60 de ani de la promulgarea documentului conciliar Dei Verbum
19.11.2025, Iași (Catholica) - Era 18 noiembrie 1965. Papa Paul al VI-lea aproba, după un lung și trudit drum de discuții conciliare începute chiar înainte de Conciliul Vatican II, ceea ce apoi s-a conturat a fi primul document conciliar dogmatic despre Revelație, cunoscut mai bine ca Dei Verbum. Documentul despre Sfânta Scriptură a dorit să readucă aminte întregii Biserică că identitatea ei ia naștere din Cuvântul lui Dumnezeu, crește și se maturizează doar dacă contactul cu acest Cuvânt este real și cât mai regulat. Este bine cunoscută insistența textului din Dei Verbum asupra readucerii Scripturii în toate palierele vieții de credință, inclusiv în liturgie, dar și în viața de credință ce decurge din celebrările sacramentale.
Documentul a căutat să amintească faptul că, inclusiv în ce privește Sfânta Liturghie, este necesar să se recupereze importanța „mesei Cuvântului” în egală măsură cu importanța pe care o are „masa euharistică” (cf. DV 21). Drumul început cu acest document în această privință continuă încă astăzi, Biserica fiind provocată puternic de provocarea venită din partea comunităților (neo)protestante care, în evanghelizarea pe care o fac, punând mai mult accent pe Cuvântul lui Dumnezeu, se demonstrează mult mai ușor convingători în „oferta de credință” pe care o fac chiar și credincioșilor catolici. Se cuvine, așadar, o atentă reflecție asupra lucrării de evanghelizare a Bisericii noastre referitor la „câtă Scriptură” cuprinde pastorația pe care o face.
O a doua insistență a documentului este cea legată de „lectura rugătoare” a Bibliei, mai cunoscută sub denumirea de Lectio Divina, și pe necesitatea unui studiu asiduu al textului Sfintei Scripturi, nu doar din partea specialiștilor, ci și a tuturor celor care sunt implicați în evanghelizare, în special preoții (și, se deduce, lucrătorii pastorali). Era importantă această menționare, pentru ca să se evite riscurile, pe de o parte acela ca Scriptura să rămână doar în cadrul liturgiei – chiar dacă recuperând egalitatea cu „masa Trupului și Sângelui” -, iar pe de altă parte cel al intelectualismului biblic care reduce Scriptura la un text chiar și foarte interesant, dar care nu „coboară” în viața concretă de credință a omului. Așadar, liturgie, studiu și rugăciune.
O altă insistență pe care Dei Verbum o prezintă este cea referitoare la necesitatea traducerilor Bibliei în limbi accesibile poporului lui Dumnezeu. Din fericire, ținând cont și de celelalte documente pontificale ale Papilor care au fost la cârma Bisericii Catolice după acel 18 noiembrie 1965, situația accesului la Scriptură s-a îmbunătățit foarte mult, Biblia fiind de la apariția tiparului cea mai tipărită carte (și cel mai tradus text antic), chiar dacă încă nu în toate limbile. Ba chiar s-a mărit mult grupul celor care în foarte multe țări din lume, prin studiu temeinic, au devenit specialiști în Sfânta Scriptură.
Între timp – așa cum sublinia Papa Leon al XIV-lea în audiența acordată luni, 17 noiembrie 2025, Comitetului Director al Federației Biblice Catolice, Consiliului Coordonatorilor și unei părți a binefăcătorilor aceluiași organism pontifical – noile generații prezintă nevoia de a avea acces la Cuvântul lui Dumnezeu și prin intermediul noilor instrumente digitale sau ale inteligenței artificiale, iar Papa lansa întrebarea: „Cum să se facă mai ușor accesul «generației digitale» la Sfânta Scriptură?” Așadar, rămâne ca Biserica să găsească metodele cele mai bune și să depună toate eforturile pentru ca Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, să inspire întreaga misiune și activitate pastorală a aceleiași Biserici. (Pr. Eduard Patrașcu pentru Ercis.ro)
