Papa Leon îl va numi pe Sf. John Henry Newman patronul educației catolice

23.10.2025, Vatican (Catholica) - Papa Leon al XIV-lea îl va numi pe Sfântul John Henry Newman patronul educației catolice într-un document care va fi publicat pe 28 octombrie, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a „Gravissimum Educationis”, declarația Conciliului Vatican II privind educația creștină. Sfântul Părinte îl va desemna pe Sf. Newman drept sfânt patron oficial al educației, alături de Sf. Toma d’Aquino, în cadrul Jubileului Mondial al Educației organizat de Vatican în perioada 27 octombrie – 1 noiembrie, la care se așteaptă să participe 20.000 de pelerini. Sfântul va fi, de asemenea, declarat al 38-lea doctor al Bisericii la Liturghia de închidere a Jubileului Educației, pe 1 noiembrie, în solemnitatea Tuturor Sfinților.
Cardinalul José Tolentino de Mendonça, prefectul Dicasterului pentru Cultură și Educație, a anunțat viitoarea desemnare în cadrul unei conferințe de presă din 22 octombrie. Sf. Newman, a spus Mons. de Mendonça, este un „educator extraordinar și o mare inspirație pentru filosofia educației”. Papa va publica, de asemenea, un document pe 28 octombrie pentru a comemora cea de-a 60-a aniversare a „Gravissimum Educationis”. Documentul va „reflecta asupra actualității declarației și asupra provocărilor cu care se confruntă astăzi educația, în special școlile și universitățile catolice”, a spus Mons. de Mendonça. „Gravissiumum Educationis”, a continuat prelatul, este un „document fundamental cu un impact puternic asupra viziunii contemporane asupra educației. Documentul a avut un rol fundamental în interiorul și în afara Bisericii și trebuie recunoscut”.
Pe lângă reafirmarea dreptului universal la educație, declarația Conciliului Vatican II a marcat „o schimbare importantă în limbaj, adică în mentalitate, în ceea ce privește modul de a vorbi despre școală, nu în termeni de instituții, ci mai degrabă în termeni de comunități educaționale”, a adăugat el. Cardinalul a citat pe larg din documentul Papei care urmează să fie publicat pe 28 octombrie, în care se spune că „Gravissimum Educationis” „nu și-a pierdut nimic din forță” de la publicarea sa. „De la primirea sa, s-a născut o constelație de opere și haruri… o moștenire spirituală și pedagogică capabilă să traverseze secolul XXI și să răspundă celor mai presante provocări”, spune Pontiful în document.
„Această moștenire nu este bătută în cuie: este o busolă care continuă să ne arate calea”, mai spune. „Așteptările de astăzi nu sunt mai mici decât cele cu care s-a confruntat Biserica acum 60 de ani. De fapt, ele s-au extins și au devenit mai complexe. … Istoria ne provoacă cu o nouă urgență. Schimbările rapide și profunde expun copiii, adolescenții și tinerii la o fragilitate fără precedent. Nu este suficient să conservăm: trebuie să relansăm. Rog toate instituțiile de învățământ să inaugureze o perioadă care să vorbească inimilor noilor generații, recompunând cunoașterea și sensul, competența și responsabilitatea, credința și viața.” Conform celor mai recente statistici ale Vaticanului, prezentate la conferința de presă din 22 octombrie, există 230.000 de universități și școli catolice în 171 de țări, care deservesc aproape 72 de milioane de elevi și studenți.
