Zi de reculegere pentru familii la Pildești

16.12.2025, Iași (Catholica) - Duminică, 14 decembrie 2025, a avut loc la Liceul „La Salle” din Pildești o zi de reculegere pentru familii, un binecuvântat timp de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, având tema: „Dumnezeu cu noi”. La începutul anului pastoral 2025-2026, prin grija părintească a păstorilor noștri, în comunitatea parohială din Pildești s-a propus un itinerar de credință pentru familii: un drum de formare prin cateheze lunare, dar și prin zile de reculegere în Advent și Postul Mare, ghidate de pr. Lucian Horlescu OFMConv, și adoptând tema propusă la nivel diecezan: „Euharistia ne hrănește speranța”.
După o introducere motivațională făcută de pr. Lucian și având în vedere tematica anului dedicată Sfintei Euharistii, am fost invitați să trăim experiența adorației în stil Taizé: scurte texte din Sfânta Scriptură, refrene repetitive, tăcere… și liniște. Nu ai cum să nu te simți înflăcărat de iubirea lui! Iar pentru cei care au experimentat acest moment pentru prima dată, a fost ca o adevărată magie a Adventului. După acest moment am rămas cu dor și cu dorința de a repeta experiența. Dar fiecare moment îl pregătește pe următorul și, fără să planificăm nimic, pentru unii adorația a dus la reflecție personală sau la împărtășire cu o altă persoană, pentru alții la reconciliere prin Sacramentul Spovezii. Ne-a ajutat și contextul, pentru că, asemenea unei familii lărgite, ne-am adunat apoi în jurul altarului pentru a ne hrăni la masa Cuvântului și a Euharistiei. Ne-am lăsat fascinați de cuvintele profetului Isaia, care descrie venirea lui Isus ca pe un eveniment miraculos, atât de puternic încât, la venirea lui, chiar și pustiul va înflori.
„Și pustiul din noi poate înflori”, spunea pr. Lucian. Atunci când ne este greu și nu găsim în noi forța de a ne îmbărbăta, trebuie să o căutăm în ceilalți. Iar când alții trec prin situații dificile, să fim noi îmbărbătare pentru ei. „Tu ești cel care trebuie să vină sau să așteptăm pe altul?” După ce a pregătit calea lui Isus și l-a botezat, Ioan Botezătorul, aflat în închisoare, își trimite discipolii să îl întrebe pe Isus dacă el este Mesia. Chiar și el are îndoieli! Viața noastră de credință este uneori asemănătoare: suntem adesea nesiguri. Îndoiala face parte din noi și, astăzi, am înțeles mai bine că viața noastră este un șir de astfel de tensiuni și contradicții. Important este să fim într-o continuă căutare și să nu abandonăm niciodată. Am continuat programul cu o pauză de masă bună și bine-meritată, care este întotdeauna și un prilej de cunoaștere, prietenie și împărtășire, pentru ca apoi să reluăm programul stabilit.
Prezența pr. paroh Pius și a pr. vicar Marius, precum și intervențiile lor, au fost binevenite și chiar așteptate. Susținerea lor și colaborarea noastră în diferitele activități pastorale ne ajută să fim acea Biserică vie care trece dincolo de ziduri și, credem noi, ajunge la inimi. A urmat meditația de după-amiază, în cadrul căreia pr. Lucian ne-a surprins cu ceva nou: ne-a prezentat semnificația istorică, etimologică, biblică și creștină a cuvântului Emanuel – Dumnezeu cu noi. Dumnezeu este începutul și sfârșitul, Alfa și Omega. Dumnezeu este mereu cu noi, iar necredința noastră nu poate împiedica planul Său de mântuire. De aceea, haideți să ne bucurăm, să trăim bucuria creștină care nu ne scutește de probleme, dar care știe că totul este darul lui Dumnezeu, spre binele nostru.
Mulțumim din toată inima pr. Lucian pentru însoțirea în acest itinerar, părintelui paroh pentru susținerea acestei inițiative, Fraților Școlilor Creștine pentru găzduire și tuturor binefăcătorilor care și-au adus aportul pentru ca acest moment să fie posibil. (Gabriela Martișcă pentru Ercis.ro)
