Au fost beatificați 50 de martiri uciși de naziști

15.12.2025, Roma (Catholica) - „Puncte de lumină” în „secolul întunecat al masacrelor” i-a definit Cardinalul Jean-Claude Hollerich SJ, Arhiepiscop de Luxemburg, pe cei cincizeci de martiri ai Apostolatului Catolic din Germania, care au fost ridicați la cinstea altarelor sâmbătă, 13 decembrie 2025. În calitate de delegat al Papei, Cardinalul a prezidat Liturghia de beatificare a lor în Catedrala Notre-Dame din Paris. Cei cincizeci de martiri sunt persoane consacrate, seminariști și credincioși laici care au prestat serviciul obligatoriu de muncă pe teritoriile germane și au fost uciși din ură față de credință în timpul dominației naziste, între 1944 și 1945.
Iubirea lor pentru Cristos i-a determinat să se ofere voluntari pentru a-și sluji frații și surorile deportate. Tineri cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, care, împreună cu mulți alți apostoli anonimi, au acceptat fără ezitare să fie prezenți în suferința spirituală și morală în care se aflau 1,5 milioane de muncitori francezi, lipsiți de repere religioase deoarece, așa cum a subliniat Cardinalul iezuit în predica sa, preoților germani li se interzicea să își exercite slujirea. La începutul Liturghiei s-a pronunțat lunga listă de nume ale martirilor care în iadul lagărelor, au reușit să creeze oaze de paradis.
Raymond Cayré, preot diecezan; Gérard-Martin Cendrier, călugăr al Ordinului Fraților Minori; Roger Vallé, seminarist; Jean Mestre, laic, și 46 de însoțitori – aceștia sunt martirii beatificați sâmbătă. Provenind din aproximativ treizeci de Dieceze, din diverse institute de viață consacrată, din Acțiunea Catolică și din mișcarea scout, ei au împărtășit entuziasmul și temerile, generozitatea și suferința, a spus Arhiepiscopul de Luxemburg, amintindu-i pe unii dintre ei ca exemple emblematice utile pentru a înțelege și stilul celorlalți. Ei erau uniți de o viață de slujire: „Toți, fără excepție, au făcut din viața, din activitățile, din închisoarea și din martiriul lor o slujire, și ce slujire! Ei l-au urmat pe Isus, ca ucenici autentici, mergând pe urmele Învățătorului lor”.
Acestea sunt exemple care ne fac să reflectăm asupra prezentului: „În vârtejul războiului și al atrocităților inumane pe care acum le cunoaștem cu certitudine, acești martiri și toți cei care le-au împărtășit idealurile, generozitatea și destinul, le-au arătat fraților și surorilor lor prezența neclintită a iubirii și milostivirii lui Dumnezeu. Astfel, au reușit să creeze, în iadul lagărelor, oaze de paradis, unde iubirea a putut să redea curajul, să aline rănile inimii, să alunge frica și să insufle speranță”. Ei au fost animați de dorința de sfințenie, de docilitate față de acțiunea Duhului, de fidelitate până la moarte și de o iubire pentru Isus care o depășea pe cea pentru părinții lor. Au fost purtătorii unui mesaj, a spus Cardinalul Hollerich, care nu poate îmbătrâni: „Iubirea nu va trece niciodată!”
Viețile lor ne conduc să redescoperim valoarea Botezului, care „ne angajează să ne hrănim existența și numeroasele noastre activități cu această credință, comuniunea cu Cristos”. Cardinalul a făcut o observație foarte amară despre prezent: „De 80 de ani, trăim cea mai lungă perioadă de pace pe care Europa Occidentală a cunoscut-o vreodată în lunga sa istorie, dar nu suntem imuni la război sau violență”. A făcut un apel sincer la colaborarea în Europa pentru pace. Credința trebuie să se exprime concret în fraternitate, a subliniat el, în timp ce naziștii disprețuiau libertatea religioasă. „Obligați să o respecte în Germania, ei și-au arătat adevărata identitate în teritoriile ocupate”. Martirii sărbătoriți astăzi sunt, așadar, „martiri ai libertății religioase”.
Predica Arhiepiscopul de Luxemburg s-a încheiat cu un apel adresat tinerilor catolici să trăiască pe deplin urmând exemplul lui Cristos: astfel, viața va fi frumoasă. Mărturia martirilor este „importantă pentru viitorul Bisericii în Europa”. Fie ca aceeași iubire pentru Isus care i-a mișcat pe acei apostoli să îi inspire pe tineri să devină „apostoli misionari”, este speranța Cardinalului Hollerich, care a amintit și cuvintele pe care Papa Francisc le repeta: convertirea începe în minte, dar trebuie să treacă prin inimă. „Și voi toți, tineri din Franța și din Europa, voi care nu mai vedeți sensul vieții voastre, voi care căutați o identitate care să vă dea viață, priviți la Cristos, Prințul Păcii, învățați de la El și de la frații și surorile voastre mai mari, martirii, care sunt beatificați astăzi, să vă dedicați binelui fraților și surorilor voastre!”
