Episcopii americani au aprobat Congresul Euharistic din 2029

14.11.2025, Baltimore (Catholica) - Într-o mișcare de reînnoire a unei „tradiții de mult pierdute”, Episcopii americani au confirmat că următorul Congres Euharistic Național va avea loc în vara anului 2029. În cadrul sesiunii plenare a Conferinței Episcopilor Catolici din SUA (USCCB) de la Baltimore din 12 noiembrie, Episcopii au votat pentru confirmarea datei celui de-al doilea Congres Euharistic Național al țării din secolul XXI. Congresul Euharistic Național de anul trecut, primul care a avut loc pe pământ american de la cel de-al Doilea Război Mondial, a atras zeci de mii de persoane pentru mai multe sesiuni masive de Adorație euharistică pe Lucas Oil Stadium din Indianapolis.
Evenimentul a inclus, de asemenea, numeroase prelegeri și ateliere legate de credința catolică și o procesiune euharistică cu 60.000 de participanți prin centrul orașului Indianapolis. Episcopul Andrew Cozzens din Crookston, Minnesota, care a prezidat primul Congres, a declarat că a fost „un moment de mare har pentru Biserica din Statele Unite”. „Cred că continuarea evenimentelor transformaționale și unitive la fiecare patru ani poate continua să alimenteze focul renașterii și să sprijine munca incredibilă de evanghelizare pe care o faceți deja în Diecezele voastre”, le-a spus el Episcopilor la adunarea plenară din 12 noiembrie.
Înainte de 2024, ultimul Congres Euharistic din SUA a avut loc în 1941. Mons. Cozzens a spus că organizarea a două evenimente atât de aproape este o încercare de a „relua tradiția noastră de mult pierdută de a avea un Congres Euharistic Național la fiecare patru ani”. „Cred că renașterea euharistică a fost un mare dar pentru țara noastră din partea Duhului Sfânt”, a spus prelatul. În decembrie, Episcopii vor da publicității concluziile privind „roadele de durată” ale Renașterii Euharistice de trei ani care a culminat cu Congresul Euharistic, potrivit Mons. Cozzens. „A fost un moment de unitate, un moment de sărbătoare, un moment de har incredibil, un moment de misiune”, a spus Episcopul.
Multe Dieceze înregistrează o creștere a prezenței la Liturghie și o creștere a participării la OCIA (Ordinul de Inițiere Creștină a Adulților), a remarcat Mons. Cozzens în timpul adunării. Renașterea a fost inițial inspirată de exortația apostolică „Evangelii Gaudium” a Papei Francisc privind proclamarea Evangheliei în lumea de astăzi. „Am fost inspirați de acești doi piloni ai întâlnirii și misiunii”, a spus Episcopul. „Papa Leon duce mai departe acest zel misionar, așa cum a spus la sărbătoarea Corpus Christi din acest an.”
