Papa la Liturghie: Consistoriul, un moment de reflecție pentru Cardinali asupra drumului

08.01.2026, Vatican (Catholica) - La începutul celei de-a doua zile a Consistoriului extraordinar al Cardinalilor, Papa Leon al XIV-lea a prezidat Liturghia împreună cu Cardinalii veniți din întreaga lume pentru a se consulta cu el. Discuțiile au început miercuri, 7 ianuarie, abordând temele „Sinodul și sinodalitatea” și „Evanghelizarea și misiunea în Biserică în lumina la Evangelii gaudium.”
În predica sa, Sfântul Părinte a început cu tema iubirii fraterne, spunând că Consistoriul reprezintă un moment de har care exprimă unitatea lor în slujba Bisericii. A subliniat faptul că cuvântul „Consistoriu” provine din latinescul „a opri”, spunând despre Cardinali că și-au întrerupt activitatea obișnuită pentru a fi alături de el la Roma. „Am lăsat deoparte activitățile noastre pentru o perioadă și am renunțat chiar și la angajamente importante, pentru a ne reuni și a discerne ceea ce Domnul ne cere pentru binele poporului Său.” Numindu-l un „gest profetic” pentru lumea noastră frenetică, Papa Leon a spus că actul de a ne opri pentru a ne ruga și a asculta împreună ne ajută să ne concentrăm asupra scopului nostru, astfel încât să nu acționăm niciodată orbește.
În loc să promoveze agende personale sau colective, Cardinalii sunt invitați să discearnă în lumina Euharistiei, astfel încât Cristos să le poată întoarce planurile purificate, luminate și transformate. „Colegiul nostru, deși bogat în multe abilități și daruri remarcabile”, a spus el, „nu este chemat, în primul rând, să fie o echipă de experți, ci o comunitate de credință, în care darurile pe care fiecare le aduce produc, potrivit Providenței Sale, cele mai mari roade”. Pontiful i-a invitat pe Cardinali să îmbrățișeze iubirea trinitară a lui Dumnezeu și să transforme momentul lor de „oprire” într-un „mare act de iubire – față de Dumnezeu, Biserică și toți bărbații și femeile din lume”.
În rugăciune și tăcere, ei sunt chemați să se privească înainte, să se asculte reciproc și să devină o voce pentru toți cei pe care Domnul i-a încredințat grijii lor pastorale. Consistoriul, a spus el, este astfel „un act care trebuie trăit cu o inimă umilă și generoasă, cu conștiința că suntem aici prin har și că nu avem nimic din ceea ce purtăm cu noi care să nu fi fost primit, ca dar și talent ce nu trebuie irosit, ci investit cu prudență și curaj”. A reamintit îndemnul Sfântului Papă Leon cel Mare către creștini de a coopera în același Duh, astfel încât cei flămânzi să fie hrăniți, cei goi să fie îmbrăcați și nimeni să nu își urmărească propriile interese în detrimentul celorlalți.
Papa Leon al XIV-lea a continuat amintind „frumusețea cu multiple fețe” a Bisericii, la care Consistoriul este martor în „unitatea harului și a credinței”. I-a îndemnat pe Cardinali să asculte chemarea lui Isus de a răspunde dorinței de pace a „marii mulțimi” a umanității care luptă pentru supraviețuire în mijlocul mizeriei și al „golului existențial disperat”. Scopul întâlnirii Cardinalilor, a mai spus el, este de a se ajuta reciproc și de a-l ajuta pe Papă să primească și să distribuie „cele cinci pâini și cei doi pești pe care Providența nu încetează să le ofere acolo unde copiii Săi cer ajutor”. „Ceea ce oferiți Bisericii prin slujirea voastră, la toate nivelurile, este ceva măreț și extrem de personal și profund, unic pentru fiecare și prețios pentru toți”, a spus el. „Iar responsabilitatea pe care o împărțiți cu Succesorul lui Petru este serioasă și grea.” În concluzie, le-a mulțumit Cardinalilor pentru slujirea lor și a încredințat Domnului munca lor împreună.
