Sâmbătă, la Bari, va fi beatificat pr. Carmelo De Palma
15.11.2025, Vatican (Catholica) - „Datorem hilarem diligit Deus! Dumnezeu iubește pe cel care dăruiește cu bucurie!” – aceasta a fost mottoul lui Carmelo De Palma, preot din Arhidieceza de Bari-Bitonto, care va fi beatificat sâmbătă, 15 noiembrie 2025, la ora locală 10.00, în Catedrala „Sfântul Nicolae” din capitala Pugliei. Celebrarea, care începe la ora 10.00, va fi prezidată de Cardinalul Marcello Semeraro, prefectul Dicasterului pentru Cauzele Sfinților și reprezentantul Papei.
De Palma s-a născut la Bari, în orașul vechi, pe 27 ianuarie 1876, al treilea dintre cinci copii. Familia sa nu era înstărită, iar la vârsta de cinci ani a rămas orfan de ambii părinți. La zece ani, a intrat în Seminarul „Sfântul Nicolae”, completându-și ulterior studiile teologice la Napoli, unde a fost hirotonit preot în 1898. Suferind de dureri de cap, a petrecut o perioadă de timp la mănăstirea benedictină din Montecassino, unde l-a întâlnit pe Alfredo Ildefonso Schuster, viitorul Cardinal de Milano, beatificat de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea în 1996, cu care a început o corespondență.
Atras de spiritualitatea benedictină, ar fi voit să devină călugăr, dar nu era vocația sa, așa că a decis să rămână în Capitulul de la „Sfântul Nicolae”. Cu acea ocazie, Cardinalul Schuster i-a scris: „Vei deveni Sfânt oricum”. În 1899, pe lângă o licență în teologie sacră, a obținut o licență în Litere la Universitatea din Napoli. În 1902, a plecat la Roma pentru a-și finaliza studiile la Colegiul Leonian și în același an a fost numit canonic al Bazilicii „Sfântul Nicolae”, unde va ocupa diverse funcții de-a lungul timpului. Marele prior al Bazilicii i-a încredințat direcțiunea spirituală a călugărițelor din mănăstirea „Sfânta Scolastica”, iar el a răspuns cu pasiune și sârguință timp de patruzeci de ani, îngrijind spiritualitatea și liturgia; de asemenea, s-a îngrijit de oblații și oblatele ale Sfântului Benedict.
În 1926, a fost numit asistent al Tineretului Feminin al Acțiunii Catolice (mai târziu și al Femeilor) și a susținut și animat Uniunea Apostolică a Clerului (fondată la Bari în 1957). De asemenea, a oferit direcțiune spirituală multor laici, inclusiv slujitorilor lui Dumnezeu Giovanni Modugno (unul dintre cei mai mari pedagogi ai secolului al XX-lea), la a cărui convertire a contribuit enorm De Palma, și Bina Morfini, fondatoare a Ordinului al Treilea Carmelit din Bari. Numit „erou al confesionalului”, a continuat să exercite această slujire până la sfârșitul vieții, în pofida diferitelor afecțiuni fizice. Pierderea progresivă a vederii a impus scutirea sa de la recitarea breviarului, pe care l-a înlocuit cu recitarea întregului Rozariu, și de la celebrarea Liturghiei proprii din fiecare zi, pe care, din memorie, a înlocuit-o întotdeauna cu Liturghia Sfintei Fecioare Maria.
În ultimele luni ale vieții sale, a fost constrâns la imobilitate. A murit pe 24 august 1961, din cauza insuficienței cardiace; pe piatra sa funerară a voit să fie inscripționat simplu: Carmelus De Palma sacerdos Christi. Beatificarea sa este atât un dar, cât și o indicație a Duhului Sfânt pentru Biserica lui Cristos care este în Bari, De Palma fiind o figură singulară de preot, promotor al Sfinților Părinți și al liturgiei, adânc înrădăcinat în tradiția teologică și spirituală catolică și tocmai din acest motiv capabil să aibă grijă cu atenție, disponibilitate, afect și eficacitate de toate categoriile de persoane: săraci și bogați, educați și analfabeți, laici și consacrați, tineri și bătrâni.
A parcurs drumul de sfințire cu mare dorință și încredere în lucrarea harului de-a lungul existenței sale pământești, fără ezitări, fără oboseală, mereu orientat spre Dumnezeu, susținut de lungi ore de rugăciune în fața tabernacolului sau de meditație cu Maria asupra vieții lui Cristos prin rozariu; și susținut de celebrarea liturgică, de exercitarea slujirii Reconcilierii și de milostivirea lui Dumnezeu față de cei care se apropiau de el. A simțit profund, de asemenea, practica direcțiunii spirituale, îndeosebi față de tineretul de ambele sexe, împreună cu o pasiune față de spiritualitatea benedictină în care s-a cufundat în timpul frecventelor sale șederi la mănăstirea din Montecassino.
În multiplele și variatele îndatoriri ale vieții sacerdotale, a urmărit întotdeauna să se sfințească pe sine și să sfințească pe ceilalți, practicând o asceză continuă de conformare cu Cristos, pentru el fiind cu adevărat cale, adevăr și viață. Și-a trăit slujirea în colaborare loială cu Episcopii și, cu inimă generoasă, a devenit părinte, educator și frate pentru mulți. Prezență discretă, dar constantă în țesutul eclezial și civic al orașului, a însoțit tineri și adulți pe drumul lor de credință, sprijinind cu atenție laicii angajați și oferind ascultare și mângâiere celor aflați în nevoie.
Cuvintele din decretul Presbyterorum ordinis al Conciliului Vatican II, referitoare la căile de sfințire pentru păstori și preoți, i se aplică perfect: „Preoții vor ajunge la sfințenie în felul lor propriu dacă, în Duhul lui Cristos, își exercită funcțiile cu angajare sinceră și neobosită”. Slujirea sacerdotală este în sine o cale de sfințire personală, de maturitate și conformare deplină cu persoana lui Cristos. Într-adevăr, cu cât De Palma și-a exercitat mai mult slujirea sacerdotală – slujirea Cuvântului lui Dumnezeu, pe care l-a iubit constant; slujirea conducerii și a educației comunității creștine și a credincioșilor individuali; slujirea sfințirii poporului lui Dumnezeu cu Sacramentele; slujirea carității și a servirii – cu atât se sfințea mai mult dezvoltând o umanitate atractivă, care radia pace și convingea inimile să trăiască radical evanghelia, izvor de bine pentru toți cei care se apropiau de el.
Mulți martori afirmă că a susținut și a sprijinit neobosit numeroase vocații și numeroși tineri, atent în mod special la preoți și săraci, gata să răspundă cu generozitate numeroaselor necesități materiale și spirituale ale poporului lui Dumnezeu. Dincolo de toate, De Palma a voit întotdeauna să fie asemănător lui Cristos, cel mai frumos dintre fiii omului. Cufundați în complexitatea actualei schimbări de epocă, fraza pe care a rostit-o când i s-a oferit un post de profesor de latină și greacă în licee, pe care autoritățile școlare de stat au vrut să i-l acorde, dar pe care l-a refuzat, luminează întregul său drum: „Preotul trebuie să fie numai preot!”. (material semnat de postulatorul Romano Gambalunga pentru L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
