Pelerinajul jubiliar 2025 al decanatului de Brăila

01.10.2025, București (Catholica) - Sâmbătă, 27 septembrie 2025, mulți credincioși din majoritatea parohiilor din decanatul de Brăila (Călărași, Romanu, Țepeș Vodă, Buzău, Greci, Măcin, Brăila) au participat la pelerinajul jubiliar 2025. Pelerinajul a fost ocazionat și de comemorarea a 150 de ani de la sfințirea pietrei de temelie pentru construcția Catedralei Sf. Iosif și a 100 de ani de la începerea lucrărilor pentru construcția Palatului arhiepiscopal din București.
Enoriașii din parohia noastră de la Brăila, însoțiți de pr. paroh Ionel Pojum, au pornit la drum rostind „Rugăciunea Jubileului” și primind binecuvântarea părintelui. În autocar, alături de noi, au fost și enoriași din parohia Romanu și Țepeș Vodă, însoțiți de pr. lor paroh Ciprian Barticel. La ora 10.30, am participat la Sf. Liturghie solemnă, prezidată de IPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit, în Catedrala Sf. Iosif. Pelerinajul nostru a coincis și cu debutul noului An Pastoral Diecezan 2025-2026. La Sf. Liturghie au fost prezenți Episcopii Arhidiecezei, însoțiți de membrii celor două Consilii diecezane (prezbiteral și pastoral). Un moment important la începutul Liturghiei a fost binecuvântarea apei cu care am fost stropiți mai întâi noi, în amintirea Botezului, apoi au fost stropite cele două plăci comemorative – ale Catedralei Sf. Iosif și Palatului Arhiepiscopal din București.
Cuvântul Domnului ne-a fost propovăduit de ÎPS Aurel, care a mulțumit tuturor participanților la Sf. Liturghie solemnă și a subliniat frumusețea de a fi împreună, și de a începe noul An Pastoral, moment însoțit și de cele două evenimente jubiliare. Tema noului an pastoral – „Chemați să fim o Biserică vie și evanghelizatoare” – subliniază misiunea care definește Biserica în rolul ei e evanghelizare, pentru a fi semn al prezenței lui Dumnezeu. ÎPS Aurel Percă îndeamnă preoții să fie alături de familii, care transmit din ce în ce mai greu credința către copii, alături de tinerii dezorientați care au nevoie să fie ascultați într-o societate bulversată de schimbări, să știe că Isus Cristos le este un prieten care îi însoțește la orice pas în viață.
Pe data de 27 septembrie este sărbătorit Sf. Vincențiu de Paul – o icoană vie a temei anului pastoral, care a trăit cu inima arzătoare pentru evanghelizarea celor săraci, a pus împreună rugăciunea, comuniunea și misiunea. Rămâne un exemplu actual pentru sinodalitate – fiecare cu darurile sale, dar toți împreună pentru a construi o Biserică vie, care pune în centru rugăciunea, slujirea săracilor și evanghelizarea. Sf. Vincențiu de Paul care ne îndeamnă să unim credința cu viața, Euharistia cu iubirea față de cei mai mici, rămâne un model de viață și de trăire creștină.
După ce am ascultat cuvântul lui Dumnezeu și am fost binecuvântați de către ÎPS Aurel Percă, pelerinajul a continuat la Sanctuarul Marian de la Ciofliceni (Snagov). În acest loc sacru ne-am rugat la Sf. Fecioară Maria de pe Muntele Carmel și ne-am bucurat de ospitalitatea părinților carmelitani. Pelerinajul s-a încheiat cu o meditație pe tema: „Judecata dreaptă a lui Dumnezeu”, sub îndrumarea pr. Romeo Horvat , care a însoțit grupul enoriașilor pelerini de la Greci și Măcin.
Cu recitarea în Sanctuar a unei decade de Rozariu, misterul al patrulea de slavă, „Adormirea și Preamărirea Mariei în cer”, și cu binecuvântarea finală, ne-am întors acasă plini de roade spirituale, cu dobândirea indulgenței plenare și cu bucuria credinței trăite împreună. Ne va însoți îndemnul ÎPS Aurel Percă de a nu ne teme să fim o Biserică vie, să fim evanghelizatori, să mergem către ceilalți cu bucuria samaritenei și să spunem: „L-am întâlnit pe Domnul, Domnul este viu, este lângă mine.” (Silvia Manea pentru ARCB.ro)
