Prima întâlnire a cursului de formare inițială pentru cateheți din Dieceza de Iași

18.11.2025, Iași (Catholica) - Sâmbătă, 15 noiembrie 2025, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian a avut loc prima întâlnire a cursului de formare inițială pentru cateheți, propus de Episcopia Romano-Catolică de Iași, prin Oficiul pentru Cateheză. La întâlnire au participat 56 de cursanți din întreaga Dieceză și 6 membri ai consiliului director al Oficiului pentru Cateheză. Cele două teme abordate în curs au fost prezentate de pr. Iosif-Claudiu Doboș și pr. drd. Cătălin Farcaș.
Ziua a debutat cu primirea participanților, după care a urmat deschiderea cursului, în cadrul căruia s-au prezentat membrii consiliului director al Oficiului pentru Cateheză, echipa formativă și fiecare participant în parte. A fost un moment emoționant atunci când fiecare a fost invitat să se prezinte și să găsească o calitate care să înceapă cu inițiala prenumelui său. A urmat un „Dans al pelerinului”, în care toți cei prezenți au reușit să se sincronizeze și să formeze un lung șir de pelerini la început de drum catehetic.
După o scurtă pauză, pr. Iosif-Claudiu Doboș a susținut prima temă, „Cateheza, identitate și misiune în lumea de astăzi”. A început cu un moment interactiv în care cursanții au fost solicitați să dea răspuns la câteva întrebări despre cateheză: Ce este cateheza? Care este rolul și scopul ei? Ce trebuie să facă un catehet? Care este diferența dintre catehism, cateheză și doctrină? și Ce înseamnă a face cateheză? A fost o adevărată provocare pentru fiecare, dar și o conștientizare a faptului că rolul de catehet implică pregătire temeinică și anumite exigențe. Au urmat precizări importante făcute de pr. Iosif Doboș, plecând de la etimologia cuvântului „cateheză” – „a face să răsune”, subliniind scopul catehezei: de a face credința vie, conștientă și activă, bazată în primul rând pe Sfânta Scriptură. Părintele a evidențiat faptul că în centrul catehezei trebuie să fie Isus, iar vestirea lui Isus trebuie să ducă la o transformare. Catehetul, fiind un reprezentant al Bisericii, trebuie să țină cont de anumite aspecte, de ceea ce trebuie să facă și de ceea ce nu trebuie să facă în vederea exercitării acestui minister în Biserică.
Sfânta Liturghie de la orele 12:30, concelebrată de pr. Irimia-Romică Pal și pr. Iosif-Claudiu Doboș, a sfințit întreaga zi și a adus harurile necesare peste cei prezenți în capela Centrului „Gaudium et Spes” din Traian. Frumoasele cuvintele de învățătură de la predică ale părintelui Irimia-Romică Pal au întărit ideea că aceia care catehizează sunt chemați să se inspire de la Isus, că trebuie să fie în primul rând ei înflăcărați în credință pentru ca, apoi, să înflăcăreze pe alții. Nu poți fi convingător, dacă tu nu ești convins pe deplin. Este nevoie de consecvență între ceea ce gândești, între ceea ce rostești și ceea ce faci.
După prânz, a urmat a doua temă a cursului, „Sfânta Scriptură în cateheză”, coordonată de pr. drd. Cătălin Farcaș. Părintele, într-un mod plăcut și atractiv, a făcut o prezentare generală a Sfintei Scripturi, subliniind faptul că este cea mai studiată carte din lume. A afirmat că trebuie „să avem chef de Sfânta Scriptură” și că trebuie „să ne aprovizionăm cu competențe”, astfel încât cei care vor deveni cateheți să fie subiecți activi de evanghelizare. În acest fel parcursul formativ contribuie la consolidarea unei Biserici vii, participative și misionare.
Întâlnirea s-a încheiat cu Rugăciunea catehetului: „Doamne Isuse, în ciuda limitelor mele, a temerilor mele și a numeroaselor mele îndatoriri, accept să fiu catehet … Îți cer să îmi dăruiești o intuiție vie, o imaginație arzătoare, un cuvânt eficace pentru a te face cunoscut cât mai bine și pentru a-i ajuta pe cei care mi-au fost încredințați să te aleagă pe tine drept cale, adevăr și viață. Aceasta poți să îmi dăruiești. De fapt, dacă îmi este îngăduit să spun, trebuie să îmi dăruiești” (pr. Tonino Lasconi). Prima întâlnire s-a terminat, dar itinerarul cuprinde mai multe zile de formare intensă ce se vor desfășura până pe 27 septembrie 2026. Vor fi abordate 21 de teme ce sunt grupate în jurul a patru nuclee principale: catehetul și cateheza, Sfânta Scriptură, credința mărturisită, trăită și celebrată și metoda în cateheză.
Tema planului pastoral trienal 2025-2028, „Înflăcărați de iubirea lui Cristos”, are la bază fragmentul ucenicilor de la Emaus care, după ce au făcut un drum împreună cu Isus, după ce au participat la frângerea pâinii, exclamă: „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum? (Lc 24,32). Sperăm ca la sfârșitul acestui parcurs să fim cu toții mai înflăcărați de iubirea lui Cristos. Și asemenea discipolilor, să pornim cu înflăcărare spre ceilalți pentru a le vesti că l-am aflat pe Mesia! (Prof. Cristina Ghercă pentru Ercis.ro)
