Hramul parohiei Sf. Francisc de Assisi, din Târgoviște

06.10.2025, București (Catholica) - În data de 4 octombrie 2025, comunitatea din parohia Sfântul Francisc de Assisi, din Târgoviște, a trăit cu emoție și recunoștință sărbătoarea hramului bisericii parohiale, moment de har și comuniune care a reunit credincioși, preoți și oaspeți într-o atmosferă de rugăciune și bucurie.
Sfânta Liturghie solemnă a fost concelebrată de pr. Petrică Balint, parohul comunității romano-catolice din Râmnicu Vâlcea – parohia Sfântul Anton de Padova, împreună cu un sobor de preoți veniți din decanatul de Ploiești și din alte decanate, semn al comuniunii și unității în credință. Numeroși credincioși din oraș și din împrejurimi au participat la celebrare, alături de migranți din Sri Lanka, Mexic și Thailanda, care s-au unit în rugăciune și comuniune, dând mărturie despre universalitatea Bisericii și despre frumusețea întâlnirii dintre culturi și tradiții în aceeași credință. Această zi de sărbătoare a fost pentru întreaga comunitate o ocazie de a-și reînnoi credința și de a privi spre exemplul luminos al Sfântului patron, model de iubire, simplitate și slujire.
Un moment de profundă reflecție a fost predica susținută de pr. Eugen Răchiteanu, parohul comunității romano-catolice din Sinaia, parohia Preasfânta Inimă a lui Isus, care a invitat întreaga comunitate să redescopere exemplul luminos al Sfântului Francisc din Assisi. Părintele a vorbit despre vocația lui Francisc, despre modul în care a ales să răspundă chemării lui Dumnezeu cu simplitate și iubire totală, dedicându-și viața slujirii Evangheliei. A subliniat, de asemenea, iubirea profundă a Sfântului față de întreaga creație – natură, animale, păsări – văzută nu doar ca un dar, ci ca o manifestare a iubirii Creatorului.
Predica a continuat cu reflecția asupra relației Sf. Francisc cu moartea, pe care o numea cu seninătate „sora moarte”, semn al credinței sale neclintite în viața veșnică. Părintele Eugen a evocat și momentul decisiv al convertirii sale, atunci când Cristos i-a vorbit din crucifix, spunându-i: „Francisc, repară Biserica Mea!”, chemare pe care Sfântul a împlinit-o nu doar prin reconstruirea fizică a unei biserici, ci mai ales prin reînnoirea spirituală a comunității de credință. Omilia s-a încheiat cu un apel la urmarea exemplului Sfântului, prin rugăciunea care i-a marcat viața: „Doamne, fă din mine un instrument al iubirii tale.” Atmosfera sărbătorii a fost înălțată de cântările corului parohial, acompaniat la orgă de Romeo Năstasă, care au susținut rugăciunea comunității și au adăugat o notă de solemnitate întregii celebrări.
La finalul Liturghiei, pr. paroh Ioan P. Solomon le-a mulțumit tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a sărbătorii, dar și enoriașilor comunității și celor veniți din Popești-Leordeni, unde părintele a slujit timp de 13 ani, arătând astfel legătura profundă și continuă cu comunitățile pe care le-a păstorit. După Sfânta Liturghie, sărbătoarea a continuat într-o întâlnire fraternă, la care au participat toți cei prezenți – un timp de comuniune, dialog și bucurie împărtășită, care a întărit legăturile dintre membrii comunității și oaspeți. Sărbătoarea hramului din acest an a fost nu doar un prilej de recunoștință pentru darurile primite, ci și o chemare reînnoită la trăirea Evangheliei în spiritul Sfântului patron: cu simplitate, pace, iubire față de Dumnezeu și respect față de întreaga creație. (Ana Pal pentru ARCB.ro)
