PS Iosif Csaba Pál: Cu mare speranță continui drumul sinodal
02.11.2025, Timișoara (Catholica) - În cursul Anului Sfânt Jubiliar 2025, proclamat de Papa Francisc de pie memorie, mai multe grupuri din Dieceza de Timișoara au participat la pelerinajele organizate la Roma. Preoți, persoane consacrate și laici au pornit spre Orașul Etern pentru a trece prin Porțile Sfinte și a sărbători împreună cu sute de mii de pelerini veniți din întreaga lume credința și comunitatea. Întâlnirea echipelor sinodale, desfășurată la sfârșitul lunii octombrie la Roma, a marcat încheierea pelerinajelor jubiliare organizate la nivel diecezan și de către Episcopia de Timișoara. Despre experiențele trăite în cadrul acestor pelerinaje am stat de vorbă cu E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan.
– Excelența Voastră, la câte pelerinaje jubiliare ați participat?
– În luna martie am participat la o întâlnire jubiliară ecumenică, cu ocazia căreia am făcut un pelerinaj la Bazilica San Paolo fuori le mura, unde am trecut prin Poarta Sfântă. Acolo am luat parte la o rugăciune frumoasă, care mi-a deschis sufletul într-un mod deosebit. A urmat pelerinajul jubiliar al familiilor, desfășurat între 30 mai și 4 iunie, la care au participat câteva sute de persoane din țară, dintre care aproximativ patruzeci din Dieceza noastră. A fost o ocazie bună de a cunoaște pastorația familiilor din diferite părți ale lumii. Ce m-a impresionat în mod special a fost faptul că familiile creează diverse asociații, grupuri și comunități, deoarece simt nevoia de a se sprijini reciproc. Ele sunt, în general, asociații relaționale, nu de acțiune. Aceasta înseamnă că nu se organizează pentru a desfășura activități comune, ci pentru a-și împărtăși grijile și dificultățile. Ca fapt divers, menționez existența unei asociații a soacrelor, sau a unei asociații a părinților care au copii homosexuali. De asemenea, se consideră foarte important ca să se impulsioneze crearea de diverse asociații pe tema educației copiilor, deoarece copiii sunt deosebit de atenți unii la alții și observă dacă unii dintre colegii lor primesc mai multe permisiuni din partea părinților decât ei. Este benefic ca ei să vadă că există mulți care gândesc în mod similar.
Între 23 și 28 iunie a avut loc pelerinajul Episcopilor și preoților. Din Dieceza noastră am participat 23 de persoane: un Episcop, un diacon și 21 de preoți. A fost un pelerinaj foarte frumos, în care am simțit că ne-am apropiat mult mai mult unii de alții – căutam împreună restaurantul unde să luăm masa, mergeam pe jos împreună, așteptam împreună autobuzul… Am participat la Sf. Liturghie de hirotonire în Bazilica San Pietro, celebrată de Sfântul Părinte, și pentru noi a fost o experiență internațională deosebită să vedem cum trăiesc această Liturghie preoții și credincioșii din diferite națiuni și continente. Cu această ocazie am vizitat și sediul central al comunității Sant’Egidio din Roma, și a fost emoționant să vedem cum lucrează această comunitate astăzi, de exemplu, împreună cu tinerii, în sprijinul celor săraci sau al persoanelor dependente de droguri, care au nevoie de ajutor. Am luat cina într-un restaurant unde au servit persoane cu dizabilități sau cu deficiențe, angajate tocmai pentru ca, prin munca lor, să își recâștige demnitatea.
Cel mai recent am participat la pelerinajul echipelor sinodale de la sfârșitul lunii octombrie, când dintre cei 13 membri ai grupului sinodal diecezan 12 persoane au reușit să participe la această întâlnire. A fost o experiență deosebită pentru noi faptul că Sfântul Părinte a petrecut două ore împreună cu noi. Reprezentanți de pe diferite continente au relatat cum se desfășoară procesul sinodal în regiunile lor. După prezentări, fiecare dintre ei a adresat o întrebare Sfântului Părinte, la care acesta a răspuns pe loc. Am participat și la discuții în grupuri mici, ateliere de lucru și conferințe. Au fost abordate mai multe teme, precum: cum să inițiem un proces sinodal, cum să stabilim obiectivul acestuia, cui se adresează, cum să analizăm obiecțiile și ce putem face cu ele. A fost o lecție frumoasă de discernământ și, totodată, un mare ajutor. A fost o experiență frumoasă să trăim toate acestea în mod direct, împreună cu ceilalți, deoarece am fost implicați activ în programe și în atelierele de lucru. A fost emoționant să vedem cum, în toate colțurile lumii, se încearcă să se facă pași în această direcție.
