DDC confirmă părerea negativă propusă de Episcopul de Bayeux-Lisieux
12.11.2025, Vatican (Catholica) - „Fenomenul presupuselor apariții care au avut loc la Dozulé”, legat de realizarea unei cruci de dimensiuni enorme care avea să garanteze iertarea păcatelor și mântuirea celor care se vor apropia de ea, „trebuie considerat, în manieră definitivă, nesupranatural”. Acest lucru a fost stabilit de Dicasterul pentru Doctrina Credinței, anunțându-l într-o scrisoare semnată de Cardinalul prefect Víctor Manuel Fernández, autorizând Episcopul de Bayeux-Lisieux, Mons. Jacques Habert, să emită decretul respectiv. Decizia a fost aprobată de Papa Leon al XIV-lea pe 3 noiembrie.
În orașul francez Dozulé, între 1972 și 1978, se spune că Isus i-a apărut de 49 de ori mamei unei familii, Madeleine Aumont, cerând construirea așa-numitei „Cruci Glorioase din Dozulé”, care nu a fost niciodată construită: trebuia să fie complet iluminată și să atingă o înălțime de 738 de metri, cu brațe de 123 de metri, așadar vizibilă de foarte departe ca semn al răscumpărării universale. În ultimele decenii, „Cruci ale Iubirii” au fost ridicate în mai multe țări din întreaga lume, reduceri la scară de o sută de metri ale „Crucii Glorioase”.
Încă din aprilie 1983, Episcopul diecezan de atunci, Jean-Marie-Clément Badré, afirma că „sub nici o formă construcția unei cruci monumentale întreprinsă la Dozulé (…) nu poate fi un semn autentic al manifestării Duhului lui Dumnezeu”. Același prelat declarase la 8 decembrie 1985: „Referitor la ceea ce se întâmplă la Dozulé, acțiunea și agitația, strângerea de fonduri de către oameni care acționează sub propria responsabilitate, fără mandat, fără respect față de autoritatea Episcopului, […] propaganda fanatică în favoarea «mesajului», […] condamnarea fără echivoc a celor care nu aderă la acesta, mă fac să cred, în conștiință, că dincolo de toată această tulburare, nu reușesc să discern semnele care m-ar autoriza să declar «aparițiile» despre care se vorbește ca fiind autentice.” Actualul Episcop Habert, pe baza normelor recente pentru a proceda la discernământul presupuselor fenomene supranaturale, a propus Dicasterului o „declarație de non-supranaturalitate”.
Dicasterul, se citește de fapt în scrisoarea Cardinalului Fernández, „vă autorizează să declarați că fenomenul presupuselor apariții care au avut loc la Dozulé trebuie considerat, în manieră definitivă, non-supranatural, adică nu are origine divină autentică”. Printre elementele problematice evidențiate în mesaje se numără comparația „crucii cerute la Dozulé cu aceea din Ierusalim”, care „riscă să confunde semnul cu misterul și dă impresia că ceea ce Cristos a realizat deja o dată pentru totdeauna poate fi «reprodus» sau «reînnoit» fizic”. De asemenea, se subliniază faptul că „unele formulări conținute în presupusele mesaje din Dozulé insistă asupra construirii «Crucii Glorioase» ca semn nou, necesar pentru mântuirea lumii sau mijloc privilegiat de a obține iertarea și pacea universală. Uneori se vorbește despre «multiplicarea semnului», ca și cum o astfel de răspândire ar constitui o misiune impusă de Cristos însuși.”
Dicasterul pentru Doctrina Credinței observă că „Crucea nu are nevoie de 738 de metri de oțel sau beton pentru a fi recunoscută: ea se ridică de fiecare dată când o inimă, sub acțiunea harului, se deschide către iertare, când un suflet se convertește, când speranța reapare acolo unde părea imposibilă precum și atunci când, sărutând o cruce mică, un credincios se încredințează lui Cristos”. Reiterează că „nici o revelație privată nu trebuie considerată o obligație universală sau un semn impus conștiinței credincioșilor, chiar atunci când împreună cu astfel de fenomene se produc roade spirituale. Biserica încurajează exprimările de credință care conduc la convertire și la caritate, dar avertizează împotriva oricărei forme de «sacralizare a semnului» care duce la considerarea unui obiect material ca garanție absolută a mântuirii.”
Mesajele din Dozulé afirmă că „toți cei care vor veni să se căiască la picioarele Crucii Glorioase vor fi mântuiți”, că „Crucea Glorioasă va ierta toate păcatele” și că toți cei care „cu credință vin acolo să se căiască vor fi mântuiți în această viață și pentru veșnicie”. Aceste afirmații sunt considerate de Dicaster ca fiind „incompatibile cu doctrina catolică despre mântuire, despre har și despre Sacramente”. Scrisoarea citează apoi alte mesaje care au fost contrazise de fapte, cum ar fi cel conform căruia Isus a cerut să se realizeze „Crucea Glorioasă și Sanctuarul” până la sfârșitul Anului Sfânt 1975 „pentru că va fi ultimul An Sfânt”. Acest lucru nu este adevărat, având în vedere că de atunci au fost sărbătoriți încă doi Ani Sfinți ordinari (2000 și 2025) și încă doi Ani Sfinți extraordinari (1983 și 2016). Există, de asemenea, afirmații apocaliptice, cum ar fi aceea conform căreia Isus a spus: „Dacă omul nu ridică Crucea, o voi face să apară, dar nu va mai fi timp”.
„Crucea ca semn al devoțiunii”, conclude Dicasterul pentru Doctrina Credinței cu o reflecție deosebită cu privire la valoarea crucii ca sacramental, „nu este niciodată pură exterioritate. Când un creștin venerează crucea, el nu adoră lemnul sau metalul, nici nu crede că o cruce materială poate înlocui lucrarea mântuitoare deja săvârșită în Paștele lui Cristos, ci îl adoră pe Cel care și-a dat viața pe ea”. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
