ÎPS Aurel Percă a conferit Sacramentul Mirului în parohia din Călărași

14.10.2025, București (Catholica) - Duminică, 12 octombrie 2025, comunitatea din parohia Vizita Sfintei Fecioare Maria la Elisabeta, din Călărași, a avut bucuria de a-l primi in mijlocul său pe Înaltpreasfințitul Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, venit pentru a conferi în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne Sacramentul Mirului. Cei 7 candidați, după o îndelungă și conștiincioasă pregătire, plini de emoție, l-au primit pe Duhul Sfânt care îi va întări în mărturisirea credinței creștine. În consonanță cu cele 7 daruri, fiecare dintre ei s-a implicat în animarea Sfintei Liturghii, demonstrând o participare activă și dovedindu-se vrednici de a primi Sacramentul, având dorința de a fi de acum parte din familia misionară a Bisericii.
În cadrul predicii, ÎPS Aurel ne-a reamintit de importanța Botezului, precizând cât de prețioasă este conștientizarea de a fi Fii ai lui Dumnezeu. După Sf. Liturghie, toți cei prezenți au fost invitați sa sărbătorească acest eveniment, la un pahar de suc si o felie de cozonac, moment în care tinerii proaspăt miruiți au primit amintirile, împreună cu un cadou din partea Arhiepiscopului: un rozariu – punctând astfel că rugăciunea este cea mai de preț unealtă când traversăm greutăți. Îi mulțumim Domnului că a binevoit să facă posibil acest moment și că nu încetează să îl trimită pe Duhul Sfânt asupra noastră pentru a ne transforma în adevărați martori ai Săi în viața de zi cu zi. (Andreea Oprea pentru ARCB.ro)