Există locuri unde ritmul este puțin mai rapid, altele unde se înaintează mai lent. Important este că am văzut buna intenție, dorința sinceră de a contribui la reînnoirea Bisericii prin activitățile sinodale. În cazul nostru, s-a evidențiat și apreciat în mod special – inclusiv de către Cardinalul Hollerich – faptul că trimitem din timp temele și întrebările întâlnirilor sinodale către grupurile participante, pentru ca membrii să aibă timp să reflecteze asupra lor și astfel să poată interveni mai ușor în cele trei minute disponibile. Am avut, de asemenea, multe de învățat de la alții – de exemplu, în unele locuri au fost înființate birouri speciale care coordonează aceste activități, fie la nivel diecezan, fie național. Am primit multă încurajare și în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de Sfântul Părinte duminică, 26 octombrie. Papa Leon al XIV-lea a subliniat că nimeni nu deține adevărul în întregime. Cu toții căutăm o tot mai mare plenitudine a adevărului, pentru care avem nevoie de Dumnezeu, dar și unii de alții, deoarece trebuie să îl căutăm împreună. Esența sinodalității constă tocmai în această căutare comună a voinței și planului lui Dumnezeu.
– Fiecare pelerinaj a oferit, desigur, experiențe noi. Totuși, ce a fost comun între ele și care este acea trăire deosebită pe care Excelența Voastră o purtați în suflet în legătură cu aceste pelerinaje?
– A constituit un punct comun – și am observat aceasta – faptul că pelerinii nu au venit la Roma pentru că au fost obligați sau constrânși, ci pentru că au dorit cu bucurie să participe. Acolo erau mii, zeci de mii de oameni care nu făceau parte din grupurile jubiliare organizate special pentru acel moment, ci au ales să își dedice timpul acestor ocazii, timp pentru creșterea lor spirituală, pentru reînnoire, pentru Dumnezeu. A fost o bucurie să facem parte din această „mișcare” mondială, să fim prezenți în inima Bisericii, să vedem entuziasmul, bucuria și credința oamenilor veniți din toate colțurile lumii. Sunt convins că majoritatea celor care am fost acolo ne-am întărit în speranță. Tocmai acesta a fost scopul Papei Francisc cu acest jubileu: să ne întărim în speranță. Am fost acolo ca pelerini ai speranței, și ne-a întărit credința celorlalți, a multora, deoarece am văzut că și alții trec prin dificultăți, dar cu entuziasm și bucurie doresc să îl urmeze pe Domnul și să lucreze pentru Biserică.
Cred că acest lucru a oferit un impuls puternic multora dintre noi, cei care am participat la aceste pelerinaje din partea Diecezei. Reînnoirea nu se întâmplă așa, că o planificăm azi și se realizează poimâine. Ea se împlinește prin pași mici, făcuți zi de zi în această direcție. De exemplu, în cadrul discuțiilor sinodale, prin faptul că îl ascultăm pe celălalt și că îndrăznim să exprimăm și noi, cum vedem voința lui Dumnezeu în domeniul respectiv, ne îmbogățim într-un anumit fel. Trăim experiența construirii împreună a Împărăției lui Dumnezeu. Nu în sensul în care unii poruncesc, iar alții execută, ci împreună. Această experiență de a realiza ceva „împreună”, experiență pe care o dobândim treptat, va deveni în timp nu doar o trăire, ci o obișnuință: aceea de a dori să lucrăm împreună și de a recunoaște că fiecare este important. Uneori acesta este dificil, deoarece unii pot exprima opinii la care nici nu ne-am gândit și ne este greu să înțelegem cum pot apărea anumite idei. Însă atitudinea sinodală ne ajută să reflectăm totuși asupra lor. Și, în cele din urmă, nu este sigur că opinia mea sau a celuilalt va fi decisivă, ci din gândirea comună se naște ceva care ne pune pe drumul acțiunii. Pentru că nu este suficient doar să decidem că pornim la drum – trebuie să și realizăm ceea ce ne-am propus.
– În cadrul pelerinajului echipelor sinodale, a fost transmis vreun mesaj, vreo încurajare sau sugestie care se referă în mod special la Dieceza noastră, sau pe care Excelența Voastră o consideră deosebit de importantă?
– Pentru Dieceza noastră, la fel ca pentru celelalte, este esențial să avem o relație personală vie cu Isus Cristos, deoarece de la El vine ajutorul, de la El primim impulsul, încurajarea și călăuzirea – iar când cădem, El ne ridică. Consider că o bogăție a noastră este faptul că Dieceza noastră este multietnică. La prima vedere, acest lucru poate părea o dificultate – și uneori chiar este – dar în același timp reprezintă o mare bogăție, un dar, al cărui rezultat este că suntem și mai deschiși față de diversitate. Și ceea ce am subliniat de atâtea ori: aici, în Banat, în această Dieceză, oamenii s-au obișnuit cu ideea că celălalt este diferit – și are dreptul să fie diferit. Ba mai mult, e bine că este diferit, pentru că astfel poate să îi îmbogățească pe ceilalți. Și aceasta nu este doar o afirmație frumoasă, ci o realitate, deoarece diversitatea lingvistică, culturală sau religioasă pătrunde și în viața familiilor, unde soțul și soția ajung să înțeleagă că nu doresc să îl uniformizeze pe celălalt, ci îl acceptă și îl respectă în această diferență, sprijinindu-se reciproc în trăirea ei. Consider că spiritul sinodalității se potrivește foarte bine cu Dieceza noastră și are o semnificație deosebită pentru noi. Poate că acolo unde pastorația se desfășoară într-o singură limbă, nu se simte atât de profund nevoia acestui parcurs. Dar eu m-am întors acasă de la Roma cu multă speranță și continui drumul sinodal cu aceeași speranță.
– Vă mulțumim pentru acest interviu și pentru timpul acordat! (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)
