Sr. Tiziana Merletti: În drum sinodal pe calea speranței și a păcii
24.09.2025, Vatican (Catholica) - Surpriză, frică, dar și mare speranță în îmbrățișarea schimbării: acestea au fost sentimentele cu care sr. Tiziana Merletti a primit, pe 22 mai 2025, chemarea Papei Leon al XIV-lea la funcția de secretar al Dicasterului pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică. A fost vorba de prima numire a noului Pontif într-o funcție de conducere într-un organism al Curiei Romane, la scurt timp după alegerea sa. În acest interviu acordat la mass-media vaticane, călugărița de la Surorile Franciscane ale Săracilor împărtășește emoțiile acelei zile, împreună cu perspectivele și provocările reprezentate de noua funcție.
„Numirea mi-a provocat cu siguranță multă surpriză și teamă explică ea. Așa cum însuși Papa le-a spus recent noilor Episcopi, și eu aveam propriile mele planuri și multe perspective minunate, fiind abia ajunsă la Assisi; așa că gândul de a trebui să las totul și să o iau de la capăt într-o slujire atât de importantă și delicată m-a surprins și, în același timp, m-a găsit nepregătită. Apoi, prin rugăciune și discuție cu Superioara congregației mele, mi-a venit lumina să spun «da» noii chemări din partea lui Dumnezeu și a Bisericii, recunoscătoare pentru o astfel de încredere. Pentru ceea ce mă așteaptă, am încredere în Duhul Sfânt, care nu va înceta să mă călăuzească; am încredere că nu sunt singură, având în vedere că există o echipă minunată în dicaster care lucrează la capacitate maximă; am încredere și în parcursul meu personal, pentru că și în alte etape ale vieții am experimentat că mă simt înțelept călăuzită să ader la voința lui Dumnezeu”.
– Dicasterul dvs are o altă călugăriță ca prefect, sr. Simona Brambilla, de la Misionarele Consolatei. Evidențiază această „conducerea carismatică” a femeilor, și în special a călugărițelor, în Biserică?
– Îmi dau seama că structura Dicasterului nostru este o noutate absolută în cadrul Curiei Romane. Un prefect călugăriță, un Cardinal pro-prefect [salezianul Ángel Fernández Artime, nota editorului] și un secretar călugăriță. Ceea ce îmi iese în evidență mai mult este oportunitatea de a implementa stilul sinodal nu numai în principii, ci și în concretul vieții noastre de zi cu zi: în modul în care construim relații între noi, în împărtășirea competențelor, în organizarea muncii, în tratarea cu respect, demnitate și dreptate a problemelor care ne sunt prezentate și a colaborărilor în care ne angajăm în prima linie.
Și da, îmi place să cred că acest nou stil este, de asemenea, un rod notabil și promițător al participării tot mai semnificative a femeilor la exercitarea conducerii în cadrul Bisericii. Însăși evanghelia ne cheamă să ne folosim talentele, darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu. Nu contează faptul de a fi bărbat sau femeie: deja din propria mea educație am învățat că ceea ce contează sunt angajarea, sacrificiul, perseverența precum și bucuria de a sluji. Cu siguranță, atunci când toate acestea sunt însoțite de recunoaștere la diferite niveluri, vine un mesaj puternic care atestă că suntem pe calea cea bună ca Biserică.
– În 1986, ați depus primele voturi călugărești în institutul în cadrul căruia ați fost și Superioară generală din 2004 până în 2013. Ce v-a atras?
– Chemarea de a îmbrățișa carisma Fericitei Francesca Schervier (1819-1876) a venit treptat. Planurile mele de o persoană în vârstă de douăzeci de ani erau destul de clare și mă duceau într-o altă direcție, până când mi-a ieșit în evidență frumusețea de a-mi da viața pentru a-l urma în mod radical pe Isus, lăsând toate. Cunoașterea Surorilor Franciscane ale Săracilor mi-a permis să aprofundez înțelegerea carismei franciscane a „sfintei unități și a sărăciei supreme” și, îndeosebi, a chemării de a „vindeca rănile lui Cristos răstignit în umanitatea săracă și suferindă”, încredințată maicii Francesca. Găsirea unor femei autentice care să o întrupeze, profund umane în luptele lor personale și în numele celor nevoiași, împreună îndrăgostite de Cristos mort și înviat și de evanghelia sa, a făcut restul acum mai bine de 40 de ani. Și această lumină mă susține și astăzi.
– Absolventă de jurisprudență, sunteți și o expertă canonistă și, de-a lungul anilor, ați studiat un subiect deosebit de sensibil: abuzurile suferite de călugărițe. Ce progrese s-au făcut în acest domeniu?
