora 14:00 – Întâlnirea perechilor de Kirvai / Kirchweih
Ora 15:00 – Parada porturilor populare și invitarea oaspeților
Ora 16:00 – Sfânta Liturghie de hram
Ora 17:00 – Depunere de coroane la monumentele eroilor
Ora 17:30 – Dansuri
Ora 18:00 – Bal de Kirchweih Kirvai / Kirchweih
8. Episcopul diecezan la deschiderea Zilelor Maghiare din Timișoara
La ceremonia de deschidere a manifestării culturale Zilele Maghiare din Timișoara, care va avea loc miercuri, 24 septembrie 2025 la ora 18.00 în sala Operei Naționale Române din Timișoara, va fi prezent și Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan. În cadrul Zilelor Maghiare din Timișoara, care se va desfășura în perioada 24-28 septembrie a.c. cei interesați vor putea vizita, în zilele de 27 septembrie, sâmbătă de la ora 11.00 și 28 septembrie, duminică de la ora 15.00 expoziția intitulată MILLENNIUM CSANADIENSE MXXX – MMXXX, deschisă în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timișoara și dedicată aniversării a 1000 de ani de la întemeierea Episcopiei de Cenad în anul 1030, Episcopie a cărei succesoare este și Dieceza de Timișoara.
9. Jubileul cateheților la Roma
Cu ocazia Anului Sfânt 2025, în perioada 25 – 28 septembrie a.c. la Roma va avea loc pelerinajul cateheților, la care vor participa un grup format din profesori de religie, cateheți și preoți din Dieceza de Timișoara, în total 15 persoane.
10. Atelierul Coral Coram Deo 2025
Corul Coram Deo continuă lucrarea începută în 2024 și va organiza atelierul coral din acest an – o oportunitate de creștere muzicală și spirituală în slujirea lui Dumnezeu. Sesiuni:
• 26-27 septembrie
• 31 octombrie – 1 noiembrie
• 28-29 noiembrie
• 12-13 decembrie
Concertul va avea loc în 13 decembrie a.c. în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică de Timișoara, dirijor coordonator: Ken Tucker. Mai multe informații se pot obține pe pagina: https://www.facebook.com/CoramDeoTM.
11. Întâlnirea prietenilor Mișcării Focolarelor
În data de 27 septembrie a.c. între orele 11:00-16:00 în sala Centrului Diecezan de Tineret va avea loc întâlnirea prietenilor Mișcării Focolarelor.
12. Comemorarea a 10 ani de la trecerea la cele veșnice a pr. Virgil Fechetă
Luni, 29 septembrie 2025, cu începere de la ora 16.00, va fi celebrată în biserica parohială romano-catolică din Hunedoara o Sfântă Liturghie pentru sufletul răposatului pr. Virgil Fechetă, de la a cărei trecere la cele veșnice se împlinesc în toamna aceasta 10 ani. Celebrantul principal al Sf. Liturghii va fi Mons. Johann Dirschl, Vicar general al Diecezei de Timișoara. Părintele Fechetă s-a născut la 30 august 1973 la Hunedoara și a servit în Dieceza de Timișoara, succesiv, în calitate de capelan, respectiv de paroh, la Reșița I. Maria Zăpezii, la Oravița, Sântana și Slatina Timiș, plecând dintre noi încă la o vârstă timpurie. A fost înmormântat în orașul natal, Hunedoara.
12. Întâlnire în Casa Adam Müller-Guttenbrunn
În data de 30 septembrie 2025, la ora 18.00 E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, împreună cu un grup de preoți din parohiile timișorene vor vizita Casa Adam Müller-Guttenbrunn, unde se vor întâlni cu cei doi preoți pensionari, care locuiesc în prezent în acest cămin pentru vârstnici.
13. A apărut calendarul diecezan pentru anul 2026 cu 12 file
A apărut Calendarul Romano-Catolic cu 12 pagini, pentru anul 2026, având între coperțile sale imagini reprezentative din interiorul și exteriorul Bazilicii Maria Radna, dar și din alte biserici din Dieceză, și sunt redate toate sărbătorile și pelerinajele, în cele trei limbi de mai mare utilizare în Dieceză (maghiară, română și germană). Aceste calendare se pot cumpăra la Ordinariatul Episcopal din Timișoara, la locul de pelerinaj Maria Radna, precum și în mai multe parohii din Timișoara și din Dieceză, prețul fiind de 15,00 lei.