– Știam că studiile mele juridice în jurisprudență și drept canonic nu puteau rămâne străine de viața mea de soră franciscană a săracilor. Astfel, aflându-mă cufundată în rana profundă a Bisericii cauzată de abuzuri – și subliniez nu numai abuzul sexual, ci și abuzul de putere și de autoritate, abuzul spiritual și de conștiință, precum și abuzul economic – mi-a permis să aprofundez și mai mult carisma noastră. Unul dintre cei mai importanți pași din ultimii ani este conștientizarea crescândă, în oricine se află în prima linie în acest domeniu, a nevoii de a găsi un cămin și un sens pentru ceea ce se experimentează: suferință, consternare, scandal, neputință, nedreptate, purificare, iertare, o luare de la capăt, dar adesea înfrângerea. Vorbind despre lumea vieții consacrate feminine, aș spune că s-au făcut multe și mai sunt foarte multe de făcut. Toate institutele au fost invitate, în special de Uniunea Internațională a Superioarelor Generale, să numească o reprezentantă desemnată pentru ocrotire, precum și să elaboreze linii directoare pentru institutele lor. Și aici, evoluțiile indică faptul că accentul inițial s-a pus pe abuzurile sexuale, dar treptat a devenit clar că era nevoie să se facă mai mult: reflecție, conștientizare, adoptarea unor acțiuni concrete pentru a preveni alte tipuri de abuzuri și a aborda eventualele sesizări. În toate acestea, victimele sunt în centru, nu instituția. Și nu există cale de întoarcere.
– Care sunt principalele provocări cu care se confruntă viața consacrată, mai ales într-o lume globalizată și complexă, în care războaiele, crizele economice și sociale par să predomine?
– Încercând să sintetizez, fără a banaliza complexitatea în care și noi ne aflăm cufundați, principalele provocări mi se par a fi exprimate în câteva cuvinte: speranță, schimbare, viziune. Permiteți-mi să explic: în fața numeroaselor polarizări grave care provoacă ură, violență și războaie, suntem chemați să cultivăm speranța de a fi de partea corectă a istoriei, adică de partea evangheliei. A ținti spre cei blânzi care vor moșteni pământul mi se pare că necesită mult curaj, împreună cu răbdarea de a continua să lucrăm în mediile noastre, crezând profund în ceea ce facem. Grija, dăruirea și încrederea sunt ceea ce recomandă Papa Leon al XIV-lea pentru a continua să credem în alianța umanului.
A îmbrățișa schimbarea este o altă provocare angajantă. A continua să tânjim după certitudinile trecutului, alcătuite din numere, opere și instituții impunătoare, nu ne ajută să ne punem întrebările corecte. De exemplu: ce înseamnă astăzi să punem în acțiune carisma în slujba omenirii care ne-a fost încredințată? Stilul nostru de viață, modul nostru de a ne ruga, structurile noastre, cum ne hrănesc pe noi și pe cei pe care îi întâlnim? Cât suntem dispuși să riscăm pentru a iniția procese incluzive și eficiente de discernământ, pentru o viață consacrată cu aromă de vin nou?
Un al treilea cuvânt este viziunea. De ceva vreme, cel puțin în unele părți ale lumii, oamenii se întreabă încotro se îndreaptă viața consacrată, cum va fi în viitor, ce forme va lua. Răspunsul nu se așteaptă, desigur, din calcule umane, ci mai degrabă din ascultarea contemplativă și colectivă a ceea ce Duhul va voi să indice. Depinde de noi să continuăm să mergem cu curaj și încredere, în adevărul care ne eliberează.
– Jubileul Vieții Consacrate va avea loc în octombrie. Cum vă pregătiți pentru acest eveniment și care vor fi momentele sale importante?
– Când au început pregătirile pentru Jubileu, ascultând nevoia lumii de reconciliere și pace, a fost firesc să îmbrățișăm speranța alături de tema păcii și să alegem să călătorim ca „Pelerini ai speranței pe calea păcii”. După mai multe întâlniri de-a lungul anului în care ne-am pregătit împreună, într-o manieră sinodală, trăim acum emoția ajunului, cu ultimele detalii care urmează să fie finalizate. Programul este foarte bogat: vom începe pe 8 și 9 octombrie cu ziua penitențială, trecerea prin Poarta Sfântă și Sfânta Liturghie prezidată de Sfântul Părinte Leon al XIV-lea. În seara zilei de 9 octombrie, în trei piețe din Roma – Piazza dei Mirti, Piazza Don Bosco și Piazza Vittorio Emanuele – am organizat momente de împărtășire, fraternitate și mărturii. Fiecare locație va avea propria temă specifică: angajarea față de cei mai săraci, grija pentru creație și fraternitatea universală, pentru a ne aminti că pacea se construiește zilnic, cu gesturi concrete de solidaritate și iubire. Zilele următoare vor fi dedicate ascultării, reflecției și împărtășirii, iar sâmbătă, 11 octombrie, va exista și posibilitatea de a participa la ateliere despre tehnici de mediere și de gestionare a conflictelor. Așteptăm cu nerăbdare miile de persoane consacrate care s-au înscris! (material L`Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