ARHIDIACONATUL DE TIMIȘ
1. Hramuri în Arhidiaconat
– Duminică, 21 septembrie 2025, comunitatea romano-catolică din Cheglevici, filiala parohiei romano-catolice Beba Veche, va sărbători hramul bisericii, sfințite în cinstea „Sf. Apostol și Evanghelist Matei” (21 septembrie). Sfânta Liturghie va fi celebrată la ora 12.00 de către pr. Tamás Bene canonic, paroh romano-catolic de Cenad.
2. Ziua Cehilor din Timișoara – Ediția I
În data de 28 septembrie 2025 la ora 15:00 în biserica romano-catolică „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Timișora III Elisabetin, Organizația Locală Timișoara din cadrul Forumului Cehilor din România invită la prima ediție a Zilei Cehilor din Timișoara, organizată cu ocazia sărbătorii Sfântului Václav (Venceslau). Programul include:
• Sf. Liturghie în limba cehă
• Moment muzical ceh
• Prezentare despre istoria cehilor din Timișoara.
3. Sărbătoarea Recoltei la Sânnicolau Mare
Duminică, 28 septembrie a.c., în biserica Sf. Tereza de Avila din Sânnicolau Mare, credincioșii vor mulțumi bunului Dumnezeu pentru recoltele, harurile și darurile din acest an, în cadrul Sfintei Liturghii care va începe la ora 9.30, celebrant principal fiind pr. Attila Andó, parohul locului. După Sf. Liturghie, la ora 11.00 copiii și tinerii îmbrăcați în costume populare germane vor defila prin centrul orașului după care va urma un program cultural și raliu în curtea Forumului Democrat German pe tema „Toamna în Sânnicolau Mare” și întâlnire pentru adulți. Cântă fanfara din Recaș.
4. German-Fest la Timișoara
În perioada 3-5 octombrie a.c. în Piața Libertății din Timișoara va avea loc festivalul cultural german intitulat: German-Fest. Prima ediție a acestui festival a avut loc în anul 2024.
ARHIDIACONATUL BANATULUI MONTAN
1. Programe la Budapesta
În data de 23 septembrie 2025, ziua premergătoare sărbătorii Sf. Gerard, primul Episcop și martir al Diecezei de Cenad, patron al Episcopiei de Timișoara, Erwin Josef Țigla, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Banatul Montan împreună cu un grup de credincioși de etnie germană din Dieceza noastră vor vizita la ora 10.00 Muzeul „Jakob Bleyer” din Budaörs, Ungaria și se vor întâlni cu dr. Katalin Gajdos-Frank, președinta St. Gerhards-Werk Ungaria și director al muzeului. Programul se va continua la Budapesta la ora 12.00 cu vizitarea statuii monumentale a Sfântului Gerard și a Bisericii-Grotă de pe Muntele Sfântului Gerard (Gellérthegy), sanctuar național maghiar, amplasat într-o peșteră din versantul sudic al acestui munte, împreună cu doamna Mária Herein Kőrös, președinta Asociației Școlilor Germane din comitatele Pesta și Nógrád precum și vicepreședinta St. Gerhards-Werk Ungaria.
2. Hramuri în Arhidiaconat
– Sâmbătă, 11 octombrie 2025, comunitatea din Gărâna va sărbători hramul bisericii „Sfânta Tereza de Ávila”, organizat de asociația credincioșilor germani stabiliți în Germania, HOG Wolfsberg.
– Duminică, 12 octombrie 2025, se va celebra Sfântă Liturghie cu prilejul hramului bisericii romano-catolice „Sf. Francisc” din Sasca Montană. Sf. Liturghie va fi celebrată de Mons. Johann Dirschl, Vicar general.
3. Pelerinajul credincioșilor germani la Maria Ciclova
Miercuri, 7 octombrie 2025, cu prilejul sărbătorii Sf. Fecioara Maria, Regina Rozariului va avea loc pelerinajul credincioșilor germani la Maria Ciclova. Sf. Liturghie în biserica romano-catolică de pelerinaj „Maria Stâncii” va fi celebrată la ora 16.30 de Mons. Johann Dirschl, Vicar general.
Birou de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara
Tel. 0256/221115, e-mail: mediatm@gerhardus.ro
